Există oare un singur
elixir
sau poate medicament
contra disperării?
Păsări cu gheare negre
îmi strigă numele.
Le auzeam mai demult,
dar acum strigătul se face durut.
Unda sonoră pătrunde
Blestemată fie lumea!
Condamnat să fie el!
O povară tu să duci!
Trei porunci,
în loc de zece,
moarte aduc și infinit...
Și încet cînd urci pe munte
ca iubirea să-ți salvezi,
stă și-așteaptă a
pămîntule,
iubirea
e poate doar
o amintire
a unei lumi uitate,
care ne ucide
în fiecare zi,
lăsîndu-ne liberi,
suspendați în abis.
Rămîn doar amintirile,
despre tine,
iubite!
Prin porii pielii
trec corăbii spre porturi,
plecarea lor-durere amară.
Am înțeles:
a crescut oceanul în mine!
Acum toate celulele sunt numai apă,
oasele mele-numai corali.
Aud cum șoptește
Ce etern trebuie să fie
universul
pentru a omorî în fiecare clipă
milioane de priviri efemere!
Ce aripi lungi trebuie să aibă
pescărușii
pentru a îmbrățișa,ca niște nebuni,valurile!
Ce
Sărut vîntul
ce mă găsește
în beznă și lumină,
sub rădăcini de stele
și trunchiuri de copaci,
căci vijelind el plînge-amarnic,
numai că lacrimile curg din ochii mei.
Ce zi
Mine
să pătrunzi
visul albastru,
marea verde
întunericul alb,
pădurea galbenă,
iubirea neagră!
E doar un
vis
ce se transformă în
cutie rotundă...
Și mă întreb
de ce mi se mai
Cineva
mi-a zis că vreau prea multe,
cînd am vrut
să fac rost de dinamită.
Dar
vreau să se spargă,
să exploadeze universul
și întreaga galaxie.
Poate
în acest mod
aș deveni mai aproape
(Prima zi de cădere)
Am fost la capătul pămîntului, să caut ceea ce am pierdut demult, atunci cînd trăiam într-o altă lume, departe de toți și de toate tragediile.
Dar unde este de fapt capătul
Să uit
tot ce a fost,
toate versurile,
care curg și curg!
Vreau
sa muțească tăcerea,
care vorbește în fiecare zi.
Să-mi scot solzii,
ce mi-au încolțit
și care mă apasă,
Să mă iau si
să
Am simțit noaptea:
suavă,tristă,iubită.
Am trecut prin lume:albă,roșie,neagră.
Interesant:
cît ne mai trebuie
ca să vedem singurătatea?
Vreau să te simt aproape,
vreau să trec mai
Nu știu cum
și nu știu cînd
mi-a crescut în inimă
o stîncă.
Pietrele ei
circulă și azi prin
arterele,
venele mele.
Urmează o contractare miocardică.
Aș vrea
să-mi crească valvule
Celule
sunt pe dinăuntru,
Molecule și atomi
pe dinafară,
Imagine reflectată
pe retină,pe corpul sticlos,
Dans al clipei,
Cîntec a neantului,
ce-și mînă tristețea
pe strunele
Mi se scurge
timpul prin vene,
ajungînd la straturile tectonice
ale universului.
Magma dilatată
se revarsă abundent
pătrunzînd în rocile cristaline.
Din roci
se înalță la cer
vulcanul cu
Oceane
ce le-am străbătut,
Suferințe
pe care le-am pătruns,
aerul
ce-l absorbeam,
Mireasma crinilor,
ce mă mîngîia,
Lacrimile
profilate în umbra oglinzilor,
Frunzele
căzute din
Minune ești!
Sună clopotul vieții.
Un vînt singuratic
iși șterge lacrimile pe geam.
Și plouă din nou.
Durerea din inimă
e mai puternică decît mine,
decît celulele mele,
pe care le
Plouă la Londra
ca într-o poveste
banală și mistică.
Cad stropii rar,parcă involuntar,
topindu-se
înainte de a-ți atinge geana obosită.
Plouă grav,
peste lacrimi și sînge,
peste drumul
Ești actor
și teatrul te mistuie
ca în cazanul diavolilor.
De ce te-ai deghizat așa?
E un carnaval din săptămâna albă?
Raze albastre
te împresoară
ca mulțimea de cântece
și dansuri în jurul
Fire de ațe roșii
stau atîrnate de cer,
ajungînd la pămînt.
Oamenii
sunt agățați de firele artificiale.
Cîte o ființă,
legată cu un nod,
la fiecare interval
de zece metri.
Tablou confuz
de
Venite parcă de nicăieri,
sunete angelice,
culori și forme deosebite
au acoperit-o,
au făcut-o
să trăiască
senzații infinite:
de la admirație pînă la extaz.
A fost însăși inima...
Nuanțe de
Explozie
de lumină nepămînteană
mă lasă
pe pragul unei noi dimensiuni.
Camera-emite
amestecuri euritmice
de sunete și culori.
Spațiul cub,
de sute și mii de metri,
mă cupride
și mă
CS