Prin satele iesene

Prin satele iesene Vornicelul din satul iesean Frumusica a ars dupa ce a adormit pe o gramada de paie cu tigara aprinsa in coltul gurii. Medicii spun ca va scapa si ca se va putea reintoarce la meseria lui de radio al satului. De obicei se spune ca doua localitati sint legate una de alta printr-un drum. Despre Frumusica pot spune ca este despartita de cel mai apropiat oras, situat la 30 de kilometri departare, de un drum care ar face orice traseu safari sa crape de invidie. Intrarea in comuna Madirjac, localitatea mama a Frumusicai, se face printr-o poarta mare de lemn, atat de frumos lucrata incit esti gata-gata sa crezi ca ai nimerit din greseala in poarta unei gospodarii taranesti, nu in buza satului. Ei, dar mai departe... porci legati cu lanturi in fata gospodariilor, iar in curtea vornicelului doua curci care m-au facut sa cred ca au imprumutat din obiceiul altor surate - stau intr-un picior, cu penele infoiate. Ei bine, eroare, gospodina le-a priponit. \"Sa nu dispara\", imi spune siret femeia. Acasa mama mi-a spus ca e OK, ca la tara se mai obisnuieste, ca porcii mai stau inlantuiti si curcile priponite. \"- Cristina, Cristina, stii tu pe unde face pipi gaina?\", m-a intrebat mama in urma cu citiva ani. Eu, cu ochii incrucisati de uimire imi urmaream deja gindurile care curgeau ca preturile pe bonul din casa de marcat. Stiam ca nu fac pipi, dar daca mama, femeie de la tara si demna de toata increderea, zice ca fac, atunci or fi facind, ce stiu eu ? \" - Nu stiu\" \"- dar tu, Ovidiu, stii ?\", intreaba din nou mama, de data asta pe frate-meu mai mare. Pe fata lui vad uimirea mea \"-- Nu stiu\", raspunde si frate-meu. \"- pe nasul vostru, ba, fraierilor\", ne taxeaza mama imediat. Imi amintesc de medicul veterinar dintr-un sat de deal, cu case rasfirate, in care principala preocupare era culesul strugurilor - ei, bun vin nea Costache. - Pai bun o fi ca-I cules cu minurili meli. Medicul veterinar era un om inalt, roscovan, parea ca tot soarele ii straluceste in barba cind aparea pe ulitele satului. Taranii aveau un respect deosebit pentru el. Am inteles curind de ce. De cite ori trecea pe ulitele mai indepartate, oamenii il salutau cu \"saru-mina parinte\" si falsul parinte le intindea grav mina. Tiganii il idolatrizau. Indeosebi dupa ce gainile oachesilor s-au imbolnavit brusc si care mai de care, prin copaci, picoteau, mai-mai sa se pravaleasca bolovan de la mare inaltime. - Saru-mina parinte, da ce sa le mai facem la orataniile istea, ca se duc parinte ? - Ei, apoi va trimit eu un om care o sa le ia boala cu mina. Zis si facut si medicul veterinar, transformat prin voia satenilor in popa, le-a trimis tehnicianul - om bre\', ce mai incolo-incoace si unde sa se catere ditamai omul prin copaci dupa gaini ? Numai ce si-a umplut seringa cu medicamentul pentru pasari si pfuuuu si puahhhh citeva pufuri, trimise in jet de la radacina copacului direct inspre oratanii, care clipoceau nedumerite pe cele mai indepartate ramuri ale copacului. \"- Si zici, bre, ca se fac bine ? - Pai mai incape urma de indoiala ?\" De atunci gainile tiganilor nu au mai murit. Sau daca au murit , au murit de batrinete ori din cu totul alte motive decit boala, oricare ar fi fost ea.