Scrisoare

Iubitul meu, afla ca imi stimulezi imaginatia chiar si atunci cind nu esti linga mine. Nu te gindi la prostii ! Uite, stateam in cada si ma gindeam ce imperativ era tonul acelei voci intitulata Ana care isi inregistra mesajul pe telefonul tau cu robot de acasa, in timp ce eu citeam linistita, asteptind sa te intorci. Iti cerea sa o suni \"cind te gindesti sa vii acasa\". Adica indraznesti tu, dragul meu, sa lipsesti de acasa cind te suna ea, iubita ta de acum sapte ani (si pina cind ?) Si hop ! Buff ! Pleosc ! Cind ma gindeam asa, am realizat de ce imi place sa scriu. Se stie, nu am fost unul dintre copiii doriti. Am fost un fel de greseala care nu putea fi indreptata printr-un avort in acea perioada cumplita de vinatoare a efectivelor de femei reproducatoare. Prin urmare, am dedus ca mama isi izbea adeseori, ginditoare, tocul pe burta, neindraznind sa-l foloseasca in scopuri ucigase (Scuze, suna brutal, dar experienta de zi cu zi, de la ziar, imi arata ca asta se intimpla frecvent). Punctul culminant : se stie ca la nasterea fiecarui copil ursitoarele, deh, femei, se aduna la o birfa si, in functie de cum le-a mers in ziua respectiva, incep sa-si dea cu parerea despre cum va fi copilul. Una poate sa zica, de exemplu : \"aaaa, am stat 45 de minute la troleu si cind a venit masina, a calcat intr-o balta si m-a stropit de sus pina jos. Sigur e un semn, copilul o sa fie sofer de troleu\" (e doar un exemplu). La nasterea mea ursitoarele au refuzat sa vina. Asta deoarece, timp de noua luni, mama a agitat tocul acela cu penita Pelikan, intii mai incet, apoi din ce in ce mai tare isi batea darabana pe burta. In final a aruncat tocul, care s-a infipt zbirniind in usa, acolo unde se gaseste si-n ziua de azi, si a spus : \"Eu legea n-o calc!\". Asa m-am nascut eu. Numai ca, vezi tu, muza scrisului, amuzata intii de bataia ritmica a tocului, inspaimintata apoi de sarabanda de pe burta, s-a agatat cu unghiile-i de vampa chiar de virful uneltei de scris asa incit, fara sa vrea, a fost martor la nasterea mea. Atunci a rabufnit, cu necaz : \"Cum m-ai chinuit atita timp, sa te chinui toata viata de dorul cuvintelor si al literelor\". Parca a scapat si un nume, dar mama, care era inca sub efectul anestezicului, nu l-a inteles, si nu poate sa jure ca ursitoarea, in fond o femeie de treaba, nu mi-a sortit sa ma perpelesc de dorul tau. Vezi tu, de la nastere am ramas cu un destin incert. Unul stie ca se va face doctor, alta ca va face trei copii. Eu, daca celelalte ursitoare nu au zis nimic, ce sa mai fac ? Uneori ma simt de-a dreptul dezorientata, dar atunci ma apuc cu amindoua miinile de pix si scriu continuu, implinindu-mi astfel bucatica de destin care mi-a fost prezisa. Imi lipsesti foarte mult. Ma simt acum, fara tine, de parca cineva mi-ar fi taiat brusc o ureche sau vreo doua degete. Daca ne mai intilnim de citeva ori si apoi, in absenta ta, voi avea aceeasi senzatie, cred ca voi face o psihoza. Pai om normal e ala care sustine ca ii taie cineva halci de carne din trup cind, aparent, el este perfect intreg ? Uite asa ma zbat zilnic, intre destinul implacabil si sentimentele mele de gelozie, atavisme ale unei cristine de o calitate inferioara, dintr-o alta viata, care nu stia ce este increderea in partener si pe care trebuie sa o inving zilnic, tragindu-i cite un sut zdravan in cur. Incheiere : Sa stii ca cine a spus ca baia calda relaxeaza, a mintit zdravan. Relaxeaza muschii, dar mintea si sufletul ramin la fel de incordate. Acum te saluta o cristina aproape adormita, aproape odihnita, dar cu un suflet prafuit si obosit. 1998