Cristina Negru

De pe buzele-mi fecioare poleite cu venin, săruta-vei doar durerea- drog ce-ți va răpi tăcerea, te va-nchide-ntr-un suspin... Urmărit de-al meu blestem- val de iubire-ndoliată, mitui-mă-vei

în fiecare primăvară ceri răscumpărare, de la acei puternici și-nțelepți pentru a lor grotescă profanare când sufletul ți-l căutau pe sub corset. te-au ocărât și blestemat cu

De ziua ta nu te iubesc mai mult Decât ieri, Decât, în clipele ce au trecut prin noi De-atâtea ori de când te-am cunoscut. De ziua ta nu îți zâmbesc mai des Nici mai frumos, mai

de sunt aici, să nu mă vezi ascunde-ți ochii în valul agonic, sărat al mării... și de nu sunt sî nu m-ascunzi in umbra gândurilor tale, înalță-mă ca un reflux din spasmul dorului de

Nu e târziu și nici devreme în noaptea amintirilor și-a spaimelor hibride- amestec de iubire și dor; adorm îmbrățișată de-ucigătoare, tari parfumuri emotive plutind în inserare- mireseme

Mă tem de ziua-n care nu am să te mai văd, De dimineți cu tari parfumuri de singurătate- Tristeți îmbălsămate în suflul altor nopți, Când sufletul ți-l inspiram atât de- aproape. Mă tem de

Nu-ntoarce surâsul spre lacrima ninsă pe buze, Nu profana trupul durerii cu râsul de fiară ucisă, Privește-n fântană chipul speranței trecute, Renaște-n botezul solar cu aripile larg

ca un virus gripal, iubirea a germinat în țesutul roșu-catifelat al inimii: atriul stâg,injectat cu febră topea într-un abur delicat zâmbetul înghețat în emisfera dreaptă a cerului

Cuvintele se joacă de-a v-ați ascunselea, mă strigă pe nume mă cheamă să le ghicesc sensurile enigmatic ascunse în mersul apelor, în vuietul munților mă ademenesc cu mirosurile florilor

- Au înflorit copacii, iubite! Albe minuni scăldate în argint lichid în dimineți cand lenevim târziu, în așternuturi marine. - Au înflorit copacii, iubito! am să-ți aștern în păr

Te zărisem printre maști zburând spre Soare Statuie arzând glacial într-un zâmbet amar, Pe străzi ploua în noapte și călcam prin noroi, Ca printre gânduri ucise de vânturi polare. Te văzusem pe

Speranțe cad din ceruri muribunde Spre ceruri roditoare, terestre morminte. Ninsoarea-și spală fața murdară de noroi, Ne vinde-acadele cu zahăr de la poli. Pe străzi copii maturi,diformi oameni

A mai trecut o zi sau poate-un ceas, Tăcerea pietrelor pecetluiește-uitarea, Atât ne-a mai rămas: Din tot ce-am fost,un legănat de ape, Din ce-am sperat,cântec funest pe harfe Din ce-am crezut,o