Cristina Negru

Cuvintele se joacă de-a v-ați ascunselea, mă strigă pe nume mă cheamă să le ghicesc sensurile enigmatic ascunse în mersul apelor, în vuietul munților mă ademenesc cu mirosurile florilor

De pe buzele-mi fecioare poleite cu venin, săruta-vei doar durerea- drog ce-ți va răpi tăcerea, te va-nchide-ntr-un suspin... Urmărit de-al meu blestem- val de iubire-ndoliată, mitui-mă-vei

De ziua ta nu te iubesc mai mult Decât ieri, Decât, în clipele ce au trecut prin noi De-atâtea ori de când te-am cunoscut. De ziua ta nu îți zâmbesc mai des Nici mai frumos, mai

Te zărisem printre maști zburând spre Soare Statuie arzând glacial într-un zâmbet amar, Pe străzi ploua în noapte și călcam prin noroi, Ca printre gânduri ucise de vânturi polare. Te văzusem pe

A mai trecut o zi sau poate-un ceas, Tăcerea pietrelor pecetluiește-uitarea, Atât ne-a mai rămas: Din tot ce-am fost,un legănat de ape, Din ce-am sperat,cântec funest pe harfe Din ce-am crezut,o

ca un virus gripal, iubirea a germinat în țesutul roșu-catifelat al inimii: atriul stâg,injectat cu febră topea într-un abur delicat zâmbetul înghețat în emisfera dreaptă a cerului

Nu-ntoarce surâsul spre lacrima ninsă pe buze, Nu profana trupul durerii cu râsul de fiară ucisă, Privește-n fântană chipul speranței trecute, Renaște-n botezul solar cu aripile larg

Speranțe cad din ceruri muribunde Spre ceruri roditoare, terestre morminte. Ninsoarea-și spală fața murdară de noroi, Ne vinde-acadele cu zahăr de la poli. Pe străzi copii maturi,diformi oameni

în fiecare primăvară ceri răscumpărare, de la acei puternici și-nțelepți pentru a lor grotescă profanare când sufletul ți-l căutau pe sub corset. te-au ocărât și blestemat cu

Mă tem de ziua-n care nu am să te mai văd, De dimineți cu tari parfumuri de singurătate- Tristeți îmbălsămate în suflul altor nopți, Când sufletul ți-l inspiram atât de- aproape. Mă tem de

de sunt aici, să nu mă vezi ascunde-ți ochii în valul agonic, sărat al mării... și de nu sunt sî nu m-ascunzi in umbra gândurilor tale, înalță-mă ca un reflux din spasmul dorului de

Nu e târziu și nici devreme în noaptea amintirilor și-a spaimelor hibride- amestec de iubire și dor; adorm îmbrățișată de-ucigătoare, tari parfumuri emotive plutind în inserare- mireseme

- Au înflorit copacii, iubite! Albe minuni scăldate în argint lichid în dimineți cand lenevim târziu, în așternuturi marine. - Au înflorit copacii, iubito! am să-ți aștern în păr