Cristina Negru

este adevărat că esența poeziei se află în ultimele trei versuri ele subliniind vanitatea ființei umane,dorința fiecărui om de a se situa în centrul universului dar totodată recunoașterea fragilitătii și a temporalității destinului uman.

M-a surprins într-un mod plăcut ironia în care plutește amintirea \"zilelor roze când te faceam sa taci din gura\". Amestecul acesta de gingășie, tandrețe și momentele banale, cotidiene care au marcat zilele de iubire din trecut creează un sentiment viu de autenticitate conturând imaginea femeii iubite în lumina proaspătă a zilei, fără improvizații lirice sau retușuri artificiale.

sunt bucroasa sa primesc acest semn de prietenie.

Uneori imi ia foarte mult timp ca sa slefuiesc forma finala a versurilor,motiv pentru care ele sunt poate prea \"descriptive\", dar atunci cand tin foarte mult la un cuvant sau un vers care contine esenta, ideea centrala a unei poezii incerc sa gasesc cat mai multe simboluri si metafore inrudite cu aceasta...\"gandul, superb inorog intrupat din ninsoare\" este una dintre cele mai frumoase metafore explicite pe care le-am scris...m-a lovit pur si simplu inainte de a incerca macar sa scriu despre starea de spirit pe care o aveam in acea seara, sau noapte...nici eu nu mai stiu exact.