Cristina Muntean

Într-un lan multicolor m-am pitit să mă omor văd castele și văd stânci în mine sap gropi adânci văd clădiri portocalii pielea-mi cade în fâșii tata tace, mama tace cerul de deasupra

Vreau să mă opresc și să mă joc aici, mami. Pădurea e rară și ne putem ascunde mâna ta lungă se poate descărna ca să mă prindă din urmă degetele tale se pot preface în copaci pentru

Să ne bucurăm pentru ce avem acum. La ce bun să ne-ntrebăm când vine clipa ce schimbă dragostea în sex, lacrima în sânge, mâna ce mângâie blând în uitare? La ce bun să despicăm acum în

Care îți e numele? Nu știu. De unde vii? Nu știu. Ce cauți aici, femeie? Pe Tine. Pe Mine? Mda. Ne-am schimbat. Vezi tu, de-o vreme nu mai alergăm pe drumuri, alungate cu pietre ca Tu să ne

Ghedi muri fără să spună nimănui unde se duce. Plecă într-o seară ca de obicei, după căderea întunericului. Cu pălăria soioasă pe-o ureche, fluiera încet și se legăna de-a lungul drumului. N-avea o

Who said Europe is easy? Vorbesc cu tine despre lucruri din mine și mă privești și nu mă-nțelegi. Vorbim despre diferențe, mentalități și global exchanges tu, viața mea, îmi vorbești

Spune-mi dacă aș veni în calea ta încălțată numai în amintiri și îmbrăcată doar în umbra săruturilor te-ai da la o parte? Dacă ți-aș prinde ușor cu dinții lobul urechii și te-aș mesteca încet și

Nu mă întreba de viața mea. Nu cred să-ți pot răspunde. Bucată cu bucată, încerc să reconstruiesc acest puzzle imperfect căutându-mă pe mine sau anii pe care i-am întins ofrandă trecătorilor. Nu

Aș vrea să îți nasc un copil cenușiu tărcat, negru și alb amestecat să se schimbe încet după toanele noastre din focul meu să îți dea căldură din frigul tău să învăț să mă acopăr un copil

Dumnezeule, ce limitată e fereastra aceasta! Patru pereți și doi nori Culoare. Mă gândesc c-aș putea privi la fel lumea dintr-un mormânt tot patru puncte, tot doi nori intangibili și atunci mă

Tu m-ai cumpărat pentru prima dată. O mânuță, apoi un picior, apoi întreg trupul când ai văzut că aduc cu tine. Gene și fire de păr moi și carne albă uitaseși cum sunt îngerii și te-ai

Încălțările mele sunt cum le-ai atins ultima oară și hainele îmi sunt încă împrăștiate pe podea mă tem să mă ridic din adăpost și să deschid fereastra s-ar scurge și ultima brumă a mirosului

Fărâm picături de rouă pe umerii tăi dragi. Dau drumul de sus la picuri mari, de vrei să mergem sâmbătă seara într-un club? nu? Alți picuri de ce faci? Când vii de la slujbă? Ce vrei să

Dacă Dumnezeu și-ar arunca un ochi întâmplător peste mine și ar binevoi să înțeleagă pentru ce vreau sa-mi pun o fundă colorată zilelor m-aș ridica din pat i-aș strânge mâna și l-aș întreba ca

Acestei iubiri îi este dat să-mi fie povară până dincolo de moarte. Din fărâme te întrupezi și mă pătrunzi pretutindeni în rămășițele serii rămân eu să contemplu ruinele. Nu, nu sunt

Urcă prin mine trenul cu frunze arse sub ploaia tulbure Oare l-oi mai găsi? Oare apa pământului îl va mai răcori? Apa cerului, fiica gerului... Trenul cu deținute șoapte urcă în

Și dacă iarna va veni pe noi cine ne va mai vedea prea târziu oameni triști, niciodată copii? Nici măcar ea nu va veni de-a dreptul ci ne va împresura încet, ca o moarte, ne va cuprinde și ne va

N-am să îți spun acum, la ceas de noapte, că te iubesc, când tu dormi de rupi patul eu nu știu să-mi iubesc bărbatul care mă uită lângă șifonier și-mi amintește de o gratie de fier culcată, grea

Tu mă întrebi când voi muri dar cine ești tu să mă întrebi atunci când eu nu știu nici măcar când voi trăi am conștiință, viață, degete și fire de păr care mi-au fost date să îmi zacă pe ceafă,

Trupul tău mi-a amintit că lumea a-nceput demult, când erau aburi și căldură și vânt pielea ta mirosea a pământ te ridicai gol și-azvârleai pe cer soarele mi l-ai fi pus la piept, dar ți-era

Dacă mi-aș putea opri pașii lângă fiecare adevăr care curge pe lângă mine aș deveni Dumnezeu...