Texte în proză

I. Deseori aud voci. Când sunt la duș, când fac mâncare, când merg la școală. Sunt voci diferite și îmi pare rău de tot că nu le pot prinde. Nu le pot păstra, nu le pot pune în cuvinte, nu le pot

CMCristina Muntean

0

0

Nimeni n-a auzit-o vreodată plângând pe Mihaela. Mihaela nu știe să plângă. S-a învățat să trăiască printre ceilalți copii, la marginea gropii de gunoi. Se târăște, dimineața, la marginea

CMCristina Muntean

0

0

Dacă îl mai pierd o dată, mă sinucid. Ghicitoarea o privi si se cutremură sub vocea limpede ca gheața. Bacanta zâmbea. Ajunsese mai devreme, ca să mai stea de povești. Îi plăceau vorbele, mai ales

CMCristina Muntean

0

0

E numai zece, dar soarele arde deja otrăvitor în lunca Mureșului. Din câmpul cu căpșuni, spinările aplecate ale femeilor ies ca niște cocoașe bătătorite. Fiecare rupe, una câte una, cu codiță

CMCristina Muntean

0

2

Ghedi muri fără să spună nimănui unde se duce. Plecă într-o seară ca de obicei, după căderea întunericului. Cu pălăria soioasă pe-o ureche, fluiera încet și se legăna de-a lungul drumului. N-avea o

CMCristina Muntean

0

0