Poezie
Puzzle în doi
(trecătorului curios)
1 min lectură·
Mediu
Nu mă întreba de viața mea.
Nu cred să-ți pot răspunde.
Bucată cu bucată, încerc să reconstruiesc acest puzzle imperfect
căutându-mă pe mine sau anii pe care i-am întins
ofrandă trecătorilor.
Nu mă întreba. Eu…n-are rost
să vorbesc. Ajunge
să mă privești și-o să vezi trecându-mi prin ochi
toate nopțile
pierdute pe marginea patului
palmele întinse, mîngîierile reținute
cuvintele nespuse, gîndurile
care mi-au fiert creierul și m-au clasificat drept
o femeie incomodă.
Cuvintele
perverse, sucite, marile trădătoare
întoarse împotriva mea, în pieptul
deschis ciocului altora
ciocului meu.
Nu mă întreba, te rog. Mă doare. Dă-mi voie
să-ți mîngâi buzele
să-ți disprețuiesc necunoașterea, să-ți ating răspunsurile, firele de păr
să ți le mângâi. Ajută-mă tu
să re-construim
acest puzzle imperfect
împreună
023917
0
să vorbesc. Ajunge
să mă privești și-o să vezi trecându-mi prin ochi
toate nopțile
pierdute pe marginea patului
palmele întinse, mîngîierile reținute
cuvintele nespuse, gîndurile
care mi-au fiert creierul și m-au clasificat drept
o femeie incomodă.
Nu trebuie sa te doara Cristina. Nu rautatea. Nu rastalmacirea cuvintelor tale. Sa te doara doar ceea ce esti si ce simti, nu ceea ce sunt si simt ceilalti. Nu esti tu responsabila de ceea ce se intampla in sufletele si mintile lor. Nu musca fructul meditatiei metafizice, nu te intoarce in tine doar pentru a-i intelege pe ceilalti. Nu merita sa plangi pentru nimeni, iar cine merita nu te va face niciodata sa plangi(J.G. Marquez).
Am scris toate acestea deoarece am intuit in tine - prin ceea ce scrii - o femeie sensibila, cu un suflet frumos.
Mi-a placut aceasta poezie.