Cristina-Monica Moldoveanu

Mulțumesc mult, LIM! Într-adevăr, între adevărul meu și al altcuiva se interpun o serie de alte adevăruri intermediare și prin acest "telefon fără fir" nu putem percepe adevărul primordial nicicând. Genul acesta, apropiat de jurnal, a fost adesea sursa unor creații literare...deci nimic nou. Dar nu cred că voi scrie un volum!

Felicitări Dan! Sunt onorată de faptul că am participat alături de tine la acest concurs. (Să fiu sinceră, nici nu am încercat să te întrec, fiindcă inițial nu am știut că participi și tu). Domnule Atanasiu, ați făcut o bună alegere și mă bucur că dl. Norea a hotărât să participe, fiindcă un volum de senryu ca al d-lui este binevenit în peisajul liricii nipone din România.

Mulțumesc domnule Marin. Poezia este ca o mărturisire de credință, ca un fel de manifest, și strofa a doua exprimă, prin negație, ceea ce eul liric refuză să fie. În definitiv este vorba și despre o stare existențială, dar și despre ceea ce poetul nu poate exprima, respectiv strofa a doua, ca un fel de tablou în clar-obscur.

mulțumesc pentru trecere LIM, apreciez onestitatea ta.

Adesea unii oameni nu se înțeleg unii pe alții din cauza caracterului incomplet al exprimării...fragmentul pe care l-ați semnalat este ușor metaforic, nu este o argumentare detailată. Cel mai adesea cuvintele ne trădează. Eu cred că există o cunoaștere universală, care unește dincolo de genuri și clasificări, însă exprimarea ei este ararerori precisă.

Inițial simțeam nevoia să scriu că degetele devin mai albăstrii, dar ar fi fost în coliziune cu roșul din strofa a doua. Așa cum am scris "tot mai lungi și mai drepte", tu ai citit subțiri, ceea ce se subînțelege.

Este posibil să ai dreptate Mădălina, simetria deranjează uenori...de aceea modific paranteza a doua acum. Nu are importanță prea mare. Mulțumesc pentru semnul de lectură.

Pentru numele lui Dumnezeu Lavinia, ce ți-o fi venit cu fantasma asta că eu aș scrie mai întâi în engleză? Nivelul meu de engleză e ușor peste intermediar, nu este superior. Iartă-mă, dar există un lucru pe care îl înțeleg greu: lipsa de logică. Dacă ai citit povestirile sau poeziile mele ai văzut că sunt româncă get-beget cu rădăcinile toate în Ardeal și poate cu accente ușor prea patriotice...sunt mulți ani de când citeam mult în franceză și puțin în engleză. Am stăpânit limba franceză mult mai bine ca engleza, dar am uitat aproape tot.
Cât despre poezia mea, desigur este banalul subiect al morții...nu mai detailez interpretarea, poate că intuiești multe lucruri. Scuze dacă am supărat, dar nu agreez din diverse motive invențiile ciudate ale unora despre mine. Minciuna ucide.

Abia acum mi-am tradus poezia în engleză, am tradus cu "eventually". De obicei nu scriu direct în engleză. Sunt româncă pur sânge. Și engleza mea nu e la nivel superior, mă străduiesc și eu...

Am văzut, am corectat, deși verbul nou e mai puțin pătrunzător...cât despre că...cu, nu cred că trebuie modificat.

Mă bucur mult Lavinia, dar rogu-te mult....nu văd pur și simplu cacofoniile...poate nu pot fi modificate, poate sunt obosită.
Da, este yet.
Plus lucrul cel mai important :) sunt Cristina! Cu prietenie,

Este evident că această putere a marșului ascetic tot de la Dumnezeu vine, ori de la Fiul Lui renăscându-i pe alții prin crucificare. Nu știu de ce, eu simt poemul ca fiind suficient fără partea de cer din final. Pământul simbolic ar fi aici de ajuns. Mi-a plăcut mesajul poemului, are totuși un final optimist și de bună credință.

Aveți dreptate domnule Marius, sunt de acord cu dvs., poate ar fi fost mai bine să încadrez textul la categoria "jurnal", desigur fără pretenția de valoare literară.

Domnule Doljești,
Sunteți puțin lipsit de sensibilitate!
Scuze pentru revoltă.
M-am săturat de atâția ani să fiu tratată cu un nume care nu este al meu și nu a fost niciodată folosit. De ce simțiți nevoia să mă numiți Monica?
Am scris și pe alte siteuri de atâtea ori și aici pe agonia înainte să șterg prima parte a contului meu, că numele meu e Cristina, am insistat asupra acestui lucru, am explicat de ce nu îmi place Monica și dvs. și alții insistați încontinuu să mă rebotezați. Chiar și după ce am explicat de atâtea ori. Deci vă place minciuna. Nu vi se pare logic, dacă nu cunoașteți o persoană, să o chemați pe primul nume de botez? Mie mi se pare logic. Semnez din nou, cum am făcut de atâtea ori și aici și în alte părți CRISTINA. Cred că înțelegeți că în condițiile în care eu nu am greșit nimic întreaga viață și oamenii tot mint că aș fi nebună, mă deranjează schimbarea numelui meu.
Cât despre copilărie, a fost extrem de fericită până la 13 ani când au început să mă chinuiască, am scris deja absolut totul despre viața mea de copil aici pe agonia, deci nu mai am ce adăuga.
MÃ NUMESC CRISTINA, ÎNTOTDEAUNA M-AM NUMIT CRISTINA, NU SUNT O ALTÃ PERSOANÃ. Și am fost un copil extrem de fericit, nu sum spuneți dvs., răul a început doar în adolescență, dar acum sunt deja 29 de ani! Nu mai sunt un copil. Nu mai sunt nici tânără.
Îmi cer scuze dacă v-am jignit, dar încercați să vă puneți în locul meu, după toți anii de mistificări asupra mea, de ce să îmi furați numele?

Mulțumesc mult pentru trecere și semnul de lectură.
Stinghiile acelea în cruce pe un geam mic odinioară sunt și pentru mine imaginea fericirii.

Mulțumesc pentru acest poem care descrie în jocul sprințar al distihurilor o stare gravă. Frumos început, frumos final. Am perceput acest poem drept provocator și stimulent pentru imaginație. Totodată lasă loc de meditație. Mai citesc poemele tale, îmi plac. (Poemul tău mi-a inspirat un poem pe tema fericirii).

Vă mulțumesc pentru bunăvoința cu care mă copleșiți doamna Angela. Admir talentul dvs. și mă bucur că mi-ați amintit de dervișii din poveștile copilăriei. Poate poemul meu este modest față de aprecierea dvs. Dar mă bucur că ați înțeles o parte din trăirea mea poetică.

Ridic vălul de mister de pe acest poem cu caracter personal, ca aproape orice text al meu. Era vorba de înmormântarea unui văr al mamei, fiu de preot. Am fost întâi în capelă și acolo am descoperit singură expresia "stâlpi" în evanghelia probabil specială pentru acest evenimanet deschisă la capul mortului. Mi s-a fixat desigur în memorie ca un lucru important. Apoi, în biserică, am descoperit numele defunctului la intrare, deoarece era donor pentru acel lăcaș de cult. Câțiva metri mai încolo, era pictată într-un colț Sfânta Muceniță Hristina, sărbătorită pe 24 iulie. Textul este o descriere statică a evenimentului, ca un tablou, plus emoțiile mele. Dumnezeu să îl odihnească, a suferit mult și a fost un om bun cu mine.

Stâlpii sunt evanghelia care se citește la priveghi.
Sau, mai precis, găsești la linkul acesta:
http://www.crestinortodox.ro/carti-ortodoxe/inmormantarea-pomenirea-mortilor/priveghere-stalpi-80505.html
Eu nu am fost ce e drept extrem de precisă în exprimare, fiindcă am descoperit singură la o înmormântare scena descrisă mai sus.
Expresia exactă este "evanghelii ce se citesc la stâlpi". De unde am dedus "stâlpii evangheliei" fără a mă abate prea mult, mai ales că mortul este privegheat de un fel de stâlpi de lemn pe care se sprijină tămâia, lumânări și evanghelia.

Vroiam să spun consonanță, nu asonanță.