Poezie
Albicans
1 min lectură·
Mediu
sunt singură și prin urmare toți vorbesc
că am tăcut demult
am devenit atât de mioapă
încât îmi țin ca melcul ochii
în vârful pixului cu gel
în jur miroase a cozonac cu mac
și castane pocnind
pereții sunt calzi ca o sobă cu cărbuni
Raskolnikov a adormit
pe raftul cel mai de sus al bibliotecii
nu pot povesti niciodată
despre degetele morților
bătrânilor paralitici
pruncilor avortați
despre inimă ca o cutie neagră
afumată pe dinăuntru de lumânări ieftine
nu vreau să ațipesc cu fruntea asudată
înainte să stea ploaia care
trece șuvoi prin sângele meu
m-am născut de multe ori dintr-o petală de cireș
atât de albă
încât colții lupilor flămânzi s-au înroșit la rădăcină
023.254
0
MB