Cristina-Monica Moldoveanu

lux, luxurianță

Domnilor Bogdan și Ștefan, e posibil ca domniile voastre să aibă o legătură de nume cu mine, datorită istoriei țării românești căreia îi port numele, fiindcă e lucru stabilit că vorbele de tot felul sunt legate între ele prin relee neuronale omenești. Cu toate acestea e tot așa posibil ca demersul dvs. pe pagina mea aici să fie sincer și bine intenționat, prin urmare eu vă acord prezumția de nevinovăție.
Eu am scris deja ce am gândit și poate că nu am gândit întrutotul corect, dar am plecat de la niște fapte. Nu întotdeauna vorba lungă înseamnă sărăcia omului, dar nici invers, laconismul nu e mereu o dovadă de istețime sau înțelepciune.
În concluzie prefer să spun pe scurt adevărul: sunt nemulțumită de evoluția mea poetică în ansamblu și mai ales în ultima vreme și mă îndoiesc că voi mai ajunge să scriu ceva bun pe acest site - dar fac o concesie - dacă voi simți neapărat nevoia să comunic ceva bun sau util o voi face și la fel dacă voi realiza că am scris o poezie mai bună. Eu am un blog de poezii aproape fără vizitatori, dar ultimele postări de pe agonia nu au ajuns acolo, datorită scăderii reale, spun eu, a valorii lor lirice - așa voi proceda și cu acest site, voi încerca să nu mai public dacă nu simt că am rotunjit ceva semnificativ.

Cât despre modul în care am fost tratată pe acest site, consider că au fost anumite discordanțe și anumite exagerări negative sau pozitive, nejustificate, la adresa mea. Nu are prea mare importanță, oricum, după cum am spus, sunt singură aproape complet de mulți ani. Dacă ar fi să fiu în lume împreună cu alții, atunci probabil că mi-ar trebui cel puțin o lună să mă acomodez. Îmi amintesc și eu că domnul Ștefan a comentat pozitiv în trecut cel puțin o poezie a mea. Dar nu sunt de mult copil și, fără a considera acest site doar o bagatelă, nu am avut niciodată și nu pot avea vreo atitudine de ”luptă” pentru succes sau recunoaștere, cum menționa aici unul din dvs. Vă doresc o seară frumoasă și noroc și inspirație. Salut și pe ceilalți cititori și autori ai acestui blog.

Domnilor, acum am citit comentariile dvs., trebuie să plec de acasă acum, dar voi reveni cu un răspuns. Mulțumesc pentru tentativa de dialog.

Erată - ”intgeligent”, ”problmea”, ”majoritatera” - greșeli neintenționate, datorită unor probleme de sănătate, care mă împiedică să scriu cuvintele cu ușurință. După cum vedeți, nici eu nu pot ”înțelege”, fiindcă nu e nimic de înțeles, e vorba de ceva aiurea și bizar (modul în care vă adresați mie, domnule Ștefan). Vă mulțumesc totuși și dvs. (sau ție, cum preferați) pentru că ați avut bunăvoința să îmi răspundeți, totuși, ceva.

Mulțumesc pentru aprecieri, domnule Romulus, doamnelor Ottilia și Enea.

Domnule Ștefan, nu înțeleg deloc de ce notați aici atâtea aberații, și totodată pe un ton greoi, cu reproșuri, de parcă eu sunt de vină că acest text nu e poezie. Nu a fost intenționat din partea mea. Eu nu am mai scris poezii de mult timp, fiindcă poeziile mele, cele selectate de-a lungul anilor (nu tot ce am scris) au fost complet respinse de edituri, deși erau publicabile - suficient de bune - și totodată munca mea de-o viață, dar domnii responsabili trebuiau să îmi răspundă măcar negativ, nu au binevoit nici aceasta - și eu sunt cu adevărat un om izolat din 1984, fără defecte sau greșeli, deci un răspuns, fie și negativ, conta mult. Repet ceea ce am mai spus și în alte dăți - am încadrat acest text de la început la personale, conștientă fiind ca orice om intgeligent de lipsa lui de valoare poetică, dar și de prezența unei oarecare valori ca mărturisire despre sine.

Nu înțeleg (sic!) gândurile dvs. urâte, izbucnirea de orgoliu din partea a doua a comentariului dvs., când spuneți, citez: ”poate mă număr printre oamenii proști, care nu înțelege (sic!)” - ca și cum ați insinua că eu am comis un dezacord, pentru ca proștii să creadă că nu știu gramatică, deși scrisesem corect. Apoi vă bateți joc de mine cu ideea ”chestia e”, ca și cum vorbiți unui auditoriu de proști care vă țin trena, în niciun caz oamenilor educați, apoi afirmați că nu vă e rușine - ca și cum s-ar pune problmea de așa ceva - ca și cum vă simțiți cu ”musca pe căciulă”, nu se știe de ce, apoi iar aveți complex de inferioritate și vă identificați cu cei ”slabi de îngeri” apoi afirmați că poezia mea ar fi ”prefabricate”, lucru pe care nu îl pot înțelege defel, fiindcă e o poezie, cred că e aproape vizibil creată ad-hoc, evident personală.

Eu cred că ar trebui să vă fie rușine, e ca și cum mă insultați, nu are absolut nicio importanță lipsa de valoare a poeziei mele, ci doar modul în care vă purtați. Eu știam de mică faptul că nu voi fi în stare să scriu poezii bune, fiindcă mă cunoșteam pe mine însămi, dar am reușit să scriu câteva acceptabile, cum am pvestit, deși probabil majoritatera celor scrise de mine sunt urâte. Ar fi trebuit poate să public pe agonia numai ce e de vârf în poezia mea, dar am ales să public totul, așa cum și alții au publicat poezii de zi cu zi, mai puțin reușite, dar acceptate de colegi.

Deoarece, în ultimele luni, am scris foarte puțin comparativ cu alte perioade, datorită lipsei de motivație, faptului că am fost complet respinsă, mi-e mai greu să scriu pezii relativ bune comparativ cu altele anterioare. Am încercat să public poezii pe internet din 2010, deci timp de 13 ani și ceva, acum a venit timpul să plec din acest site complet, fiindcă oricum domnii și doamnele de aici mă resping (cu excepția câtorva) și eu oricum sunt complet singură zi de zi. E o problemă personală și vă mulțumesc oricum pentru toate comentariile și lectura creațiilor mele. Mult succes în continuare! Dacă cineva are milă de o femeie aproape bătrână, complet singură de zeci de ani și ar dori să mă contacteze pentru discuții pe orice temă, mă poate găsi la adresa cristinamonicam@yahoo.com

(Doamna Mitea Maria s-a oferit să mă caute pe mail, i-am scris o scrisoare despre diverse lucruri din viața mea - gospodărie, pisici, cărți, muzică etc., dar nu a mai dorit să răspundă)

Revin pentru a puncta că poezia Arianei este plină de prospețime și delicatețe, ca un izvor. Această valoare sufletească va fi posbil bine canalizată, a fost o încântare să o citesc. Doar începutul ca un buletin medical este puțin rupt de context și versul al doilea intră în text puțin abrupt.

Domnule Pașa, îmi cer scuze că intervin într-o chestiune delicată și importantă pentru mine. Am crescut învățând la școală, citind și scriind corect ”așează” nu ”așază” la persoana 3-a singular și plural. Apoi totul s-a schimbat brusc. Totuși, și acum, eu nu pot pronunța decât sânt, iar mama mea numai sunt. Am observat recent că anumite lucruri ar fi revenit se pare la forma din copilărie. Astfel pentru verbul de mai sus, din 2021 (apariția DOOM3) sunt valabile ambele forme. La fel și pentru verbul a înșela.

https://doom.lingv.ro/

Ottilia, te recunosc din nou ca poetă a pastelurilor despre anotimpuri sau a sărbătorilor mai importante - se resimte o vârstă mai matură, și poate colții unei singurătăți interioare. Lumea ta conține gaițe - care își merită soarta, dar palatele zidite peste tine sunt din vise curate și pot să te protejeze - chiar dacă zilele scad, nopțile cresc, dar asta înseamnă că Dumnezeul din ceruri (poate există, măcar ca android superstar) are timp mai mult să ne însenineze pe noi, cei care încă visăm.

Erori neintenționate de mine, îmi cer iertare - suprarealism, deconstructivism - de vină și anumiți nervi periferici, fapt pentru care se mai întâmplă și alteori neintenționat.

Este lumina cam slabă în această seară, poate că mai mulți și-au comsumat energia ca să încerce dacă pot aprinde becul și noi nu mai profităm de ei suficient. Se sustrag consumului comun și utilităților publice.
Îmi cer scuze dacă gluma mea cinică te supără - vreau doar să spun că mi-a plăcut acest poem scurt, o anumită combinație de imagini care rup granițele logice dintre fenomene. Să fie supurarealism, deconstrucitivism, nu știu. Chiar caut o istorie oarecare a literaturii să citesc, dar nu găsesc.

Elena, îți mulțumesc mult pentru emoția resimțită.
Dragoș, mă bucur și îți mulțumesc pentru (prea) marea generozitate.

Maria, mă bucur că ai avut timp și pentru mine. Spor în scris! Lacrimile - nu știu - poate îi ajută pe unii oameni să se împace cu durerea lor. Pentru alți oameni ele pot fi dăunătoare.

Mulțumesc pentru comentariu, Ștefan. Dragoș, și ție îți mulțumesc pentru apreciere. Dar eu nu cred că oamenii pot afla cine sunt cu adevărat dintr-odată. Autocunoașterea e un proces de durată - un joc al minții cu viața și cu moartea. Numai bine!

Elena, mulțumesc pentru comentariu. Te mai aștept. Cu drag.

Mulțumesc, cu întârziere, dar cu plăcere, pentru comentariul tău, Viorel.

Un poem frumos, sper că nu te superi că redau aici un cântec vechi și mai simplu, de care mi-ai amintit. Poate tu te gândeai la Whitesnake sau chiar la niciunul.

https://www.youtube.com/watch?v=bYnC49G1oSY

Desigur, toși ne ducem crucea singuri, chiar dacă luăm pastile de exemplu. Ceea ce îmi amintește alt cântec vechi - fantomele tinereții mele:

https://www.youtube.com/watch?v=85BvT5X6WSo

Alese mulțumiri, domnilor Caragea și Stănică. Spor și inspirație în toate!

Viorel, probabil că știi că ADN-ul mitocondrial provine exclusiv de la mamă, deci, indiferent de sex, oamenii moștenesc numai de la mamă acest organit celular, responsabil de modul în care respiră celulele corpului, modul în care dobândim energie, modul în care ”ardem” ca ființe vii. Ceea ce spui tu despre gene e puțin diferit, teoria spune că cromozomul sexual X de la mamă există și la fete și la băieți, diferența dintre sexe e că băieții moștenesc cromozomul Y de la tată și X de la mamă, iar fetele doi cromozomi X, de la mamă și de la tată. Conform datelor științei actuale, genomul uman constă din 23 de perechi de cromozomi localizați în nucelul celulelor, plus un cromozom circular - moștenit de la mamă - în mitocondrii.

Nu îmi amintesc dacă l-am mai postat, eventual l-am șters.

Eu am înțeles din prima variantă că te încolăcește cât ești de mare; așa cum a scris Elena apare mai clar celălalt sens. Nu știu ce ai intenționat, dar incertitudinea poate avea valențe estetice.