Cristina Andrei

...și ingenios!
Mai trec pe la tine

Numai bine,

Degeaba ai, domnule,\'n casă
Vreo patru plozi de-aceeași rasă;
Spre informația dumneavoastră:
Degeaba, dacă rasa-i proastă!

PS: Ce vină are femeia că vrea să nimerească și ea unul cu gena bună!?

M-ai binedispus pe ziua de azi! Să trăiești!

... e foarte tare, ca să zic așa. Mie mi se pare că poezia se remarcă doar printr-o imaginație bogată a autorului, în prima parte. Ultima parte \"trage\" spre poezie, spune ceva, limbajul e mai poetic, e și un mesaj acolo. De altfel, delimitarea e destul de clară, prin acel \"apoi\" stingher, probabil că asta ți-a fost intenția de fapt. Totuși... parcă sunt două poezii într-una. Una - slabă, cealaltă - ceva mai bună.
Mă rog, chestie de gust, dar vezi că trebuie să fii... dobermaniță, ca să poți să \"feți\" :))
După părerea mea, ți-a ieșit \"un text așa și așa\", cum probabil ți-ai dorit.
Numai bine,

Mă bucur pentru tine că poți scrie tot soiul de articole care mai de care mai bune, de care nu pot să mă las! Și mă bucur pentru mine că le pot citi :-P
Ce să mai zic... jos pălăria!
Te mai citesc, fii sigur, chiar dacă n-am timp mereu să-ți las semn.
Numai bine,

Ei, uite cum se mai pune omul la punct cu ce se mai întâmplă la tv, datorită cronicilor tale. Eu nu mă mai uit la tv de mult, nici nu intenționez s-o fac în viitorul apropiat, oricum, cronicile tale mă satisfac mai mult decât ar putea s-o facă vreodată emisiunile respective :))
Dar vin și eu și întreb: pe bune?? Adică toate astea sunt reale-reale, sau le înflorești tu, de dragul umorului? Mai-mai că mă tentezi să mă uit la ele, să mă conving cu ochii mei!!
Prefer însă să te cred pe cuvânt și să mai citesc din când în când câte o cronică, să mai știu și eu ce se mai întâmplă prin canalele mediatice... Să ne ții la curent!
Numai bine,

Nu știam de ce fusta nouă pe care mi-am cumpărat-o n-avea buzunare!!! Acum m-am lămurit, mersi frumos :))
Iar soluțiile tale ne-ar putea salva de crizele aferente crizei :)
Mi-era dor de un articol \"supărat\"; vezi că și criza / crizele sunt bune la ceva?
Numai bine,

Ana, îmi pare că judecata ta e cam pripită:
\"strâng frunzele lipite pe spatele tău / sărutând urmele de pământ / și frunzele ți le-aștern în poală\"; \"eu ți-aș lua mâna / și ți-aș așeza-o pe al șaselea simț\" - mie îmi pare ceva mai mult decât o simplă dorință carnală. La urma urmei, dragostea totală include și carnalul și spiritualul și... tot... În fine, chestie de nuanță; e adevărat că e mult teluric în poem, mi-a plăcut nuanțarea lui Victor din subtitlu, \"proză poetică\". Pe de altă parte, prinde bine câte o \"disecare\" a stărilor, gesturilor, sentimentelor, în asta stă de fapt poezia, altfel poezia ar fi putut consta dintr-un singur vers: \"o iubeam\" sau \"o doream\" sau \"o iubeam și o doream\" și gata! :))

Victor, am trecut și prin pagina ta de poezie, ca să văd ce-ți poate pielea. Mi-a plăcut. Mai trec pe la tine

Numai bine,

Uite că m-am întors să-ți las și semnul, pe care nu l-am putut lăsa la prima lectură, când îmi pieriseră cuvintele...

Este unul dintre cele mai bune texte pe care le-am citit în ultima vreme, și nu numai pe Agonia. O temă grea, foarte grea, mă întreb câți autori s-ar încumeta s-o abordeze, mai ales într-o narațiune la persoana I, până la urmă faci un joc moral cu tine însuți, vrei-nu vrei trebuie să te pui în pielea personajului, iar de cititor, ce să mai zic, intră într-o stare de perplexitate, aproape de neant, e năpădit de întrebări și poate de complexe neconștientizate, te întrebi \"pe ce lume mă aflu, unde am trăit până acum?\" deși știi bine că realitatea în care trăiești zi de zi include și traficul de organe proaspăt recoltate, și prostituția copiilor, poate și o Fermă din asta ce pare ruptă dintr-un roman orwellian, și nu mă refer la Ferma animalelor, desigur, ci la 1984, cu ideea unei vieți supravegheate continuu, programate și restricționate la maximum între limite foarte bine determinate, așa cum e viața micuților din scrierea ta. Mai mult, am avut senzația pe care am avut-o după filmul \"Soylent Green\", SF, în care oamenii mâncau oameni, un produs verde era hrana de bază a pământenilor și era făcut din carne de om, dar nimeni nu știa treaba asta, o descoperă un detectiv (Charlton Heston) la final, copiii din povestirea ta nici ei nu au habar ce li se întâmplă după \"cultivarea\" lor în fermă...
În fine, destul cu asocierile personale, pe care le-am făcut citind acest text.

E un text bun, foarte bun, ai un talent înnăscut, se vede, nu știu cât muncești la proza ta, dar parcă îți curge, pur și simplu, din pix (sunt sigură că pui textele întâi pe hârtie, nu știu de ce, poate așa cred eu că face un scriitor adevărat, cum ești tu), ai o cursivitate de invidiat, acolo unde ea se rupe se simte intenția ta de a rupe.

Manevrezi cu mare artă limbajul argotic, e natural, nu deranjează, se integrează foarte bine în text.
De subliniat ironia:
\"- Acum, despre Kant…
- Da, ce doriți să știți? întreabă înțepată.
- Eu nimic, Kant mă cam plictisește, sper însă că ție ți-a fost de folos...\" - bine plasată, aranjează frumos scena din mașină, care e foarte bine construită, ca de altfel toate scenele. Sau așa îmi pare mie, încă mi-e greu să delimitez cititorul de criticul din mine și aici e \"de vină\" arta ta.

O altă trăsătură (pentru care te invidiez) a acestei scriituri este aceea că reușești să construiești stări interioare, frământări psihologice, tribulații morale fără să sondezi prea adânc în Eul personajului, îi construiești interiorul din multe detalii exterioare și din ușoare \"zgârieturi\" la suprafața conștientului acestuia - \"Nu că ar avea vreo importanță, am plămâni pentru Cozmin, și încă trei perechi, dacă e nevoie…\" - ai construit o stare aparte din 3 vorbe, o stare indescriptibilă, sau foarte greu descriptibilă...

Uf! Mă opresc, prima dată când am citit textul am rămas fără cuvinte, acum nu mă mai pot opri :)

P.S. Las-o pe Nivea să fie Nivea, \"Andreea\" parcă rupe ideea, ca să zic așa, ideea de impersonalitate sau de personalitate construită conform unui standard anume, așa, ca produsele de pe raft, ca o cremă Nivea :)

Numai bine,

\"Suflet tot mai secătuit de propria divinitate, înmiit și pulverizat mereu în aerul prea puțin lichid al altor suflete, fără consistență, fără gând de pământ\"... cred că va fi definiția omului secolului 21... (poate ar fi trebuit să pun \"omului\" între ghilimele?) :(

Frumoasă sintagmă: \"singurul drum posibil, drumul care duce în România\"... Interesantă și tema.
Atenție însă: \"deveni\" nu \"devenii\", \"aceste\" nu \"eceste\", \"italieni\", nu \"italiani\" - aceste erori se pot datora grabei (greșeli \"de tastare\"?) - \"neoficial\" nu \"inoficial\" (aici nu mai poate fi de vină tastatura!).
Ei, observații de om cu dor de... limba română... sper să nu te superi :))
Mi-a plăcut, mai trec.
Numai bine,

Egiptul văzut prin ochi de turist e minunat. Interesant cum ai surprins detalii de viață, amănunte ce dau culoare, dincolo de banalele clișee cu misterioasele piramide și mumii.
Însă Egiptul adevărat, din păcate, e FOARTE departe de realitatea văzută dintr-un autocar cu aer condiționat și apă îmbuteliată sau dintr-un hotel de 5 stele... Fetele cu eșarfă tradițională pe cap sunt o priveliște pitorească pentru noi, cei din afară... Odată, de mult, o femeie și-a riscat viața și reputația renunțând la vălul tradițional: Hoda Shaarawi... O eroină (la propriu) a feminismului în lumea islamică. În Egiptul real se dă o luptă surdă între tradiționalismul islamic - renăscut cu putere în ultimii ani - și idealurile de libertate promovate de această femeie, idealuri care, din păcate, încep să se stingă...
Ceea ce vreau să spun este că Egiptul este mult mai mult decât o serie de minunății văzute din fuga autocarului și explicate de un ghid cu lecțiile făcute.
Totuși, articolul este atrăgător, bine scris și își atinge scopul. Atenție însă la unele erori de ortografie: \"all-inclusive\", nu \"inclusiv\", \"moschei\", nu \"moskei\"; poate îl \"perii\" puțin din punctul ăsta de vedere.
Mi-a plăcut, mai trec să te citesc.
Numai bine,

Ori nu am mai citit de mult o poezie bună, ori nu am mai rezonat de mult cu niște versuri sfâșietoare, ori s-a trezit acum omul din mine care nu mă cunoaște... ceva s-a întâmplat cu mine după ce am citit poezia ta. Nu știu dacă bine sau rău, poate ceva între bine și rău, dar îți mulțumesc pentru el.

Da, se pare că așa este. Câtă vreme avem de a face cu aceeași Mărie, dar cu altă pălărie. Câtă vreme părul s-a schimbat, dar năravul, ba. Câtă vreme ne conduc aceiași, câtă vreme adevărul nu iese la iveală, câtă vreme nu sunt condamnați criminalii... ce să mai zic... nu sunt nici măcar căutați!
Ce dosare? Crede cineva că VREODATÃ se vor rezolva dosarele Revoluției, ale mineriadelor? Pentru mine deja e o utopie. Pentru mulți este o utopie. Ne-am blazat, am devenit cinici... ne uităm la cei care încă mai luptă cu un zâmbet amar de renunțare...
Iată, vor să desființeze și CNSAS-ul, ce interes mai are poporul român să știe cine a făcut poliție politică, care a fost criminal și care nu?.........
Dar și căderea comunismului a fost cândva o utopie. Libertatea noastră a fost cândva un vis... Iată că am realizat acest vis - poate parțial, e mult de zis aici, dar au murit oameni, AU MURIT OAMENI pentru ca noi să putem acum să purtăm această discuție...

Cinste celor care mai cred, care încă mai luptă, care se iau în piept cu sistemul... noi, restul, nu mai avem curaj. Sau putere. Sau, pur și simplu, ne-a doborât cinismul... născut încet-încet, în 18 ani de zile...

... că și-au făcut treaba printre somnifere, că poate cafeaua le-ar fi ținut mintea mai trează :))
Și mai cred că respectivul dicționar ar fi o foarte bună sursă de inspirație pentru noi, cei nemulțumiți, pentru a le adresa câteva cuvinte de bine celor mulțumiți cu treaba făcută de mântuială în acest domeniu.
Mulțumesc de trecere, Felix, și de recomandare (cred că tu ești \"vinovatul\").
Numai bine,

... forma tâmpito-naționale,pentru noul termen. În rest, mai că-mi vine să te întreb cum ți-au trecut prin cap așa niște discursuri politice, așa o realitate politică... și mă înfior când îmi dau seama că nu sunt invenții... că asta e realitatea pe la noi și va mai fi mult timp, poate. Excelent articol, ca și multe altele cu care ne bucuri.

Felicitări, domnule Oană, felicitări sincere pentru premiu și pentru efortul imens și continuu de a afla acest \"limbaj universal\" al clopotului, de a-i pătrunde tainele, cu o rară pasiune ...

... pentru inițiativa publicării scrisorii și pentru mesajul ei.

... și chiar bine realizat. Mai ai dialoguri din astea? Tare frumos exercițiu de visare este acesta...

Bună prezentare, mi-ai stârnit interesul pentru carte, mai ales că aceasta se îndepărtează de noua limbă de lemn, după cum menționezi. După atâtea analize scorțoase despre noile realități europene, care se fac toată ziua-bună ziua peste tot, într-un limbaj pretențios și gol, cred că prinde bine o carte scrisă altfel, și totuși cu seriozitate. Ca și articolul tău.
Numai bine,

Faptul că textul tău se bucură de multe vizualizări, dar de nici un comentariu! Deși l-am descoperit târziu, uite că las eu un semn.
Mi-a plăcut sintagma \"simțire telenovelistică\", mi-a plăcut abordarea - deși cam generală. Ca de obicei, ai abordat un subiect care poate fi dezvoltat și poate suporta numeroase comentarii.
Mă întreb, din nou, retoric: oare de ce n-a lăsat nimeni nici un semn?