Cristina Andrei

Deși într-un fel ai dreptate, în sensul că atunci când fiecare își cunoaște lungul nasului și stă în banca lui, problemele de care pomenești s-ar putea să dispară, eu propun o altă soluție, care nu mi-a venit în cap când ți-am citit articolul. Și anume EDUCAȚIA. Ce zici? Chiar nu mai avem speranțe în sensul ăsta?
Oricum, segregarea e o utopie. E posibil ca și educația să fie o utopie, însă cred eu că spre ea trebuie să tindem, chiar dacă segmentul respectiv pare ineducabil...poate, cândva, cine știe?...
Știi ce cred? Cred că în perioada interbelică se plimbau prin centru și personaje din acestea, numai că aveau bunul simț de a se îmbrăca și comporta decent. Asta pentru că aveau o educație de bază, care azi lipsește cu desăvârșire.
Salutări

Cred că e vorba de manipulare, și de partea noastră, și de partea lor. Noi îi dăm înainte cu libertatea absolută, ei îi dau înainte cu jignirea respectivă, între timp caricaturile se propagă, ca urmare violențele se propagă… și nu ne vine mintea la cap nici nouă, nici lor. De ce? Pentru că suntem îndoctrinați, și noi, și ei.

Până la urmă este o chestie de bun-simț, și pentru noi, și pentru ei. Noi nu avem bunul-simț să înțelegem o cultură diferită de a noastră și să acționăm în consecință, ei nu au avut bunul simț să înțeleagă că așa suntem noi, mai eretici sau cum om fi. Și – ca să fac o parafrază – să ne ierte, că nu știm ce facem.

Eu am scris acest articol ca să spun ce cred (adică: discursul jurnalistic trebuie să fie corect politic, altfel poate avea consecințe grave) și să explic câteva aspecte legate de religia și societatea musulmană, pentru că suntem perfect IGNORANȚI în această privință. A, da, și am vrut să subliniez că ar trebui să mai gândim și cu capetele noastre proprii și să nu mai înghițim tot ce ne dă Vestul pe tavă.

Eu nu cred, sunt convinsă că musulmanii de bună-credință nu sunt absolut deloc de acord cu violențele respective. Asta trebuie să înțelegem. Nu toți au făcut treburile astea, și nu toți au generalizat la întreaga Europă. Deci, rămân la părerea mea: acei extremiști – mă refer la extremiști, la acei inconștienți violenți, nu la oameni care demonstrează pașnic și care au dreptul să demonstreze pentru orice, așa cum îl avem și noi, dacă nu mă înșel – acei extremiști, deci, fie ei studenți sau mai știu eu ce, nu reprezintă întregul societății respective, așa cum IRA nu reprezintă Irlanda în întregul ei, etc. etc.

În rest, e treabă de politichie, interese mai mari, pretexte pentru una, pentru alta, iar proștii care demonstrează și proștii care publică sunt folosiți într-o luptă care nu e a lor și alimentează și unii, și ceilalți, un focar de conflicte ce par interminabile.

Numai bine!

Da, ai dreptate, este vorba despre dezinteres și chiar despre dispreț, sub presiunea mediului și a \"trendului\".
Ca iubitoare a limbii engleze, mi se pare că această sarcină pe care mi-am asumat-o aici este ingrată, însă abuzul acesta este profund dăunător limbii române, pe care, inevitabil, o iubesc mai mult. Și mi se pare acest abuz cu atât mai periculos cu cât unele cuvinte se consolidează în limbă în mod aleatoriu, inutil și greșit, cu sprijinul constant al presei scrise și audiovizuale, care își bate joc necontenit de limba română.
Ți-am citit articolul, e bun, sper să mai scrii altele la fel.
Ne mai citim

Îmi îngădui, dacă îmi este permisă, nu-i așa, libertatea de exprimare, să dau un sfat cât se poate de serios tuturor celor care citesc acest articol și care, mai ales, postează comentarii în necunoștință de cauză: PUNEȚI MÂNA PE CARTE!!! NICI O RELIGIE nu instigă la crimă, nici o religie nu promite răsplată pentru crimă!!!

Și, ca să fac referire directă la religia islamică, aceasta promite IADUL tuturor CRIMINALILOR, fie că aceștia au ca pretext religia sau altceva. MAI ALES în cazul în care au de suferit oameni nevinovați, chiar și în caz de război. Iar pedeapsa pentru teroriști în religia islamică este cruntă. Acestea sunt propovăduite de profetul Mohamed, nu crima, terorismul și răsplata acestora.
Încă o dată, puneți mâna pe carte!!!

În rest, Hanna, sunt complet de acord cu tine, nici Europa nu trebuia să învârtă cuțitul în rană, ca să vadă dacă curge puroi, nici lumea musulmană nu trebuia să reacționeze violent. Dar, atenție și aici: NU TOȚI musulmanii au reacționat astfel, nu toți sunt de acord cu violențele respective. Este o opinie pe care mi-am mai exprimat-o și mi-o mențin încă.
Salutări

Precizări

1. Pe teritoriul Dobrogei, la „momentul Sf. Andrei”, coabitau daci, romani, greci. Putem vorbi despre daco-romani pentru că, așa cum am zis, premisele romanizării au fost aici timpurii și puternice, DINAINTE de războaiele daco-romane. Nucleul daco-roman al românilor este dovedit, nu este așa, o presupunere. De altfel, te desfid, pe dumneata sau pe alții, să demonstrezi CARE este nucleul acestui popor. Un popor nu se naște din neant. Lipsa izvoarelor nu înseamnă că un popor nu a existat. Vezi câte popoare de diverși băștinași din diverse părți ale lumii au existat, fără a fi atestate istoric, și chiar fără a fi... descoperite! :)) De altfel, în privința poporului român, există izvoare suficiente, trebuie doar să fie luate în considerare – și au fost luate în considerare de mari istorici, autorități în materie etc.
2. Ok, nu afirmi clar influența limbii slave, dar menționezi: „Cel mai probabil, românii s-au creștinat ÎN MASÃ prin secolul X, când se presupune că au preluat slavona ca limbă de cult”, legând cele două fenomene – creștinarea în masă și preluarea limbii slavone. Mai departe, absența unui creștinism generalizat nu înseamnă absența TOTALÃ a creștinismului pe teritoriul românesc. Nu a afirmat nimeni că era generalizat creștinismul de la început. Tot timpul s-a vehiculat, se vehiculează încă, faptul că “românul s-a născut creștin”; această afirmație trebuie înțeleasă în sensul că, odată cu formarea poporului român (sec. I-VI) a pătruns treptat și creștinismul, fapt atestat arheologic și istoric. În legătură cu instituționalizarea, afirmația “fără Biserică nu ai creștinism” (unde Biserica = instituție) este cel puțin bizară. Credința se practică și fără să existe instituții. De altfel, primii creștini NU AVEAU BISERICI, erau oprimați, nu erau recunoscuți, deci creștinismul era “subversiv”. Din păcate pentru dumneata și pentru cei care îți împărtășesc ideile și din fericire pentru mine și cei care îmi împărtășesc ideile, există dovezi arheologice ce demonstrează existența creștinismului pe aici înainte de sec. X, pe aproape tot teritoriul geto-dac, cuprinzând teritoriul de azi al Banatului, Olteniei și Transilvaniei (peste 100 de dovezi arheologice, nu una singură, care, nu-i așa, ar fi fost suficientă pentru dovedirea “existenței în România a unor creștini români înainte de sec. X”), nu numai în Dobrogea, unde sunt numeroase. De altfel, cel mai vechi lăcaș creștin de cult a fost descoperit în jud. Olt , nu în Dobrogea (pare-mi-se că între timp s-a mai descoperit altul, mai vechi). Să-mi fie cu iertare, dar să susții că “creștinismul bimilenar românesc e un mit” în condițiile existenței de izvoare de tot felul (repet: de tot felul!), care atestă contrariul, este… ilogic. Dacă practicanții creștinismului din acele vremuri pe teritoriul țării noastre nu erau români (protoromâni), atunci CE erau, după părerea dumitale?
3. Dacă „admitem de dragul ipotezei”, atunci teza nu mai stă în picioare. De dragul ipotezei, pot să afirm multe lucruri din care să rezulte alte lucruri. Fapt este că poporul român și limba română s-au format atât la nord, cât și la sud de Dunăre; este demonstrat, nu mă apuc eu să reinventez roata acum. „Dacia a fost complet părăsită” de trupele care asigurau paza Imperiului, NU DE TOATÃ POPULAȚIA. Am o documentația pe acasă, îți pot da și numele autorului, și afirmația sa exactă, și tezele și ipotezele formulate ulterior etc., din păcate nu țin minte toate amănuntele.
4. În legătură cu factorul lingvistic, pe care îl desconsideri: ar fi o aberație să susții existența / inexistența unei limbi doar pe baza izvoarelor scrise în această limbă! Iar vin și zic: au existat și există popoare care nu cunosc scrierea, nu există scrieri în limbile lor, și totuși limbile respective au existat / există! În ceea ce privește româna – limba ROMANICÃ – vorbită pe teritoriul românesc există atestări ce ating secolul VI, atestările istorice sunt numeroase (ți le pot pune la dispoziție, dacă dorești). Limba română a fost tot timpul conectată cu poporul român și cu teritoriul românesc (de altfel, cu un teritoriu mult mai vast, dacă stăm să ne gândim bine, dar asta e altă poveste), unde populația dacoromână (numeroasă) nu putea să apară așa, din neant, brusc, instantaneu. Revin la argumentele lingvistice: caracterul unei limbi este dat în primul rând de structura gramaticală și de sistemul fonetic, ambele LATINE, în cazul românei. Plus vocabularul de bază. Acesta este, pe scurt, argumentul lingvistic. Cât privește cuvintele autohtone, în privința acestora mai ai de făcut o documentare serioasă. Pe scurt, ele sunt în număr de aproape 200 și se încadrează în două categorii: comune cu albaneza și existente doar în română.
Cele de mai sus demonstrează continuitatea etnic-lingvistică a românilor (pe lângă alte dovezi istorice și arheologice). Continuitatea religioasă este și ea demonstrată ȘI lingvistic (repet: pe lângă alte dovezi istorice și arheologice). Termenii religioși de origine latină din limba română vin să o confirme. Pentru că veni vorba, „biserică” din „basilica”, păstrat numai în română (luat de latini de la greci), este foarte vehiculat în acest sens. Poate fi interesantă interpretarea preferinței protoromânilor pentru ACEST cuvânt. Etimonul lui este grecescul „basileu”, unul dintre puținii termeni pe care greaca l-a luat din limba tracă! Poate fi asta o posibilă explicație.
5. Mai departe: EXISTÃ în română atât termeni pecenegi și cumani, cât și germanici, numai că numărul lor este extrem de mic, adică insuficienți pentru a demonstra vreo influență semnificativă asupra românei. Adică vin împotriva ideii ce reiese din eseul tău, că am fi o adunătură formată din ORICE neamuri ce au trecut pe aici, eventual din TOATE neamurile ce au viețuit pe aici, în afară de daci și romani.

Mă opresc aici, cum am spus, nu mă apuc să reinventez roata. Moda aceasta a dărâmării fără a construi nimic în schimb, așa cum faci dumneata, este profund dăunătoare. Mai ales că tot eseul este doar un fel de exercițiu logic, fără argumentări precise, serioase, susținute, fără dovezi și demonstrații serioase. Din păcate, această tendință de negare, dezavuare, desființare și dărâmare FÃRÃ A PUNE NIMIC în golul pe care această atitudine îl creează, tinde să se generalizeze într-un mod inutil și dăunător. Părerea mea!
A, da, și apropo de Săvescu, eu consider că, deși poate este mânat de intenții bune, ne face o defavoare, în extrema cealaltă, cu care iar nu pot fi de acord întru totul, deși, poate, premisele lui sunt justificate / justificabile. Sursele mele sunt surse de referință în domeniu, cuprinzându-i, printre alții, pe Mircea Eliade, Vasile Pârvan, Ctin. Daicoviciu, Hadrian Daicoviciu, I. I. Russu, N. Saramandu, P.P. Panaitescu, Al. Rosetti, o serie întreagă de latiniști români și MAI ALES străini, care nu-mi vin acum în minte... și alții și alții... și iar alții... mult, mult mai sus decât mine și decât dumneata, și mai numeroși decât ți-ai închipui.... oameni care și-au dedicat întreaga viață cercetării acestor chestiuni pe care le pui dumneata la îndoială. Foarte bine, pune la îndoială, neagă, dărâmă, foarte bine, e omenește, DAR PUNE CEVA ÎN LOC. Poți? Poți???

\"Vă informăm că această convorbire poate fi înregistrată. Continuarea apelului este considerată ca un acord din partea dumneavoastră\". Foarte tare, nu? Bun, și dacă nu sunt de acord cu înregistrarea, nu mai pot face o reclamație, nu mai pot obține o informație, etc.? Cu alte cuvinte, MÃ OBLIGÃ să fiu de acord, dacă vreau să obțin ceva, așa cum vom fi obligați să acceptăm aceste acte electronice, dacă vrem să călătorim undeva?!
Victor, dacă intri pe site-ul unde este postată petiția, vei vedea că nu menționează motive religioase, ci pur și simplu legate de viața privată. Cred că ar trebui o petiție legată explicit de aceste pașapoarte biometrice. Și, la urma urmelor, ce rău este în faptul că există și o motivație religioasă? Între altele, așa cum menționează și articolul de mai sus, Constituția \"garantează\" și libertatea credinței. Am dreptul să refuz ceva care cred eu că este în contradicție cu religia mea (cred!...)
Interesant comentariul lui Marius Nițov, privitor la deținuții care vor drepturi, după ce ei au încălcat drepturile altora. Să mai menționăm aici că statul român cheltuie cu fiecare dintre ei, lunar, mai mult decât acordă alocație unui copil? CÂȚI copii au asigurate 3 mese (consistente) pe zi, din alocația aia de 25 de lei? Câți șomeri își permit acest lucru, din ajutorul de șomaj? Deținuții din România nu au grija aceasta, nici alte și alte griji, se ocupă statul de ei... Că au și ei drepturi, ca tot omul...
Semn apocaliptic sau nu, această lege este un atentat la drepturile și libertățile individuale...
Semnul meu de lectură vine târziu, când mitingul respectiv a fost consumat de mult. Participarea a fost slabă, din câte știu. Acum, când scriu, sunt strânse 21.663 de semnături. Multe, puține? Extrem de puține, după părerea mea...
Ne-a \"educat\" bine Ceaușescu, ne-a intrat în sânge chestia asta cu urmăritul și supravegheatul, fapt banal înainte de 1989... se pare că și după... ce mai contează că au murit oameni, ce mai contează pentru ce au luptat și au murit... ne mutăm comod de sub ochii unui Big Brother sub ochii altui Big Brother, tâmpiți, blegiți, imbecilizați, idiotizați, abrutizați... Suntem ca \"boul ce sărută jugul ce-l strivește\", vorba lui Bolintineanu...
Las și o stea, pentru atitudine și, mai ales, pentru poza-motto, foarte inspirată :-)
Numai bine,

Horia,
Da, ai dreptate, sunt puncte de vedere valabile. Articolul nu se vrea exhaustiv, iar subiectul e mult mai vast și mai complex. Ceea ce am vrut să subliniez în primul rând este faptul că termenul de “balcanism” este un construct artificial, recent. Țelul meu, ca să spun așa, deși poate este mult spus, este evitarea etichetărilor – fie ele pozitive sau negative – înainte de cunoașterea realității. Faptul că Europa își are vatra în Balcani NU l-am inventat eu. Arheologia vorbește. Istoria vorbește. Românii NU s-au născut ieri, românii NU sunt pleava Europei, românii NU sunt o nație fără valori, fără trecut. În secolul XIX, cand România începea să înflorească, o seamă de state care ne arată acum cu degetul și de la care cerem voie să facem sau să nu facem una sau alta, nici nu existau… NU am inventat noi scrisul, dar tăblițele de la Tărtăria există. Pentru că sunt doar vreo patru, analiza lor este supusă inevitabil speculațiilor, dar cam toți cercetătorii sunt de acord că e vorba despre o protoscriere.
Un alt lucru pe care am vrut să-l subliniez este faptul că NU e cazul să ne mulțumim cu etichetările noului Big Brother. Să vorbim întotdeauna contextual, pentru că există determinări tot timpul, există o dialectică a istoriei și NU întotdeauna cel mai puternic, cel care dictează este cel mai bun. Ba poate dimpotrivă. Este trist că cetățeanul mediu, fie el european sau – mai grav – român, habar n-are de valorile universale pe care le-am dat civilizației europene. Personalitățile pe care le-am menționat aici sunt doar câteva. Cred că ar fi cazul să le cunoaștem mai îndeaproape, să ne mândrim cu ele, să le (re)descoperim pe toate.
Cea mai tristă îmi pare găselnița cu “fabulospiritul” românesc, în lipsa oricărei originalități românești…
Crede-mă, aș fi putut scrie mai viril despre acest subiect, mai pătimaș și mult mai subiectiv, dar nu asta a fost intenția mea. Am încercat să dau o altă perspectivă asupra balcanismului. Una dintre multele posibile, desigur. Dar una asupra căreia ne oprim prea puțin.
Și, la urma urmelor, poate că o atitudine maternă sau feminină, cum vrei să-i spui, ne-ar ajuta, general vorbind, să trecem peste barierele artificiale, să acceptăm Estul și Vestul ca părți complementare ale aceleiași umanități… Eu cred că de abia ATUNCI omenirea asta se poate numi CIVILIZATÃ…
Întotdeauna cu respect,

Îmi place cum combați, ți-am citit eseul-exercițiu despre patriotism, care îl precedă pe acesta, se vede că ai o formație logică FOARTE puternică, poate de aceea nu a îndrăznit nimeni să lase un comentariu la acest text.
Uite că eu îndrăznesc, deși recunosc că inițial concluzia acestui eseu m-a acaparat și pe mine.
Nu am timp să sintetizez, să fac o schemă logică și o demonstrație adecvată (poate o să scriu un eseu pe tema asta, să te combat! :)), însă intervin aici pentru a sublinia unele aspecte care ți-au scăpat:
1. Sf. Andrei a predicat daco-romanilor din Sciția Inferioară, care Sciția Inferioară a făcut parte din regatul Daciei și care a fost populată permanent de autohtoni, aflați sub o ocupație sau alta. De altfel, cele mai multe mențiuni de regi daci din partea Dobrogei provin. În secolul 1 e.n. vorbim de daco-romani (romanizarea avea aici premise mai puternice), deci de nucleul românesc. Faptul că Dobrogea a fost ocupată de unii sau alții este irelevant, românii nu au fost mai puțin români dacă nu au aparținut unui stat românesc, așa cum aromânii nu sunt mai mult greci fiindcă aparțin statului grecesc. Mai mult, de ce să ne raportăm doar la secolul 1, când predicatori creștini au existat și ulterior (până în secolul X) și pe tot teritoriul românesc. Sau, mă rog, daco-roman sau stră-român sau cum vrei să spui.
2. Românii nu s-au creștinat în masă, deodată, în secolul X!! Creștinismul la români a pătruns și s-a extins treptat, odată cu etnogeneza, încheiată prin secolul VI (vezi dovezile arheologice). Creștinarea s-a făcut (cel puțin la început, între sec. I și... X) în condițiile unor influențe greco-latine (așa erau timpurile, deh!), nicidecum slave, în nici un caz sub influența limbii SLAVONE ca limbă de cult. Românii nu au vorbit limba slavă, cu atât mai puțin slavona (= slava cultă), iar dovezile lingvistice (pe care le ignori) arată că o serie deloc neglijabilă de termeni românești aparținând religiei sunt de origine LATINÃ populară, mulți sunt grecești sau slavo-grecești (ne-au parvenit din greacă prin slavă, ceea ce este iar discutabil, ei putând, bine-mersi, să provină direct din greacă), ceea ce arată atât debutul creștinismului la începutul mileniului 1, cât și continuitatea acestuia până azi. În secolul X, la care te referi, poate fi datată cel mult INSTITUȚIONALIZAREA religioasă, nicidecum creștinarea în masă a românilor. Prin urmare, după părerea mea, este o gravă eroare să susții creștinarea în masă a românilor sub influența limbii slavone!! De altfel, poți găsi exemple în istoria altor țări, în care vei vedea că nu sub influența unei limbi se face creștinarea unui popor, ci sub cu totul și cu totul alte influențe. De regulă, predicarea se face în limba populară, națională, indiferent de limba de cult (doar ASTFEL se poate face „propaganda”; închipuie-ți, de pildă, țăranii germani învățând limba latină doar ca să devină creștini! Să fim serioși!)
3. Uf! „Argumentele” de care vorbești, în favoarea formării limbii române / a poporului român la sud de Dunăre nu țin, au fost „fabricate” conjunctural, din motive geo-politice, nu intru acum în detalii. Autohtonii rămași după retragerea aureliană NU AU FOST FOARTE PUȚINI. Asta este o premisă greșită pe care îți construiești raționamentul ulterior. Tracii erau cei mai numeroși după inzi. Dacii erau cel mai numeros popor din afara granițelor Imperiului roman. Dacă îmi aduc bine aminte, populația Daciei a fost evaluată undeva în jur de 2 milioane de locuitori, din care circa 200.000 de soldați. NU EXISTÃ MENȚIUNI ÎN NICI UN FEL DE IZVOARE al unei atât de uriașe migrații, de exterminare nu mai vorbim (romanii nu aveau obiceiul de a extermina populațiile supuse și, oricum, o exterminare a dacilor sau o migrație atât de URIAȘÃ către sudul Dunării nu ar fi rămas nemenționată în istorie! Nu mai vorbesc de dovezi arheologice etc).
4. Continuitatea etnică este CLAR dovedită, tot din perspectivă lingvistică, pe care – subliniez – nu faci bine că o scoți total din discuție. Limba română conservă un număr foarte mare de cuvinte autohtone traco-dace, spre deosebire de multe alte limbi europene, în care substratul lingvistic este foarte firav reprezentat, ceea ce nu împiedică popoarele respective să-și asume o identitate etnică legată de popoarele ce au vorbit limba-substrat, prin urmare să-și asume un „sâmbure”, un nucleu al poporului respectiv, ce include și populația autohtonă, preexistentă diverselor suprastraturi etno-lingvistice.
5. Mai departe: faci o greșeală în momentul în care susții că noi suntem urmașii unui amalgam de popoare care s-au toooot perindat pe aici. Dar greșeala provine, așa cum am subliniat, din faptul că pornești de la o premisă falsă, aceea că nu a existat un nucleu românesc, ci un „gol”, un vid. Firele acelea multicolore de care vorbești s-au împletit pe un schelet, cel (daco-)roman, românesc, stră-român dacă vrei, preexistent invaziilor de tot felul. Un miez, dacă vrei. Faptul că pe miezul acesta s-au „încolăcit” o grămadă de limbi / etnii este, din nou, irelevant. Nici un popor nu e „pur”. Arabii nu sunt mai puțin arabi pentru că au fost ocupați de turci, nici limba arabă nu este turco-arabă, deși există numeroase influențe reciproce. Nici grecii nu au devenit romani sau turci, nici nu se consideră urmașii unora sau altora, sau ai TUTUROR, după cum au fost invadați de unii sau de alții. ETC. Ideea este că limba română și poporul român EXISTAU, erau de mult formate în momentul marilor invazii (vezi – din nou – argumentele lingvistice: EXTREM de puțini termeni cumani sau pecenegi, de pildă, există în limba română) sau al ocupațiilor străine ulterioare; de altfel, limba s-a „debarasat” de încărcăturile străine supărătoare imediat ce ocupațiile respective au încetat (firește, influențe străine au rămas, dar în limita bunului-simț, este normal și firesc să se întâmple astfel, și așa se întâmplă și s-a întâmplat PESTE TOT, LA TOATE POPOARELE, NU DOAR LA ROMÂNI!).

Prin urmare, demonstrația ta nu ține, se clatină foarte tare, chiar și din punct de vedere logic :). Faptul că există argumente, în sprijinul unei teze / ipoteze / teorii nu implică neapărat și adevărul sau realitatea acesteia din urmă. Pentru că pot fi găsite și contraargumente, care să vină în sprijinul unei alte (ipo)teze / teorii contrare.
Uite, eu pot argumenta, de pildă, o influență grecească PERMANENTÃ în istoria poporului român, atât directă, cât și indirectă. Pot să zic, prin urmare, că suntem ȘI urmașii grecilor?
Argumentele de mai sus mi-au venit în cap pe moment, cum am zis, poate le voi înșirui într-o demonstrație logică într-un viitor eseu. Și așa m-am întins prea mult.
Numai bine,

Vin cu o replică (târzie, pentru că nu mi-a mers netul):
- Ia-mă încet, știu ce e o ipoteză :). N-am susținut că n-ar fi o ipoteză!
- Textul tău cuprinde atât realități demonstrate cât și ipoteze (ca cea cu Atlantida, pe care mi-am permis să o subliniez).
- Știam și de deplasarea normală a axei - care \"desenează\" un cerc complet la 22.000 de ani sau așa ceva, n-am memoria cifrelor - dar despre deplasarea în cauză - cea în legătură cu acel cutremur - am găsit și informația respectivă, cum că ar fi cauză, nu efect. Țin minte bine, pentru că mi-a sărit în ochi după ce de la tv aflasem că ar fi efect. Îmi pare rău că nu pot da sursa...
- Una peste alta, textul tău e interesant și te lasă pe gânduri, chiar dacă reprezintă doar o... ipoteză.
Salutări

Mihai, ai suprins foarte bine, foarte plastic, așa cum faci adeseori, anumite realități ale societății românești contemporane.
Nu cred însă că soluția ar fi segregarea. Oricum, cine de cine să se separe?Bogații de săraci? Țăranii de orășeni?Cum alegem oamenii de calitate, ca să-i separăm de cei inculți, cu gusturi proaste și manifestări dubioase, etc.?
Nu cred că e vorba de \"comportamente obsesive\", mai degrabă acționează \"spiritul de turmă\", cu toate caracteristicile unui popor balcanic. Partea proastă este că aceste comportamente tind să se generalizeze, astfel încât poate o să ajungem să ne caracterizeze, ca popor, NUMAI astfel de manifestări. Iar segregarea ar fi cu atât mai inutilă.
Am spus că nu cred că segregarea este o soluție, dar nici nu pot să dau o soluție. Poate că rezolvarea ar trebui să vină odată cu schimbarea din interior, din noi înșine, ca popor. Schimbarea aceasta este totuși dificilă, mai ales în condițiile în care uneori ai impresia că se practică o politică națională de promovare a nulităților, a mediocrității, a inculturii și a comportamentelor ce frizează abjectul.
Cât despre emigrare, poate că d-aia s-a ajuns aici? Poate că pleacă din țară tocmai creierele luminate de care avem nevoie?
Salutări

Vali, ai dreptate. Ideea este ieșită din comun și grozavă cu atât mai mult cu cât, după cum a sesizat Petru, lingviștii noștri sunt rămași în urmă cu 100 de ani. Vin eu și adaug: CEL PUȚIN 100 de ani! :)) Iar tema este chiar lăsată pe la niște periferii ale preocupărilor socio-lingvistice, nu mai zic că cercetătorii dacologi sunt luați în derâdere sau, în cel mai \"bun\" caz, ignorați.

Petru, mulțumesc mult pentru aprecieri, cu atât mai prețioase cu cât vin de la un lingvist. Și nu unul oarecare, ci unul care își ia în serios această formație și încearcă să facă ceva, să mai descurce hățișul ăsta al cercetărilor, care lasă de dorit în acest domeniu.
Te rog, dacă ai nevoie de ajutor la proiectatul dicționar, îți stau la dispoziție pentru o colaborare, aș fi bucuroasă să contribui și eu cu ceva, cât de mic, la o astfel de lucrare (sau altele asemnănătoare, desigur).
Sper să ținem legătura.
Numai bine,

Ți-am descoperit textul târziu, dar cu plăcere. Subscriu la ce a scris Dana Banu mai sus și adaug: ironie fină, spirit acut al observației, realism al detaliilor, un \"je ne sais quoi\" ce plutește deasupra \"normalului\" acestui jurnal, transformându-l într-o scriitură deosebită.
Numai bine,

Bună atitudine, Liviu! :)
Eu deocamdată nu-mi plătesc taxele la stat, alea aferente drepturilor de autor. E o aberație și mă bucur că MULȚI au luat această atitudine, există și o petiție online, mulți artiști au refuzat plata, s-au făcut valuri și iată că în final se reevaluează metodologia. Ceea ce arată că ceva se mișcă, totuși.
Numai bine,

Mie mi-a plăcut cel mai mult... replica pe care ai dat-o dlui. Albu (mai precis prima replică); ai vrea tu să ți se vândă cărțile prin Gara de Nord cu miile! cine nu ar vrea?! :)) Și dacă textul inspiră benzi desenate, cu atât mai bine, înseamnă că a ZUGRÃVIT ceva, a trezit deodată imagini foarte clare și coerente, și-a făcut cumva o datorie de scenariu cinematografic. Ce sunt filmele, la urma urmelor, decât o succesiune de cadre, cam ca în benzile desenate, așa? :-D

Lăsând gluma la o parte, dincolo de mici detalii ca acelea evidențiate de Anghel Pop mai sus (ți-a \"puricat\" bine textul, nu glumă!), textul te prinde, te incită, e de actualitate, e dramatic, e viu, alert, dinamic. L-ai mai putea \"peria\" pe ici, pe colo, desigur, orice text e perfectibil, mai ales că POȚI MULT MAI MULT, \"Plămâni\" m-a lăsat fără cuvinte, încă încerc să-mi revin după această scriere; nu ți-am lăsat un semn acolo la momentul citirii pentru că am fost prea tulburată, atât de subiect, cât și de calitatea scrierii, de realismul ei crunt (deși la un moment dat simțeam că citesc o povestire SF), m-a făcut să trăiesc un ireal prea... real...

Revenind la \"Războiul lui Hussein\", propun pentru final imperativul psihologic, dar ai grijă să nu ieși totuși din specificul textului. Adică să n-o dai în analize psihologice care să-l \"omoare\".
Numai bine,

Cred că nu te mai așteptai să intervin, dar o fac totuși, chiar cu oarecare întârziere (n-am dispus de timp pentru internet în ultimul timp). Pentru că unul dintre defectele mele este încăpățânarea :-P

Dragă Ioan Albu, autoritățile “mele” sunt oameni diferiți, din timpuri diferite, de naționalități diferite, de formații intelectuale diferite etc. Deocamdată, de aceste valori dispunem și va mai curge multă apă pe Dunăre până să se ridice dintre noi alte persoane de egală valoare, care să demonstreze... ce vor ele.

Dacă stai strâmb și judeci drept, ORICE CONȘTIINȚÃ NAȚIONALÃ, a ORICÃRUI popor, este la un moment dat „forjată de intelectuali”, este urmarea unei propagande desfășurate prin diverse „procedee”, eventual cu scopul „de a justifica pretenții politice” și nu numai. ISTORIA ÎNTREGII LUMI ESTE O IDEOLOGIE PROPRIU-ZISÃ. Și așa va fi, probabil, în veci. Dar asta este, desigur, altă discuție. Știi, am avut un profesor de filosofie care era foarte supărat pe manualele de istorie (din prezent și de dinainte de ’89) și se întreba, retoric, de ce oare disciplina „istorie” nu este transformată într-o știință exactă, adică, mai precis, istoria să fie alcătuită dintr-o înșiruire de date și întâmplări cronologice și atât. Fără comentarii, fără interpretări, fără ideologii etc.

Pe de altă parte, „valurile succesive de naționalism” sunt și ele firești în istoria ORICÃRUI popor și totul, absolut TOTUL este interpretabil și, la urma urmelor, demonstrabil, cu doza necesară de perseverență etc. Dacă ești suficient de documentat și perseverent, poți susține, pe rând, originea românilor ca fiind exclusiv slavă, romană, (traco-geto-)dacă. Sau traco-ilirică, daco-romană, iliro-romană, iliro-daco-romană, slavo-daco-romană, greco-romano-dacică, greco-romano-slavo-dacică, germanică sau ce ți se mai năzărește, de pildă, că românii sunt un popor biblic sau descendenți din extratereștri. Și fiecare este liber să adere la orice teorie îi este pe plac.

Faptul că pe aici se vorbea o limbă romanică din timpuri străvechi, că populația romanică era numeroasă și extinsă în toată Peninsula Balcanică în evul mediu este atestat la autori MEDIEVALI. Despre aceste surse poți citi în lucrările lui Tagliavini, Saramandu, Rosetti etc. Crede-mă că nu am timp acum să le enumăr cu liniuță de la capăt, dar într-un final o să fac și asta, dacă e necesar. Ți-am zis că până la urmă voi scrie un eseu în care să te combat, dar se pare că nu mai e nevoie să-l elaborez separat, mă desfășor în subsolul textului tău, dacă îmi îngădui și nu-mi blochezi accesul =))

Cum ți-am zis, nu mă apuc să reinventez eu roata, oricum dumneata te încurci în cele din urmă în propria logică, oricum nu te sprijini pe o documentație suficientă; (mă rog, nu este vina dumitale, bibliografia aferentă diverselor teorii nu este suficient de cunoscută / popularizată – pot veni aici cu argumente pentru o teorie a conspirației menită să creeze și să mențină idei pe care le susții dumneata în eseu :-)); în fine, totul se petrece din prostie, indolență și lipsă de interes la nivel FOARTE înalt, dar asta iar este altă discuție).

Dacă citeai cu atenție comentariile mele, ai fi constatat că eu susțin o permanență a influenței grecești asupra limbii române, atât directă, cât și indirectă, iar această teorie se susține, desigur, și lingvistic. EXISTÃ termeni grecești vechi în limba română, și nu puțini.

În altă ordine de idei, totul este relativ, nimic nu demonstrează nimic și totul demonstrează totul, mai ales dacă te înarmezi cu o logică puternică și cu un aparat de izvoare semnificativ. În final, TOATE izvoarele trebuie coroborate, legate, țesute într-o pânză logică, nimic nu trebuie ignorat în susținerea unei teorii sau a alteia.

Iar „bătălia” pe care o purtăm noi doi aici s-a dat de mult. E trist că în secolul 21 se mai poartă, uneori, astfel de polemici. Mă întreb cum o fi la albanezi, a căror origine și, mai ales, continuitate au fost îndelung dezbătute printre cărturari. Oare s-or fi lămurit între timp? Sunt autohtoni pe teritoriul actual sau au venit și ei din neant, ca și noi? Sunt daci, traci sau iliri? Etc.

Aștept cu nerăbdare să vină cineva cu argumente de nezdruncinat în favoarea uneia sau alteia dintre noile teorii ce încearcă să dărâme într-un fel sau altul „prejudecățile” referitoare la creștinismul bimilenar al românilor și la continuitatea lor pe actualul teritoriu. Deocamdată, regret să te dezamăgesc, dar cele două „mituri” la care te referi nu sunt mituri, sunt fapte DOVEDITE, nu de niște nebuni naționaliști români, ci de o întreagă serie de fapte, de date istorice, arheologice, lingvistice și etnografice scoase la iveală de cercetători români și străini. Până la proba contrarie,

Numai bine,

Da. Se poate întâmpla orice. Inclusiv să rupem tăcerea și să-i obligăm pe guvernanți la acțiune. Din păcate, până se va mișca societatea civilă în acest sens, e posibil să dispară fără urmă toate muzeele noastre. Situație foarte probabilă, în viitorul apropiat.
Mulțumesc de trecere și comentariu

Dragă Leonard, dragă Alina,

Eu cred că ați ajuns la acest text mânați de:

1. Pofta de puțină vulgaritate și / sau o doză de curiozitate (ambele omenești, firește)
ȘI/SAU
2. (Reaua) intenție / voință de a face praf textul și / sau autoarea (și asta ține tot de domeniul omenescului, desigur)

Din punctul meu de vedere, critica voastră, lamentațiile / reproșurile privind vulgaritatea, indecența, estetica, morala, rafinamentul ori (non)valoarea acestui text sunt în mare măsură neavenite, neconcludente și irelevante, pentru că:
- în mod evident, nu sunteți niște pudibonzi (adică ceea ce lăsați să transpară din discursul vostru), altfel nu ați fi trecut de avertismentul prealabil (eu cunosc cel puțin 3 persoane cu adevărat pudibonde, care nu ar fi trecut de acesta); prin urmare discursul vostru devine astfel într-o (mare) măsură fariseic;
- nu ați ajuns la acest text nici în calitate de amatori / cititori nonconformiști de poezie nonconformistă – altminteri nu ați fi "mușcat" chiar din acea parte a textului care v-a adus aici.
Cred că ați ajuns la acest text încărcați de prejudecăți și pregătiți de înfipt colții, ca niște vajnici apărători ai moralei, pudorii, valorii etc.

Cum mi-am asumat rolul de "avocată a diavoliței ", vin din nou în apărarea textului și îmi continuu pledoaria:

A. În ceea ce privește FORMA și "exprimarea sărăcăcioasă":

- Arabii au o vorbă: "Omul are două urechi și o gură" (amănunte fizice evidente, nu-i așa? Defectuoasă exprimare!), dar dincolo de această formulare simplistă este un mesaj: Dumnezeu l-a făcut pe om cu menirea de a asculta de două ori înainte să vorbească o dată. Comparația "urechile mai mari decât gura" putea cuprinde și alte elemente, nu numai gura, ci mai toate părțile corpului iepurelui, accentul este pe urechile mari, DISPROPORȚIONATE, chiar diforme ale iepurelui, cu tot ce decurge din asta (m-aș putea întinde în analiză până mâine doar pe subiectul ăsta: percepția fină a oricărei vibrații sonore, alerta continuă a iepurelui, grotescul fizicului și chiar al sorții sale, comparația extinsă cu personalul masculin etc. etc.)
- Există tropi și tropi, printre care unul des folosit este repetiția, cu rol de accentuare, uneori de laitmotiv – cam cum e verdele tău, Leonard, într-una dintre poeziile tale, diferența este că da, comparația Mirelei "noapte neagră, mai neagră ca noaptea…" etc. este mai facilă, totodată însă și mai ACCESIBILÃ și, de aceea, probabil mai gustată de un amator de poezie.

Vis-à-vis de acest ultim aspect, are Ienăchiță Văcărescu o poezie, "Într-o grădină", la care am să mă raportez. CRITICUL din mine îmi spune că rima e facilă, prea accesibilă, aproape puerilă, LINGVISTUL din mine are urechea zgâriată de cacofonia din ultimele două versuri, POETUL din mine apreciază mesajul simplu și melodia versurilor, iar OMUL DE RÂND din mine citează din când în când, în diverse situații de viață: "S-o las mi-e frică / că vine altul și mi-o ridică" :-P

Despre celelalte aspecte (eu-l liric, atributele omenești ale lucrurilor, atât de frecvente în poezie și nu numai, sensul "negurilor", ori Lolita, care, zic eu – pentru cine știe – că ar fi trebuit îmblânzită la un moment dat) nu mai zic nimic… menirea lor este evidentă…

B. Am să închei cu câteva referiri la FONDUL poeziei, cu scuze pentru intervenția prea lungă…

Despre mize (mesaj/e) am scris mai sus. Nu mai revin. Subliniez însă că personajele, situația concretă de viață, nu sunt relevante în sine, ci sunt semnificative în măsura în care provoacă (sau nu) o stare aparte. Disecarea (sfârtecarea) și interpretările voastre, dragii mei, sunt inutile: poezia mizează, printre altele, pe jocul dintre vis și realitate. Insist asupra limbajului echivoc (de fapt… plurivoc) – acolo unde unul vede găuri fiziologice, altul vede camere de hotel și lifturi, acolo unde cineva vede realitate, altcineva vede un vis…
După cum am ales eu să-mi pun punctuația pe text, totul rămâne la starea de ipoteză, de vis, de ispită și atât. Întreg textul îl văd ca pe o amară jeluire a omului modern în fața ispitelor (mai mult sau mai puțin moderne, duse ori nu la capăt)

Mirela, așa cum am spus mai sus, ai un stil (de) invidiat…

… acestui text "e mai multe" ca să zic așa.
Mirela, tu scrii ȘI pentru vulg, dar nu numai, poemele tale sunt ȘI "pour les connaisseurs", iar cum aceștia se pare că-s destul de puțini (ori te vizitează mai rar pe aici)… interpretările textelor tale rămân adeseori la suprafață: texte picante, pe alocuri vulgare, hi-hi, ha-ha, unora le place limbajul comun, care ajunge mai repede la oamenii obișnuiți, alții – pudibonzii – te critică pentru el, PUȚINI sunt însă cei care trec DINCOLO de acest limbaj, către MESAJ.
Pentru a înlesni calea către mesaj – așa cum l-am perceput eu, dar poezia este un text deschis, aceasta în particular este mai deschisă decât altele și am să mă refer mai jos la asta – remarc două simboluri: Valentine's Day și iepurașul, cu dublele lor trimiteri (mă rog, or fi mai multe, dar pe mine fiecare simbol m-a trimis în două sensuri):
- Ziua Sfântului Valentin este ziua îndrăgostiților dar este ȘI ziua în care femeile pot cere pe cineva de bărbat, în care acestea pot face declarații de dragoste, este (era) o zi a libertății erotice a femeii.
- Iepurașul… hm… simbolul fertilității, implicit al potenței, totodată însă… "iepurașul drăgălaș" cât de firav și de fricos este… Ce să zic… laș, ca unii bărbați "trecuți" sau nu (pe listă sau nu) :))

Desigur, am remarcat și "șlițul amintirilor": așa cum coapsele pot avea o biografie, la fel șlițul poate avea amintiri, nu-i așa? ;) În orice caz, observ că nu e vorba nici de pubis – ci de coapse – , nici de penis – ci de șliț –, așadar de ceea ce este înainte ori DINCOLO de carnal, de organe și / sau de contactul (eventual) dintre ele. O miză la mână ;)

Mai departe… am lăsat ce e mai important la urmă, îmi pare rău că mă întind atât, dar n-am ce-i face, am multe de spus pe marginea acestui poem, nu am dezvoltat inițial pen' că am fost ocupată, acum mă mai suporți un pic, n-ai încotro :-P

"Cea mai iubită dintre pământence" este o trimitere directă către "Cel mai iubit dintre pământeni", filosoful în căutarea dragostei (un alter ego al tău, evident), căci "unde dragoste nu e, nimic nu e" (motto-ul tău și una dintre mize) și n-a zis-o doar Preda, ci a spus-o de mult Sf. Pavel într-o Epistolă către Corinteni… Că veni vorba de sfinți, remarc și pe Sf. Antonie cel Mare, din subtitlu, cu ispitele lui care au inspirat atâția artiști, ispite printre care era și cea a desfrâului, ispită la care sunt supuși cei doi protagoniști ai poemului tău. Hm… cred că văd ȘI aici una dintre mizele acestui text.
O alta o văd în DESCHIDEREA fantastică textului tău, rezultată dintr-un echivoc permis de regulile fără… reguli de punctuație ale poeziei moderne: punctuația îi schimbă sensul complet, eu am citit poezia cu semne de punctuație, astfel: " ne-am futut peste tot , DAR ÎN VIS , tu nu m-ai avut niciodată!" Răsturnare TOTALÃ de situație și de sens! ;)

Nu știu dacă textele îți curg de la sine din stilou ori din tastatură, ori dacă le prelucrezi îndelung, cert este că îți ies într-o manieră de invidiat…

Leonard,poezia ESTE personală, nici pe mine nu mă interesează că X a rupt-o în bătaie pe Y (poezia ta, "o cască de apă"), miza aici nu este cine, cum, pe unde și-o trage,ci ceea ce este DINCOLO de asta,flash-uri de viață, cu toată poezia din ea...

...să veniți. Și să citiți. O lectură care incită, o poezie îndrăzneață, care sparge tipare, o poezie ce NU vă va lăsa indiferenți. O poezie ce răstoarnă perspectivele clasice, conservatoare, pudibonde asupra eroticului poetic. O poezie marca Mirela Lungu.