Cristiana Nicolae

Nu știu cum să fac… Nu știu cum să-ncep… S-o iau pe departe, Sau s-o spun direct? Nu știu de-ți mai pasă, Nu știu de-a fost vis. Nu știu dacă focul, Astăzi este stins. Nu știu de am voie

Pe întuneric, în liniște, aud o harpă cântând lin… lin… O ascult, și, sufletul, se face fulg legănat ușor… ușor… O ascult, și nu știu de ce aerul, sufletul, sunt pline de ea? O

Într-o zi am văzut un savant Ce privea o floare . L-am întrebat : - Ce vezi ? El mi-a răspuns : - Un miracol ! L-am întrebat din nou : - Crezi în Dumnezeu ? El mi-a răspuns : - Nu . I-am

Într-o zi am văzut doi oameni Unul avea un ceas alb, nou , Și citea ziarul . Celălalt avea un ceas negru Ce rămânea mereu în urmă Și era îmbrăcat în sfori . Cel din urmă s-a dus la cel

Gândul nutrit în tăcere Picurat rază cu rază Peste viitor Este gândul creator. Hrănește-l zi de zi Dăruiește-i-te Și-ți va rodi mâine În chip de minune.

Gândul tău e gând de piatră - Gând de raze a fost odată. Gândul meu e gând de apă - Simți în stânca ta cum sapă?…

De-mi îndrept gândul spre tine Mi-e ușor a scrie rime Nici un vers nu este greu Fiindcă tu rimezi cu… eu! De-mi invoc în gând ursita Ca să-mi dea privirea ta Nici o strofă nu e grea Fiindcă

Mi-e dor să te văd Cu doru-mi de fum Să-ți rămân nu pot E devreme acum. Mi-e dor să te ating Cu brize de gând. Vreau să te culeg Cuvânt de cuvânt. Mi-e dor să te am Nu-n fapte

Gândul tot mereu zboară Iar vorba se târăște El poate sparge ziduri Ce ea nu izbutește. Căci el te înconjoară De suflet se lipește Adânc te înfioară Și amintiri stârnește. El către tine

Sus: Gândul - lumină Natura - mișcare Toți - miracole Dumnezeu - inteligența naturii Râzi! Și vino! Jos: Cuvântul - orbire Lumea - o piață Toți - precupețe Dumnezeu - o chită de

Pe-nserat, Moș Niculai Þi-a pus în galoși Raza zorilor de mai Și doi nori pufoși. Þi-a mai pus și-o rămurea Cu miros de vară Ca să uiți privind la ea Iarna de afară. Doar că Moșul a

Soare! Te-ai gândit tu oare, Atunci când ai plecat Că ai rămas reflectat În adânc de mare?...

O stea s-a așezat pe-un nor Prin cer dorind să zboare Cum norul este călător Și ea e călătoare. Și tremurând de reci fiori În lac se oglindește Și chiar în roua de pe flori Pe ea se

Privește în sus la Pleiade Când bate zefirul de seară Și las\'-ale gândului aripi Să bată prelung în afară. Privește în sus la Pleiade Și simte-n înalt cum o mână Se-ndreaptă spre tine