De-a fost răul
De-a fost răul de la mine Chiar acum mă îmbrac în sac. De-a fost răul de la tine, Eu în bine îl prefac. De-a fost răul de la lume, Multă-i vorba de vorbit! De-a fost răul de la demon, Am în
Dimineata noastră
Acum zece revoluții Aurora ne zâmbea Într-o pură dimineață - Dimineața mea și-a ta. „Este dimineața noastră!” Îmi spuneai atunci zâmbind „Și pe marea mea albastră În sfârșit, te văd sosind!”
Cel-ascuns...
Cuvintele îmi pier, Trăirile îmi seacă De când auzul tău Spre mine nu se-apleacă. Rostește doar o vorbă, Și gândul va înflori, Și râul de lumină Din suflet va țâșni! Ascultă și
Fagur
Rupe un fagur din inima ta Și dă-mi să gust mierea de pace Tu mi-ai mai dat odată, cândva, Dar am primit cu mâini stângace.
Dulce-amară…
Ce amară e iubirea Atunci când ști că-i doar a ta Și că n-o împărtășeste Cel ce-acum nu-l poți uita! Și ce dulce e iubirea Când un zâmbet e răspuns La ce-a fost atunci durerea, Ce-a fost
Rugăciune pentru el
Doamne, În noaptea asta Dă-i somn liniștit. Și mai dă-i lui gândul Că este iubit. Așează-i în suflet Un strop de lumină Și-n auz să-i picuri O muzică lină…
Dor celest…
Când din ceru-nalt, senin Cade-o piatră de rubin - Călător din nesfârșit, Meteor ce a murit - Mă gândesc întrebător : Cum? Ce dor nedeslușit L-a purtat mereu în zbor Pe străinul
În stele…
Am nutrit un gând cândva C-am să merg în umbra ta. Am nutrit un gând de vis Că în stele tu mi-ești scris. Dar nu-n stelele de sus Șade chipul tău ascuns Ci în stelele din mine Ard
Sunt stele…
Sunt stele pe cer, Ca gânduri mărunte, Sunt mesageri ce pier Ducându-le oriunde. Dar ele nu dispar, Ci ele apar din nou, Și îți aduc în dar, Un gând și un ecou. Te rog, ridică-ți
Menirea mea
Menirea mea e verde! Ca firul ierbii Ca firul vieții. Ca soarele Dăruindu-se generos Și supus. Ca vântul Îmbrățișând aripile Elicelor. Ca apa Plângând mereu A viață.
Iubesc…
Eu iubesc! Asta mi-e soarta! Și nu am s-o pot schimba Nici nu vreau; fiindcă robia Este chiar privirea ta.
Abatere
Strâmt mi-e gândul, Strâmt și sec. Bate vântul – Eu m-aplec. ‘Nalt e cerul, ‘Nalt și pur. Cu eterul Cel de-azur. L-aș străbate De-aș putea, Dar m-abate Umbra grea.
Câteodată
Câteodată simt un dor Dor de lume? Dor să mor? Câteodată simt durere De la vorbă? Din tăcere? Câteodată simt nestare De la zgură? Din chemare? Câteodată simt-nu simt Văd eu bine? Sau
Suflete, vorbește!
Suflete, vorbește! De luptat mai poți? Soarta nu-ți zdrobește Aripa sub roți? Vântul nu te bate? Gloata nu te-alungă? Noaptea nu îți pare Nesfârșit de lungă?...
Sunt Homo Sapiens!
Sunt Homo Sapiens! Prin sângele meu Curge istoria planetei. Sunt Homo Sapiens! Mă înalț mereu Pe ale culturii albe trepte.
Îmbată-te!
Pe întuneric, sufletul, din palmele împreunate soarbe liniștea. În neclintire stând, el bea șuvoiul de apă, raza de lumină. Îmbată-te, suflete! Îmbată-te!
14 februarie
Nu știu cum să fac… Nu știu cum să-ncep… S-o iau pe departe, Sau s-o spun direct? Nu știu de-ți mai pasă, Nu știu de-a fost vis. Nu știu dacă focul, Astăzi este stins. Nu știu de am voie
Bis!... Bis!...
Pe întuneric, în liniște, aud o harpă cântând lin… lin… O ascult, și, sufletul, se face fulg legănat ușor… ușor… O ascult, și nu știu de ce aerul, sufletul, sunt pline de ea? O
Vedere
Într-o zi am văzut un savant Ce privea o floare . L-am întrebat : - Ce vezi ? El mi-a răspuns : - Un miracol ! L-am întrebat din nou : - Crezi în Dumnezeu ? El mi-a răspuns : - Nu . I-am
Sfori
Într-o zi am văzut doi oameni Unul avea un ceas alb, nou , Și citea ziarul . Celălalt avea un ceas negru Ce rămânea mereu în urmă Și era îmbrăcat în sfori . Cel din urmă s-a dus la cel
Creator
Gândul nutrit în tăcere Picurat rază cu rază Peste viitor Este gândul creator. Hrănește-l zi de zi Dăruiește-i-te Și-ți va rodi mâine În chip de minune.
Simți gândul?
Gândul tău e gând de piatră - Gând de raze a fost odată. Gândul meu e gând de apă - Simți în stânca ta cum sapă?…
Rimăm
De-mi îndrept gândul spre tine Mi-e ușor a scrie rime Nici un vers nu este greu Fiindcă tu rimezi cu… eu! De-mi invoc în gând ursita Ca să-mi dea privirea ta Nici o strofă nu e grea Fiindcă
Mi-e dor
Mi-e dor să te văd Cu doru-mi de fum Să-ți rămân nu pot E devreme acum. Mi-e dor să te ating Cu brize de gând. Vreau să te culeg Cuvânt de cuvânt. Mi-e dor să te am Nu-n fapte
Gândul zboară
Gândul tot mereu zboară Iar vorba se târăște El poate sparge ziduri Ce ea nu izbutește. Căci el te înconjoară De suflet se lipește Adânc te înfioară Și amintiri stârnește. El către tine
Inteligența-chită
Sus: Gândul - lumină Natura - mișcare Toți - miracole Dumnezeu - inteligența naturii Râzi! Și vino! Jos: Cuvântul - orbire Lumea - o piață Toți - precupețe Dumnezeu - o chită de
Darul rătăcit
Pe-nserat, Moș Niculai Þi-a pus în galoși Raza zorilor de mai Și doi nori pufoși. Þi-a mai pus și-o rămurea Cu miros de vară Ca să uiți privind la ea Iarna de afară. Doar că Moșul a
Te-ai gândit?…
Soare! Te-ai gândit tu oare, Atunci când ai plecat Că ai rămas reflectat În adânc de mare?...
Călătoare
O stea s-a așezat pe-un nor Prin cer dorind să zboare Cum norul este călător Și ea e călătoare. Și tremurând de reci fiori În lac se oglindește Și chiar în roua de pe flori Pe ea se
Un nume...
Un nume E foc de vulcan Cuprins în ocean. Un nume E dor și elan Crescând an de an. Un nume... al tău...
Privește în sus la Pleiade
Privește în sus la Pleiade Când bate zefirul de seară Și las\'-ale gândului aripi Să bată prelung în afară. Privește în sus la Pleiade Și simte-n înalt cum o mână Se-ndreaptă spre tine
