Poezie
Sonet 132
Moartea
1 min lectură·
Mediu
Când orele hidrei din piele erup
Spre ochiul luminii, tu moarte rămâi
Săgeata uitării trecând prin călcâi
Și calea tăiată de urme de lup!;
Veninul ce schimbă eroii-n momâi
Și-nvață amarul căderii în stup,
Satirul ce mușcă driada în trup,
Capriciul din urmă și ura dintâi!
Din sevele fricii sunt tot mai înalt;
Las plăgi în albastru, în lut și în voi.
Când, moarte, alături, te-nchid în bazalt,
Se-aude iar cornul din vechiul război.
Desfid necuprinsul și-n ultimul salt
Nimic înainte și totu-napoi!
9 12 2007
024987
0
Poate mai trec, stiu ca ma consideri un prieten!