Sonet (CCCLVII)

1 min lectură·7 mai 2024

Mediu

Din râul de lumină al zorilor își soarbe

Speranțele perfide, pământul, ca pe-un drog,

Iar cerul primăverii, plin de coșciuge albe,

Coboară peste lumea ajunsă la soroc.

Îngână vântul imnuri, iar aerul se schimbă

Dintr-o licoare aspră și limpede în vin

Trandafiriu ce-mbată pe cei care se plimbă

Încă-amorțiți și tepeni prin griul citadin.

Sărbătoresc minunea reîntâlnirii-n haos,

Diavolii cu aripi cu cei din adâncimi

De suflet, iar prin parcuri grăbiți sau în repaos,

Par tinerii în cupluri coconi de heruvimi.

Dar toate astea, fără iubirea ta, n-ar fi

Decât o zvârcolire a iernii ce muri.

011.093

Cristian Vasiliu. “Sonet (CCCLVII).” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cristian-vasiliu/poezie/14179929/sonet-ccclvii

Comentarii (1)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

superb

mi-a plăcut!