Poezie
Sonet (CCCXL)
1 min lectură·
Mediu
Mi-e ruga împlinită când legiuni scăpate
Din Iad îmi asaltează reduta și n-aștept
De nicăieri salvare, n-am unde da în spate
Și îmi aprind lumina răzmeriței în piept.
Mi-arăt cu-n rânjet colții, n-am nicio remușcare,
Privesc doar înainte cu-n suveran dispreț,
Căci n-or putea să stingă, prin moarte sau trădare
Tot ce-am pe dinăuntru, mai demn și mai de preț.
Eu mi-am cerut destinul - un fulger în furtună
Și nu un somn de-o mie de ani pe-un tron de regi,
Eu mi-am cerut căderea și am urlat spre lună
Turbat de fericirea acestui lung priveghi.
Nu sunt nici drept, nici harnic, nici vesel, nici viteaz,
Nici bun; în purgatoriu sunt doar un monstru treaz.
14.06.2021
022.046
0
Mă trec fiori de invidie, zău,
ce scriu eu e de "pierde vară",
tu însă aduni mustul unui anotimp propriu
într-o revărsare de virtuozitate plină
de aducerea-aminte a Poeților Mari...
Zău, nu-s vorbe-n vânt, te percep ca pe un colosal sonetist...
Sper să nu treacă neobservat miezul de veșnicie de-aici...