Poezie
Sonet 256
CCCXXIII
1 min lectură·
Mediu
Deschid în poală tomuri și sorb înțelepciune,
Ca să mai pot în oase și-n suflet să te duc,
Ca să-ndulcesc otrava de dor și-amărăciune
Și ochii mei de lacrimi cu gânduri să-i usuc.
Înghesui între tâmple satanica splendoare
A tainelor ascunse în universu’-ntreg,
Ca să mai uit o clipă de taina ta pe care
Eu, necitind în tine, nicicând n-am s-o-nțeleg.
O uit, dar ea-mi apare-n orice răscuce-a minții
Din nou, în pagini albe, în tot ce eu nu știu
Și-oricât mă ard pe rugul cunoașterii, ca sfinții,
Lumina mea ajunge la tine prea târziu.
Am dezvelit în mine un ultim adevăr:
Ca să-mi plătesc păcatul, zadarnic mușc din măr.
26.XII.2012
012.209
0
P.S. lipsește un 'r' la "univesu' -ntreg"