Poezie
Sonet 191
CCLXX
1 min lectură·
Mediu
Cu cât îmi chinui trupul încins, sub apa rece
A viciului și-n vene îmi mai depun un strop
De otravă și uitare, cu-atât mai des îmi trece
Ființa ta cu spaime prin suflet în galop.
Nici timpul scurs - pomadă pe răni -, nici jurământul
Cu o pecete frântă nu mi te-a smuls din piept
Și-oricât aș fi de liber să cad în beznă, gândul
Cu áripe de înger spre tine-l mai îndrept.
Mă mai opresc sub steagul împurpurat \'nainte
De a-mi retrage oastea iubirii de pe front
Și îl salut; chiar dacă în inimă și-n minte
Capitulez, iubito te-aștept sub orizont.
Ce trist: de-abia când leșu-mi va curge pe sub arce
De-nfrângere, în tine iubirea se va-ntoarce.
29 VI 2009
001617
0