Sonet XLII de William Shakespeare

Regretul nu-i că ea îți aparține, Iar eu revărs prinosul de iubire, Ci este-acela că și ea pe tine A pus gingaș de-a pururi stăpânire. Iubirii voastre nu-i găsesc acuze; Deși-o-ndrăgești știind căt mi-e de dragă Și-amorul ei împărtășit abuz e, Încuvi\'nțez și iert tot ce vă leagă. Dacă te pierd, o alta te căștigă, Pe ea de-o las, prietenu-o găsește, Voi împreună, însă mi-este frică C-o să îmi smulgeți inima cu-n clește. De tu îmi ești reflexia în undă Și ea-n amor cu mine te confundă. Sonet XLII de William Shakespeare That thou hast her it is not all my grief, And yet it may be said I loved her dearly; That she hath thee is of my wailing chief, A loss in love that touches me more nearly. Loving offenders thus I will excuse ye: Thou dost love her, because thou know\'st I love her; And for my sake even so doth she abuse me, Suffering my friend for my sake to approve her. If I lose thee, my loss is my love\'s gain, And losing her, my friend hath found that loss; Both find each other, and I lose both twain, And both for my sake lay on me this cross: But here\'s the joy; my friend and I are one; Sweet flattery! then she loves but me alone.