Cristian Munteanu

Este corect. Dar eu nu sunt convins ca Petrescu Camil a fost cel dintai care a spus acest lucru. Oricum conteaza mai putin.
Ma bucur ca iti place mai mult abordarea, desi asta inseamna ca trebuie sa se dospeasca mai bine gandurile si postez mai putine texte.
La recitire domnisoara Lacrima.

Draga Andia, nu pot sa nu ma gandesc la ce ar spune despre vorbele tale Mat sau Povestasul. Din cate informatii am ei au plecat din cauza unor magarii de genul la care asistam acum, venite tot din partea acelor oameni de o camaraderie si o inocenta angelica am putea spune.
Saracul smaranda, costel sau dodu cat au lacrimat ei cand au vazut ce mojici au fost cand ii luau apararea uneia care plagia. Cate nopti nedormite, cate remuscari ca au aruncat cu noroi in niste oameni care isi permiteau sa traga niste semnale de alarma.
Insa sunt constrans de logica ta sa-ti dau dreptate: sigur ca unele lucruri nu stau drept dovezi, pentru ca, nu-i asa, se spun atatea tampenii pe acest site incat doua, trei in plus nu fac rau nimanui.
Iata ca atunci cand oamenii se retrag sunt acuzati de "luat jucariile si plecat" iar atunci cand lupta pentru valorile lor sunt catalogati drept "Borgi".
Te rog sa cataloghezi cuvintele urmatoare: " sa-ti mai infingi coltii tai tociti in glezna mea(glezna pt ca mai sus nu ajungi..esti un catel mic).Iar pentru alungarea unor asemenea atacuri nu trebuie nici macar sa dau din picior. Ajunge un plici de muste."
Sunt cuvintele inocentului. Asa ca, te rog, daca vorbesti in numele bunului simt, sa-ti pui singura acea ultima intrebare.

"Poate" aduce o umbra de indoiala este adevarat.
Am scris "adevarata suferinta" pentru ca (iarasi trebuie sa-ti dau dreptate) suferinta s-a bagatelizat. Vroiam sa disociez suferinta simtita cand o fata nu-ti face ochi dulci, de suferinta ca stare acut resimtita.
"Incepe" este regretul de a fi strabatut acel drum.
Ma bucur daca ti-a placut si iti multumesc si eu pentru cuvinte.

Nu este spaima pentru ca din suferinta au luat nastere atatea lucruri ce ne incanta mintea si astazi. Este doar, daca vrei, acel " cata luciditate, atat suferinta".
Este doar o respiratie in cuvinte.

Tovarasa invatatoare, virtuala mi-a zis ca nu mai imparte sandvisul cu mine. Si nici de coade nu ma mai lasa s-o trag. Cand vom trece la grupa mare puteti sa-mi dati dulapior langa al ei ?

Ziaristii mai putin cunoscuti abandoneaza subiectele cand nu inteleg nimic din ele.
Ca si oamenii...

Intre poeziile, comentariile si poezia ta este mare diferenta.
Dar asta nu ma face decat sa ma bucur pentru ca astfel pot sa-ti ofer si eu o stea.
Mai ca imi doresc sa fiu Tezeu, Ariadna. Pardon, notquiteso...

Ma bucur ca am reusit sa vad si latura ta nobila...
Inca ceva, Diogene putea sa-i si recunoasca...

Aleksander, imi cer scuze ca am indraznit...

Atman - Poate am sa o dezvolt :). Ma bucur ca ti-a placut, iar in ceea ce priveste haiku-urile nu cred ca sunt in stare.

Codri - tu trebuie sa stii cel putin la fel de bine ca mine.

Astazi
te-am scapat din cer
mergeai.

Cred ca am inteles :(.

Stiu ca pare dintr-un alt tablou reactia mea dar nu am ce face :
Da, sunt de acord cu Asoka, in masura in care cateodata trebuie sa tii ochii inchisi pentru a vedea mai bine, dar sunt cel putin la fel de multe momente in care trebuie sa-ti fie pupilele neacoperite de nici o membrana pentru a nu pierde nimic.
Febrilitatea cu care cauti un drum ( incluzand aici si gandurile ) este justificata si benefica in cele mai multe din cazuri.
Iar poate ca astazi vei INTELEGE unde incepe drumul. Caci acel \"fi-va gasit\" sper ca se referea la cautarea ta.

Parca am fost orb pana acum. Oricum ma bucur ca te-am descoperit.
Din pacate tot mai multi dintre noi abandonam cautarea in favoarea unor lucruri mult mai facil de obtinut.
Si ne trezim in afara secundelor... tocmai cand am fi vrut...
De unde atata tristete si frumos ?
Ma intreb daca acolo stia cine va fi... de parca ar mai avea vreun rost.

Poate ca tacerea se consuma in iubire...
Pentru ca, in iubire, tacerea, ca si cuvintele, capata noi dimensiuni si noi intelesuri.
Curata poezia. Si nu este o parere de doctor :).
Referitor la ultimul vers am senzatia ca nici tu nu ai invatat sa nu mai vorbesti oamenilor ce nu te asculta dar stii ca asa ar fi cel mai bine...
Se moare iubirea asa cum se si naste....

Deocamdata imi las picioarele sa caute oamenii cu care mainile mele sa aiba bucuria de a vorbi...

Probabil ca ar trebui sa si crezi in drumuri daca vrei sa le strabati cu bratele larg deschise.
Sau actul de a strabate implica si credinta ?

Un text care aproape ca imbolnaveste.
Mi-a placut forta cu care isi striga concluziile si indoielile.
\"Calcaiele nostre crapate de prea multe reveniri\"... o fraza ce ma bucur ca a prins viata si pe care nu o voi uita usor.
Dar cred ca tot oamenii ne sunt Styx. Si, vrem sau nu, trebuie sa ne intoarcem la ei, chiar daca nu la aceiasi.
Probabil ca daca ai ochii necesari si ciuperca bombei atomice iti pare o floare.
Cateodata un crochiu este mai expresiv decat un tablou. Este si cazul de fata.

Din pacate textul nu are un parcurs bine definit. Sunt unele momente cand coboara in locuri comune si locuri in care urca spre verticalul spiritului.
Probabil ca acele geamuri sparte se carpesc si ele cu ce au... Aceasta este imaginea ce mi-a placut ( si m-a pus pe ganduri )cel mai mult.
Poate daca mai lasi sa treaca putintel timp peste el, sa se coaca, va iesi mai bine.
Insa simt ca este un tablou ce nu poate fi creat decat dintr-o singura tusa..

Sa inteleg ca ai citit raspunsul meu la comentariul facut de tine in \"subsolul\" poeziei Vocatia tacerii ?

Cand am scris \"lumina ne arata exact asa cum suntem\", ma gandeam la aceea lumina care emana din oamenii-oglinzi :).
Oricum observ ca ti-ai insusit gandul:). Sper ca nu doar forma lui...