Cristian Munteanu

Piesele nu primesc noi sarcini. Eu le folosesc pe fiecare ca pe un camp de lupta, lucru care le face sa se simta importante doar prin existenta mea. De acea migreaza spre alte table de joc, unele in care sa se simta, pana si pionii, mai putin inutili. Ciudat, pentru ca de abia acum imi dau seama, poezia vorbeste mai mult decat credeam despre esec.
Nu doresc sa ma refugiez in ceva cunoscut, gestionabil, ci inconstient ma retrag dintr-un joc in care, din cauza mea, stau mai mult pe margine, riscand sa devin la randul meu un pion. Unul care sa fie doar teatrul unor lupte. De aceea abandonul meu, ilustrat de vanzare, nu e decat o smulgere pe jumatate. Pentru ca sunt prins intre placerea ideii de joc si intuitia ca ma va duce spre sfarsit.

Ar trebui. Cateodata e cel mai sigur semn de inteligenta.

Sa inteleg ca ironia nu este punctul tau forte....

Trebuie sa recunosc ca mi-a placut. Stilul care penduleaza intre o ratiune fina si senzitivul bine temperat, intocmai ca o clima pe care o s-o regretam, vine sa certifice cititorului ca se afla in fata unei mici jucarii care straluceste pe unele paliere ascunse neofitului. \"Gogoloiul cel mai mare\" e esenta si, totodata, cheia acestui poem. Un soi de nod gordian, un soi de mister a la Codul lui da Vinci. Domnisoara Oana, mi-ati adus aminte de copilaria petrecuta la bunici. Si de intrebarea care-mi guverna timpul acolo: chiar nimeni nu iubeste gandacul de Colorado? Pentru asta va multumesc.

Nu stiu. Da. Nu. Poate. Le-am luat in ordine. Nu vrea ca oamenii sa inventeze batoze care sa faca o masinarie. Vreau ca oamenii sa fie MASINARIA. Asta nu inseamna ca universul va fi ideal, ci doar ca nu ne va mai intra praful in ochi si astfel, poate, vom reusi sa nu mai inchidem ochii exact cand trece viata pe langa noi.

Multumesc tare mult Elia. E primul comentariu primit si nu poate decat sa ma bucure. Cat priveste ce intelesesi, corect sau nu, nu prea conteaza. Daca poezie trezeste un filon de frumos, e, de cele mai multe ori, indeajuns.

Fericit acela al carui vers \"iar eu scoate pe gură sufletul ca o limbă de pământ\" e apreciat. A lui va fi imparatia Raiului.

Genial. Ma tot intreb cum oamenii mai scriu poeme dupa un asemenea urias? Si cum tot poet e numit si Brumaru? Ma tare bucur ca \"ti-a zambit sufletul\". Apropo, cand spuneam genial ma refeream la Portretul artistului :)

Bine te-am regasit. Multumesc de apreciere, mai ales acel \"interesant\" mi-a uns sufletul. Multumesc si de urare.

E tensiune. Eu stiu ca am pus si ingredientul asta, dar e undeva, in spatele draperiilor si priveste la \"viata\" din strada.

Ca sa spun o banalitate monstruoasa, fiecare poate fi indiferent fata de orice nu-i gadila vreunul dintre simturile primare. Asa ca, oricat as vrea eu ca tu sa ai dreptate in presupunerea ta, e doar o greseala :) Oricum, ma bucur ca \"esti cu ochii pe mine\".

Capacitatea ta de discernamant este formidabila fara doar si poate. Dupa ce singur, singurel ti-ai dat seama ca Prietenul Necunoscut ne punea pistolul la tampla pentru a parasi aceasta oaza de lirism si umanitate, ai ajuns si la concluzia ( tot singur, singurel ) ca omul pe care l-ai dezmierdat atat timp e dovedeste \" fara caracter si fara principii\".
Dincolo de toate acestea, ramane insa capacitatea ta de discernamant. Care nu este contrazisa de nimeni si nimic.
Chiar daca oamenii par sa plece, indiferent de convingerile lor, din aceleasi motive.

Excursie cum numai visam sa am.
Este mai mult decat un editorial. Dupa atatea \"altele\" mi-au mai zambit si mie ochii.

Imi pare rau de neintelegerea avuta cu ceva timp in urma.

Tocmai asta incercam sa reliefez prin contrastul dintre titlu si continutul textului. Ca nu asa ar trebui sa simta un bun crestin.
Dar printre atatea citate...

Exista si porti peste timp si spatiu. Sau exista si subconstient care poate stoca informatii.
Multumesc. Sincer.

Atata vreme cat chiar nu ma simt cu musca pe caciula, tin sa va multumesc, fiind la fel de sincer ca si bucuria dumneavostra.
Sunt convins ca si Chomsky ar fi dat o mare importanta parerii dumneavoastra.

Imi pare rau ca iar ai deschis balul acesta mascat.
Acest text nu s-a vrut o iluminare pe care am avut-o uitandu-ma intre coapsele vreunei dudui asa cum se intampla multora.
Acest text s-a vrut o expresia a trairii.
Daca tu nu o poti percepe decat prin prisma existentialismului imi pare nespus de rau pentru tine. Este exact cum ai avea o carpa albastra la ochi doar pentru ca asa se poarta si ti-ai da cu parerea despre culori.
Filozofia nu este facuta ca sa privesti prin ochii ei, domnule geana, ea este facuta pentru a-ti deschide tie ochii si pentru a te recunoaste ca fiinta. Nu ca persoana. Ajung asa si la diferenta facuta de mine in acest text si iti dau un exemplu pe care poate il intelegi mai usor: poti fii cult fara sa fii un om de cultura, dar nu poti fi un om de cultura fara sa fii cult.
Si eu cand am scris fiinta m-am gandit la spiritual. Aici poate fi una din greselile mele.
\"Colt de suflet amenajat ca cimitir de circumstanta\" : era reliefarea faptului ca in suflet mortii nu poti sa-i cari pana la un mormant. Ei sunt ingropati acolo unde devin doar o amintire sau un regret. Daca mori in inima muntilor si cineva iti pune o cruce nu iti \"amenajeaza\" un mormant de circumstanta ? Este adevarat ca tu ai facut filologie, nu logica.
Si apoi amenajarea nu se refera la jerbe de flori si fanfara. Dar totul este folositor atunci cand vrei sa arunci cu pietre.
Cat priveste limbajul meu sa fim seriosi. Citeste-ti textele si acest comentariu \"trascedental\" si ai sa intelegi si singur.

Exista si constatari sictirite.

Eu nu am aceasta pretentie.