Cristian-Constantin Bostan

Descâlcește-mă de cuvintele ce încă stau încurcate în pânza înveșmântată în rouă! Să pot din nou adulmeca prin fân urmele cosașilor îndrăgostiți de soare. Respiră-mi inima prin porii tăi și

Fior hrănit de aripi grele... te-am dosit într-un dulap al cerului fără de stele. Deși tușeai gălăgios și sute de cuvinte fără rost (?!) se prelingeau din rănile-ți ascunse... N-am avut milă! Și...

Era o ploaie dulceagă de primăvară pustie... Îți feream genele de vântul, ce invidios, șoptea minciuni. Era frig, dar mă îmbrățișai riguros cu aripile-ți plăpânde de foc. Visam lumi colorate în

De câteva zile, mii de coloane negre de neliniște îmi invadează calea. Mă sufocă singurătatea. De ieri se află în același loc - acolo unde ard necontenit flăcări albe, uneori vișinii... Din când

Aș vrea și eu să zbor printre priviri... Să mă plimb cu visele printre lalele. Să fii și tu acolo! Să îmi șoptești cuvinte pe care doar noi și ploaia le-am putea auzi, să fim asemenea clinchetului

Ascunse între dorințe și amăgiri, sufletele respiră iubire. Dar o iubire străină, căci iubirea mea e plecată să răpească stropi de ploaie. Întins pe piatra seacă, apusul e plin de arome. Soarele îmi

Privesc mirat spre ceața ce se întinde cu brațe sidefii peste umerii osoși și goi ai copacilor. Ascunse sub rădăcini stau tăceri cu miros uscat de porțelan. Ne-ați cufundat în tăceri - sparte de

De-ncerci să te arunci în văpăile albastre ce cântă amăgitor balade asprite de rouă, nu uita să uzi semințele ascunse în praful din flori și lună. Ele ascund tot (ne)înțelesul acestor pietre ce dor

Cu pene moi, crestate oblic printre fibre, cu fața ascunsă între genunchii amorțiți, un înger cu opincile tocite răsuflă pustiit de păcate. ... în turlă răsuna cu bătăi diforme, cardiace un

Mormane de frunze cu miros pirpiriu de perfecțiune și doar o floare... numai una... La geam visează o pasăre cu pene albe, pene negre încurcate într-un joc \"de-a v-ați ascunselea\" cu norii.

Se preling printre culori și ramuri de răchită picuri de fior, iar din văzduh foșnesc necontenit gânduri mărunte. A uitat cerul cum să ningă... N-ai vrea să ne mai jucăm cu stropii prin secară?

Să fi uitat oare sufletul meu cum se cântă dimineața? Zorile au înghițit viclenește totul, până și soarele. Mi-e atât de foame de cuvintele cele uitate, de aromele cele fierbinți ale dulcilor flăcări

Călătorind pe aripi perene de îngeri și demoni, am descălecat un pui de suflet și l-am așezat domol în călimară. S-a zvârcolit trei zile și trei nopți prin abisuri, încercând să-și găsească

Dormind lângă tei, în mijlocul odăii mobilate de cuvinte, aud șoptind sentința amară a cernelei - hârtia n-are nicio valoare! Visăm la hârtia perfectă, pe care ruinând-o s-o aruncăm la gunoi...

De-ar zbura în toate zilele prin ploi cu regrete, ar crăpa toată coaja de ou a capelei și prin zori n-ar mai cânta nicio pasăre. Și totuși... uneori se scurg șiraguri de negură din trupul asaltat