Dorință sau amăgire...?

Ascunse între dorințe și amăgiri, sufletele respiră iubire. Dar o iubire străină, căci iubirea mea e plecată să răpească stropi de ploaie. Întins pe piatra seacă, apusul e plin de arome. Soarele îmi spune să aștept, dar oare cât va mai putea ploaia să mă țină în frâu? Privește! În geana norilor moțăie chipul tău. Nu cred să cer prea mult pământului și frunzelor să fiu o lacrimă pe obrazul tău, să mă preling la nesfârșit... Ai plecat lăsându-mă în grija vântului... Iartă-mă că n-am putut fi mai bun decât ploaia, decât apusul, decât norii... Iartă-mă că m-am îmbolnăvit de tine!