Dumnezeu mă va arunca
pădurii pentru ultima oară...
domnișoara în verde
dansând
ca o străină pe chipul unui lord
cu fiecare piruetă
îmi va zdrențui cămașa
întâi pe un umăr apoi pe
Îți scriu pe marginea ferestrei...
am închis-o de toamna trecută... de frig.
Nu te deranja să citești...
este numai un vodevil.
dansam încolțind odată cu piatra
pe marginea
Ascultând firav izvoare
file slute noi vom rupe
din anuarul ocru - aspru,
în care-am tot scris cu patemi
și de ramuri, și de aștri,
și de-ncovoiate lumi
și-am să zbor
ai să mă-ntrebi de cetini...
am să te mint din umbră...
ai să cunoști amarul...
eu nu-l voi da nici cui...
mă vei privi...
desigur...
eu am să beau...
firește...
și-n ropot am să
Lovindu-mă de pietre
vor răsuna pădurile cu râuri
uitând orașul acela mărunt
cu rădăcini cu tot
smulgând din mine
prietenii cu grijile lor...
amicii nerecunoscători,
părinții și frații...
și
Privirea aceea îmi va urmări zborul...
călăuzit de neșansă
îmi voi arde sufletul pe rug pentru Astre...
ori pentru un abur pribeag
ce nu-i voi da atenție la vremea potrivită,
dar am să mă
seară de seară te-am cunoscut pe stradă...
(dinspre Romană, spre Rosetti)...
îți știam ochii...
neprivindu-ți chipul pe-atunci
erai cea de azi?
sau... erai cea de-atunci?...
orașu-agitat
Ce-ar fi...
.- mi-am zis într-o doară -
să stric miezul acestei nopți
privind ceara de pe marginea
ferestrei crăpată
uitând lumânarea aprinsă
la ea în casă?...
Ar fi putut însemna
Ești numai tu aici...
între corăbiile-acestea...
când naufragiul se tânguia
la picioarele tale
lipsindu-se de furia căpitanului
hotărât să trimită la moarte
rând pe rând, suflete...
de care
O floare
mi-a șoptit la ureche
despre gâzele care
roiau de-atâta vreme...
neavând ce să fac
a trebuit să-i suflu polenul
spre a le îndepărta
căci eu aș fi putut
să îl sorb ca în
Eram acolo...
între focurile albastre
ce nu mai conteneau...
m-am întrebat:
De ce atâta umbră
pentru o lună
care pe cer era altfel?...
Semnele acelea
care prevesteau învierea Lui
nu mă
urăsc tot ceea ce mi se întâmplă:
fructele coapte din care aș putea
să mușc cu nesaț...
asistând nepăsător
la scurgerea nemuririi...
inventând altă noimă
a stării de geniu
(descântec al
s-a întâmplat să nu-mi recunosc
moștenirea ce ar fi trebuit să o port
oriunde în astă lume
făcând față deziluziei
în urma neîndemânării
cu care naiv printre mituri
bâjbâiam încercând
să salvez
I
Sunt un cutremur de
cuvinte-n toiul nopții...
cristalul dizolvat
în ‘ăst pahar cu bere
din care-am mai băut...
și am să sorb și drojdia
din care-a fost făcută
și vara asta toată
și
INTRODUCERE
„... Și cu mine
cum rămâne Învățatule?”
„Tu...
pleacă făptură
căci fiara din mine-o
stârnești.
Mai bine ai fi Plâns
până-n moarte
decât să-mi
