Poezie
Declarație inutilă de dragoste
3 min lectură·
Mediu
I
Sunt un cutremur de
cuvinte-n toiul nopții...
cristalul dizolvat
în ‘ăst pahar cu bere
din care-am mai băut...
și am să sorb și drojdia
din care-a fost făcută
și vara asta toată
și iarna de-o veni
...de pașii mi-i doboară
am să îi duc pe creste
și-n văgăună-ascuns
îi voi privi de-acolo
cu toată răzvrătirea
sau... poate resemnat
II
De aș culege
din frunze ce-au pălit
o ramură de dor
de „nu știu-unde”
am să-mi aduc aminte
doar de tine
ce-ai vrut să rupi
năframa ce ți-am dat.
Și știi ce am să fac
până la urmă?
Am să culeg
ce tu ai înflorit.
III
Croiește asfințitul
pe-altarul ce ne leagă...
Îți spun dintre sirene
că numai cripta udă
ne va răci
spre a-nțelege iarna
venită din rugina
a celei ce ai fost!
N-ai să-nțelegi întregul
decât prin mine...
tată...
ce nu-ți voi da scăpare
căci prea mult te iubesc.
IV
Eu... vifor alb ce sunt
sau poate primăvară
Eu... mă întreb de-o frunză
și mai ales de tine...
și glas, și trup,
și înger de-o potrivă
când demonii m-apasă
și totuși
este Alb!
V
Eu mă destram oriunde,
iar tu...
Ești tot aici!
O...
cât de crud e visul
pe care n-am să-l cânt.
Iar tu vei fi petală
și n-am să prind de veste...
dar...
am să mă încrunt.
VI
Mai știu că-mi ești
plutirea de pe creastă
de care în cătunul meu
n-am auzit...
doar am visat
la penele pierdute
din aripa miresei
pe vreun drum...
în seara aceea
am lăcrimat privind
și m-am mirat...
și-apoi gândind
am râs...
VII
Dar... mă-ndrept
spre negura aceea...
copilărește tu
o bănuiești
și-oricât de slab aș fi
în valurile stranii,
sau prizonier smintit
în orbul decastil,
n-am să vânez acolo
tocite aurore...
pierdute dinastii;
și nici blazoane strâmte n-am să port
ori timpul...
de-am să-l strivesc în palmă,
nu-l voi croi prin măștile perfide,
căci prea lung mi-este drumul
ca să mai pot desface
clepsidra în bucăți.
VIII
Eu sunt aici...
oriunde... peste tot...
și știu că-ntrebi de mine,
dar anotimpul nostru
abia a-nceput...
Te roagă deci
ca timpul
să nu devină Hidră...
iar eu acum îți zic:
„Să nu devină Foc!...”
căci foc sunt eu oricum
și Hidra de s-arată
vei îngheța – iubită
iar eu voi pârjoli...
IX
Voi coborî în viciu
din neșansă...
dar colții-mi albi
vor străluci în vremuri
stârnind văpaia
albastră-violet.
De aș mai vrea
să port atunci făclia ta
pe buze-nsângerate;
vei spune despre mine
că neagră-a fost iubirea
cu care m-am născut...
pe care-am să ți-o port...
X
Tu n-ai să mă-nțelegi
oricât aș fi de plin
și vreau de-aceea să devin
Nimicul prins în lut
de care ai uitat
sau am să trec prin tine
ca Veninul,
iar tu privind
cu ochii mari la mine
primi-vei altoirea
ca pe un Tot pierdut
La care ai visat.
XI
Te-aduc din nou
în albul de-nceput...
mireasa mea să fii
sub cerurile nopții...
și de-ai să-mi negi iubirea
eu am să râd de mine
și-atuncea tu vei fi
mai mult...
decât am fost.
002.466
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- cristian balint
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 509
- Citire
- 3 min
- Versuri
- 149
- Actualizat
Cum sa citezi
cristian balint. “Declarație inutilă de dragoste.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cristian-balint/poezie/69376/declaratie-inutila-de-dragosteComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.