Poezie
Viziune
2 min lectură·
Mediu
Dumnezeu mă va arunca
pădurii pentru ultima oară...
domnișoara în verde
dansând
ca o străină pe chipul unui lord
cu fiecare piruetă
îmi va zdrențui cămașa
întâi pe un umăr apoi pe celălalt
în minte voi păstra sălbăticiunea sărutului
de pe gura în doliu a înțeleptului
cinând desculț în piață
și aruncând din când în când nisip
în gurile căscate
de sub tarabele părăsite
încă de la căderea Romei
la apus se va aprinde focul...
bacantele înroșite în vin
vor dansa goale
precum le este obiceiul
– păstrat de-o vreme numai la praznice –
bătrânul
respirând din cenușa buzelor
va mima erezia din șoldurile femeilor
neînduplecate de tropotul cailor transparenți
înțelepții vor muri de azi la ocazie:
de Crăciun, de Paști, de Sf. Ion sau Ilie
și câte unul la fiecare altă aniversare a omului
*
cu vânzători de pretutindeni cetatea va fi înțesată
veniți să fure fărâme de mit
din craniile ultimilor războinici
zidurile vor urla
și nu le va auzi nimeni...
bacantele vor cerși lipite de câte o biserică...
țăranii vor lăsa praf în urmă...
din icoane caii vor plânge sfinții
la răscruce cu degetele scrâșnind în
pieptare de bronz...
carele urlă în piața cetății...
văd câinii vagabonzi
croindu-și drum printre
oameni și preoți
mă voi ruga pentru Dumnezeu
strigând oamenilor că pot muri!...
nu voi primi iertarea Lui altfel...
și nici mormânt de tânăr nu voi avea de la El...
*
* *
să mor înaintea lor e trădare!
să mor odată cu ei – imposibil
iar de-am să mor după ei
ar însemna s-o luăm de la capăt!...
002637
0