Poezie
Mirii munților
2 min lectură·
Mediu
Ascultând firav izvoare
file slute noi vom rupe
din anuarul ocru - aspru,
în care-am tot scris cu patemi
și de ramuri, și de aștri,
și de-ncovoiate lumi
și-am să zbor printre-altare...
piatra o să tacă rece
iar prin scoicile rămase
în Carpați din fosta mare
voi răsti aspru în ceruri
să renunțe la uimire,
să îmi făurească valuri
limpezi firii tale calde
și cinci creste să unească
pentru-a te cuprinde
dinspre lume - înspre mine
iar când ceru-n mantie-aprinsă
se va pogor pe munte
o să ne găsească fructe...
tu pe-un munte‚ eu pe-un munte
și nuntași – vreo trei jivine,
brazii – preoți,
mir în haine negre, large,
într-o noapte mult prea verde,
stelele – cunună-naltă,
frunzele – cântând în ceruri,
miluindu-ne cu ceară,
vântul zarea s-o gătească
de-o primire-mpărătească
potopind noian de gânduri,
ploaia – dorul și auzul,
și amorul crunt arzându-l...
iar pe calcare – altare
jurând alb în neagra noapte
precum noi și-ai noștri munți
cuprinși doar de cer și mare
să fim veșnic necuprinși
printre cețuri, printre cetini
tu cu mine, eu cu tine
prea-iubind în ceruri zvelte
dantelând gătita culme,
până fulg se va așterne...
apoi tot ce va mai fi...
urși născându-se din trunchiuri
de foioase dulci și-amare...
și la poale trei făclii
în mijlocul ursitelor –
veșnic... nemuritelor...
002636
0