Poezii

Dumnezeu mă va arunca pădurii pentru ultima oară... domnișoara în verde dansând ca o străină pe chipul unui lord cu fiecare piruetă îmi va zdrențui cămașa întâi pe un umăr apoi pe

Îți scriu pe marginea ferestrei... am închis-o de toamna trecută... de frig. Nu te deranja să citești... este numai un vodevil. dansam încolțind odată cu piatra pe marginea

iubirea La poarta cetății te-am cuprins cu pieptul sfărâmat de-atâta strângere-n mine... te zbăteai – fecioară – strigând c-am ucis... îți plângeai părinții și frații cu brațul

Ascultând firav izvoare file slute noi vom rupe din anuarul ocru - aspru, în care-am tot scris cu patemi și de ramuri, și de aștri, și de-ncovoiate lumi și-am să zbor

ai să mă-ntrebi de cetini... am să te mint din umbră... ai să cunoști amarul... eu nu-l voi da nici cui... mă vei privi... desigur... eu am să beau... firește... și-n ropot am să

Lovindu-mă de pietre vor răsuna pădurile cu râuri uitând orașul acela mărunt cu rădăcini cu tot smulgând din mine prietenii cu grijile lor... amicii nerecunoscători, părinții și frații... și

Privirea aceea îmi va urmări zborul... călăuzit de neșansă îmi voi arde sufletul pe rug pentru Astre... ori pentru un abur pribeag ce nu-i voi da atenție la vremea potrivită, dar am să mă

seară de seară te-am cunoscut pe stradă... (dinspre Romană, spre Rosetti)... îți știam ochii... neprivindu-ți chipul pe-atunci erai cea de azi? sau... erai cea de-atunci?... orașu-agitat

Ce-ar fi... .- mi-am zis într-o doară - să stric miezul acestei nopți privind ceara de pe marginea ferestrei crăpată uitând lumânarea aprinsă la ea în casă?... Ar fi putut însemna

Ești numai tu aici... între corăbiile-acestea... când naufragiul se tânguia la picioarele tale lipsindu-se de furia căpitanului hotărât să trimită la moarte rând pe rând, suflete... de care

O floare mi-a șoptit la ureche despre gâzele care roiau de-atâta vreme... neavând ce să fac a trebuit să-i suflu polenul spre a le îndepărta căci eu aș fi putut să îl sorb ca în

Eram acolo... între focurile albastre ce nu mai conteneau... m-am întrebat: De ce atâta umbră pentru o lună care pe cer era altfel?... Semnele acelea care prevesteau învierea Lui nu mă

urăsc tot ceea ce mi se întâmplă: fructele coapte din care aș putea să mușc cu nesaț... asistând nepăsător la scurgerea nemuririi... inventând altă noimă a stării de geniu (descântec al

s-a întâmplat să nu-mi recunosc moștenirea ce ar fi trebuit să o port oriunde în astă lume făcând față deziluziei în urma neîndemânării cu care naiv printre mituri bâjbâiam încercând să salvez

I Sunt un cutremur de cuvinte-n toiul nopții... cristalul dizolvat în ‘ăst pahar cu bere din care-am mai băut... și am să sorb și drojdia din care-a fost făcută și vara asta toată și

INTRODUCERE „... Și cu mine cum rămâne Învățatule?” „Tu... pleacă făptură căci fiara din mine-o stârnești. Mai bine ai fi Plâns până-n moarte decât să-mi