Cristian Alexandru Groza

Incerc să mă cheltuiesc cu doza de noapte Crescută sub ochii celorlalți, împlântați adânc În uitarea căzuta pe un filigran. Tot am strâns cuvintele întrt-o eșarfă peticită, Până când

De ce se pierde timpul din mine Cu jocuri din linii și așteptări În ritm de fonotecă prăfuită ? Alerg ca prin interregnul dintre respirații Maladive și pui de iederă crescuți prin pietre,

Intr-un fragment bezna se reflectă...un om Pe o stinghie răpită de lume, peticită cu priviri Chemate de sine pentru ascundere. Căutare și purpură crescută sub sihăstrii De taine; mai puțin cu o

Ochii trecuți prin filtru, Doar dansul rămâne dintr-un rendez-vous Ratat la un colț de hârtie crescut Peste fumul oamenilor interziși În viața altora. Atâtea așteptări au cadrul blând Al

„Nevoia de fragment din spirit Spart in așchii lipite sunetului de sticlă. Flagelări prin nisip bătut în copite De venirile uitate de mâine. Ucizi cu mintea dorul Și urma apei pănă la

Cumva se întâmplă să știu Partea de sine ascunsă printre cuvintele Celuilalt, atât de transformat în repetiții. Ai fost la o vreme pierdută prin Crimeea Cu vise și destăinuiri lăsate să-și coacă

Mi se inngrește foia, femeie. Nu mai vad orizonturi, doar spații Închise cu peceți din mine. Rareori calcă vântul prin grohotiș, Aruncând sunet de afară peste toate Urmele de ceară răbdată

Am ajuns să mă revăd prin dogma Zăpezii cu zgomot de oameni Gândiți prin pungile lor. Respir vălul de fum dintre trecerile Uitate cândva la porți Și jocurile de pași în vară. Prea puține

Despre cazurile discrete de sensuri Se scrie prin facultățile de medicină La capitolul patologie neinfecțioasă. Acesta este tomul cuvintelor mele, Doar pentru că păstrează mirosul Străzilor

Se preling zvonurile cu jocuri de umbre Și zgomot de pași prin praguri. Străzile nu-și găsesc starea în continua trecere A scuturilor prin urmele scrise cu răni. Văd parcurile și carambolul

Curgea din munte o hăituire Temeinică de iluzii, Șuvoiul avea ochii injectați În ritmul salturilor dintre capete. Nimfele aveau ghirlande din spinii Rămași prin tendoanele soarelui Închis

Am ajuns la trecutul joc Al urmelor de ochi păstrate Pe șine și gândite prin treceri. Cumva din noaptea asta se lasă O ceață cu ventuze din creuzet Și chichot de clarisă, (Când îi calci

Gândul tău drept Este ochiul meu stâng. Poteca mea stângă Este cărarea ta dreaptă.

Acum este cel mai rău, Aceiași doi ochi din fuioare Ne-au tăiat calea orbindu-ne La orice cotitură vorba dintre Cele două clipe. Acum este cel mai rău, Când panta ne este blocată de

Peste scări rulante se strâng Ochii-n lumini cu faptele Atârnate în sunete. Uită o vagă zgârietură Pe nervul atingerii din carne Și pleacă, dar le rămâne bezna. In ritm de pierdere o

Felul întâi are o doză Planificată dependenței De pagină. Primești o parte din piele De fiecare dată când Simți tumefierea. Are ramuri cu rădăcini Și pietre permise avortului De

Ochi de zestre cu vânătăi nedormite Zac în mine pribegindu-mă spre văi; Câtă zarvă se ascunde în mâna unduirii Către moarte, încât omul se vede dinăuntru Deja născut bătrân. Am murit

Purtat din petic până la porunci, Aruncat din văi până-n amurg, Am luat din tine o daltă. Prin ea am strâns uimirea Atunci când picurau vremuri Cu glas străin de înnoptare. Din ochiul meu

Printre cupele ochilor,plini de margini peline, Se ascund temerile lichefiate în ani de orbire; Într-un braț de cuie, învelit în pături Idealizate sfertului, un trup își aleargă Intercostal

De mult nu se mai vând Iluzii la preț de galantar, căci... Sunt stârpite credințele Spre migrații înveșmântate în uitări. Acum se vând aripi fabricate Din neputințe, grele și inutile; Se

Sunt scobit în perfecțiunea eterului, gândind metafizic la stelele capturate de pirateria temporalitații. Observ cum regretele se picură dens pe chihlimbarul zăcământului afectiv, înroșindu-mi

Dacă tai din tine leagănul Unor poteci arse, atunci imi lași Imperativul unui viitor De șanse lansate, fără plută, Pe cozile ochilor albăstriți De praful numărat în catastif, Ciudat,

Într-o scoarță de ger, Plânsă cu lacrimi de ceară, Cred că ai putea fi , dar, Tocmai atunci, amintirea Sângerează vântului iremediabila Potecă a ruginilor de carne, Ascunsă în zboruri Și

M-am prăbușit în tine, Gând cu treptele sfărâmate De prea multe așteptări, Neîntâlnite în priviri. Acum, când frigul ne macină Obrajii, dornici de atingere calină, Îți răsar în mâini