Cristache Cris

A adormit orașul ca un prunc Ochii lor mari și i-au închis clădirile Bag mâna-n întuneric, îl rup și îl arunc Spre Cer, să i se zdruncine zidirile… Să slăbească dintr-odată puterile În care

Azi sunt tristă și privesc în gol… Mă gândesc la lucruri care mă dor… Nu pot face altceva: Nu pot să uit de iubirea ta. Plâng ochii mei,oceane întregi, Gândul meu îmi va ține de urât pe

De câte ori am încercat De amintirea ta să scap De-atâtea ori m-am și gândit Că tu odată m-ai iubit. Și eu pe tine te iubeam… Ce fericiți eram! Tot ce-n lume mai conta Era că sunt numai a

Scumpul meu, pentru mine ești tot ce am visat, Ești tot ce am așteptat, Ești universul cunoscut și nedescoperit, Ești soarele ce-mi luminează viața. O fi bine, o fi rău, Asta nu am de unde

Au trecut ani de când noi doi nu ne-am văzut, Fiorul dragostei în inimă eu l-am ținut. Seară de seară îmi zbura gândul numai spre tine Dar poate tu, nu-ți aminteai de mine. Și uite că acum,

Și visele sunt tot ce mi-a rămas de la tine, Lumina amintirilor s-a stins, Văd lumina-n întunericul iubirii noastre, Drumul ce fiecare l-a ales. Dar depărtarea care ne desparte, Va fi motivul

Pe zi ce trece inima mea se umple de venin și moare odată cu iubirea. Însă durerea, suferința și amintirea rămân. Ele nu mor, ele rămân să-mi terorizeze sufletul până îl vor distruge și pe el.

Erai ... azi nu mai ești Și sufletul mă doare. Erai ... azi nu mai ești De-ai ști ce rău îmi pare. Erai ... azi nu mai ești Și viața mea-i pustie Erai ... azi nu mai ești Ce greu mi-e fără

S-a-ntâmplat într-o frumoasă zi de vară, Atunci când noi ne-am văzut întâia oară. Ne plimbam ținându-ne de mână, Îndrăgostiți…dar,doar în prima lună… Totul s-a schimbat apoi. Părea că nu mai era

Am pus o floare pe masă Întunericul abia a intrat în casă Nu mai am lacrimi să plâng Nu mai am bucurii să le adun Simt ceva ce m-apasă Poate e inima arsă Poate e sufletul meu ce moare Odată cu

Eu pentru tine, tu pentru alta Purtam fiecare o dragoste-n noi, Dar eu pentru tine, iar tu pentru alta Și focul ne mistuie crud pe amândoi, Eu ard pentru tine, tu arzi pentru alta. Ochii și-n

O lacrimă a atins buzele uscate, E atât de sărată O săgeată mi-a împuns inima, E de piatră… Nimic nu o poate sparge, Nimeni nu o poate deschide; Tu ai plecat Și ai luat cheia. O clipă

Un cuvânt atât de vechi care parcă mereu rămâne nou. Încerci să îi găsești data expirării și vezi că nu are așa ceva. Un cuvânt care a rezistat încă de la început și care există până și azi. Toată

Am din nou, Aceeași emoție în piept, Aceleași bătăi nebune În al meu piept. Zâmbesc din nou, Ochii-mi văd lumea mai bună, Luna mi se pare-o zână, Soarele îmi pare un zeu, Iar pe tine te

Din clipa-n care vei uita De mine - Eu nu te-oi mai chema... Rămâi, rămâi cu bine ! În noaptea-n care va cădea Din cer o steauă stinsă - Vei fi un vis asemenea Cu cetina cea ninsă. Căci

mi-e dor de răsuflarea lui , de șoaptele nespuse.... aș vrea să fiu cumva a lui , dar,visele-mi sunt duse.... valuri de stele îmi împânzesc privirea, te știu stăpân pe nemurirea , nemurirea

Acum îmi amintesc... Am fost un înger, da! Dar am sărutat păcatul Și am căzut din Paradis. Încerc să zbor pe aripile vântului, Însă aripile-mi sunt zdrențuite, Așa că nu mă pot ridica. A murit

Odată-am fost și eu copil Și mă jucam cu alți copii, Din nisip noi ne construiam castele Și din flori noi ne făceam inele. Dar odată-am închis ochii Și peste-o clipă m-am trezit în pragul

E noapte E soare Sunt lacrimi amare E ziuă Și-n umbră Toți îngerii umblă Al meu suflet trist Ei vor să-l străpungă Cu vârful speranței Dar sufletul trist Nu lasă speranță El stă și

Timpul își așterne cortina încet peste toate , și bune și rele , și uită de toate , nu-i pasă de trecut.La fel și omul își duce lupta cu viața , fiecare zi fiind un pas făcut spre victorie. Fiecare

Foșnetul frunzelor zgâriînd asfaltul Cutremură liniștea așternută de-o secundă. Ramuri în vânt se-ndoaie umile În calea viitorului ce șterge amintirea. Sângele inundă slabele-mi vine, Lacrimi

și dacă... ai renunța la nemurire în schimbul unui sărut? n-ai vrea să simți pasiunea buzelor reci de plumb? să-nduri privirea înghețată a ochilor păgâni ce te-au iubit cu toată patima

N-are rost s-ascunzi amorul palid, în umbra minciunii Când cu lacrimi false, demult, tu l-ai-necat Crezând copilărește că-mpreună cu lumina lunii Va arde din relație orice colțișor atins de

Cu inimă pură, cu privire limpede te slăvesc frumusețe, stăvilind sângele meu, pentru ca unduind, să țâșnescă linia, conturul, pentru ca tu să-mi pogori în cântec ca-ntr-un tărâm de păduri