Crina Albu

mă sugrumă teama poate intru cu buldozerul să plivesc straturi de crini încerc să tratez răni purulente cu apă de ploaie nu știu cum cuvintele-mi alunecă din ochi bobițe de miere și-mi

cartofii mei copți la microunde oh sf. Ana o văd pe bunica cum scoate cozonacii din cuptorul de lut ce știți voi ce știți bunica mea avea colțul catrinței ridicat și prins cu agrafă să poată

Ciufulica și Sclipici Speriați de un arici, Cu țepi mari și cenușiu, Ziceau că e fistichiu Și rotund ca o mingiuță Când stă ghem sub o crenguță. Nu se teme nici nu-i pasă, Nici atinsă

ce mai faci? mă întreabă prietenii îmi pansez rănile de umbre cu țesătură fină de lumină ce bei? beau roua cerului din potirul binecuvântat ce mănânci? mănânc pâinea celor puternici ce

în secunda-n care nici nu te aștepți vântul îți izbește-n ceafă grohăitul de mistreți coloanele se clatină între lut și platină zidurile ți se surpă-n șapte dealuri și-o nălucă e-a ta

mărșăluiesc prin deșertul de patruzeci de ani suspin pentru turtele de struguri în egipt aveam hrană din belșug până la final mă voi convinge că pe dumnezeu nu-l găsesc în zona de

acum e ziua întunericului pare că a câștigat în instanță stăpânirea și dreptul de a culege fructe furtunoase spinii îi înțeapă pe toți ai mei noroiul mi-a infestat retina doar

ca și tine îmi fac datoria transmit ceva nu sunt responsabilă pentru ce urmează această apă are forma paharului când o beau se mulează pe amprentele mele dacă are privilegiul de a fi turnată

am rămas înțepenită pe o treaptă stai cu picioarele înfipte în pământ și privești lucrurile ușor să nu te clatini valuri înspumate te lovesc în emisfera stângă și-ți spui ha am

încă mai muști din mine bucăți de carne sângerândă dar te iert pentru ieri azi și mâine pari atât de nevinovat când te balansezi între două lumi gata să cazi și cazi dar am grijă să nu te

Dragii mei, ceea ce citiți acum nu e o simplă poveste. E adevărul pe care l-am simțit, auzit, trăit cu intensitate și, chiar dacă au trecut 25 de ani, sper să vă pot relata, pe scurt,

tată nu ai reparat cuștile sunt năpădite de buruieni iepurii mei albi cu ochii roz au fugit nu știu unde poate cineva i-a adăpostit în carul mic pe unde umbli cloșca cu pui nu o

te întrebi iubitul meu suflet frânt din lumină de ce atâtea măști în lume lupii în timp de secetă zic că e cool să poarte blană de oi e plină planeta prințul întunericului a ascuns la

am trecut pe lângă tine erai albastru și roșu eu eram verde nu puteam atinge curcubeul niciunul amândoi ne dorim o plimbare pe margini de rouă tu pe partea ta de petală eu pe partea mea

priviri obtuze disting închisori cu zece porți ermetice gardieni în uniforme metalice vai se îndepărtează ne apropiem sunt indicatori fosforescenți zece faruri în noapte ghizi

te uiți în jur când noaptea îți acoperă ochii și te plângi că nu vezi nevăzătorii probabil își cunosc mai bine curgerea sângelui prin vene întoarce-te ai putea descoperi ce cauți dincolo de

oh mama mea mi te-amintesc cum te-nvârteai în șapte părți le îmbrăcai pe domnișoare după tiparele timpurilor anotimpurilor ușile tale erau larg deschise tuturor dar acum șireturile-ți