sinele meu concentric
o parte din mine plutește în câmpuri înalte în timp ce o parte din mine aleargă pe străzi pregătește cina spală copiii întinde rufele și cine știe unde umblă o altă parte din mine
CACrina Albuîn flăcări
îngerul meu are șase aripi de lumină albă cu care mă învăluie în fiecare clipă nu mă tem de întuneric pentru că îl străpunge neîncetat despică cerul în două și varsă o mare răcoritoare
CACrina Albubutucănoasă
tu mamă în timp ce treceai pe aici aveai picioarele zvelte frumoase te legănai între cer și pământ pe mine materia mă ține captivă de picioare-mi atârnă tone cu dezlipire lentă nu văd puntea
CACrina Albue ceasul întunericului
te întrebi iubitul meu suflet frânt din lumină de ce atâtea măști în lume lupii în timp de secetă zic că e cool să poarte blană de oi e plină planeta prințul întunericului a ascuns la
CACrina Albusunt om
Dumnezeu râde cu gura până la urechi de cum încerc să-l îngrămădesc sub pălăria de soare ca pe firele mele rebele de păr uite mă mănâncă nasul uns deși uleiul e cu factor de protecție
CACrina Albusculptură în piatra din piept
gustul amarului coboară în atrii și ventricule fierbe aburii-mi invadează emisferele cerebrale vezi și tu cum unii păstori își îndoapă măgarul în timp ce privighetoarea este alungată din
CACrina Albuîn colțul gurii
hai să ne luăm la trântă care pe care încă nu știu cine e zmeul și cine făt frumos eu sau tu zici că să mă agăț de coada ochiului e o tâmpenie în timp ce tu te lipești de coada toporului și eu
CACrina Albumă voi ridica în două picioare
tu șarpe când sap îmi spui că sunt vierme poate ți-e frică de lama ascuțită a singurătății mele ruptă de zgomotul infernal al măștilor tale multicolore simți pe limbă aerul strigătului
CACrina Albuvis
se făcea că lumea așa cum o vedem noi azi a dispărut și s-a deschis o linie temporală în care nu mai erau țipete fetița vecinei mele cu tetrapareză spastică sărea coarda în fața blocului pe
CACrina Albudisprețul mi-a frânt inima
se făcea că într-o altă viață viitoare sau trecută eram ușoară ca o pană albă pluteam în senin tu aveai cele două stele sfredelitoare nu știam cine ești dar acum vrei să-mi îngheți timpul
CACrina Albudeclarație de dragoste
ești virusat dragul meu tu zici că nu te temi de cei care au tehnologii avansate de însămânțare a fricii și a urii de cei care induc psihoze în masă organizează revolte dar ți se face inima
CACrina Albucu picioarele pe pământul alb
în supermarketul aglomerat de Crăciun simt că sunt distrasă trei sute șaizeci de grade pe orizontală de aceea mi-am cumpărat o scară ceva mai lungă să pot coborî în mine la dezordinea
CACrina Albupoate acolo pe lună
două trepte sunt mai multe decât una treaptă după treaptă tu dorești să te înalți întruna crezi că vei atinge cu degetele luna acolo poate locuiesc măgăruși manierați care nu rag toți
CACrina Albuîncă o vreme
nu e lucru ușor să-mi dezvelesc cuvintele foiță după foiță până voi ajunge la miez cine poate contesta că iarba rea nu e naturală sau că îngerul căzut nu are puteri miraculoase nu e
CACrina Albusemn
nu am vrut să te ating nici cu o petală să-ți tulbur aerul treceam ca o umbră de zâmbet sau lacrimă într-un emoticon voiam să știi că-ți simt pulsul tu vrei negru pe alb dar vei
CACrina Albupietre și flori
sunt raiduri masive de nori până la capătul zării cheamă-mă Maria să te întâlnesc la confluența dintre noapte și zi îmi deschid inima floare creștetul pâlnie când mă curge râul din cer cu
CACrina Albusunt goală
cotropită sfârtecată de cei șapte ochi care cutrieră pământul unde mă voi ascunde când bucătăriile buncărelor ticsite cu de toate mi-au ajuns diamante șlefuite montate în coarnele
CACrina Albucine vrea să-i spun povestea cerbului cu cornul rupt
alerga pe-un drum abrupt când se prăvăli în râpă și se pricopsi cu-o gripă verde-n față rânjind pe sub mustață cu aroganță se puse în clanță cu cei de la distanță mi-ați pus bețele în
CACrina Albua venit timpul
o tu mireasă a celui răstignit îți curg lacrimile de sânge când ți se rostește condamnarea a venit timpul să pornești pe drumul mirelui vulpile îți mânjesc trena albă au confiscat culorile
CACrina Albucine poate suspenda toamna
am studiat la microscop picătura din ocean nu e apă de ploaie și nu e oceanul eu nu sunt cu o picătură mai înaltă zarea a rămas la aceeași distanță tu în nori învelești cu fluturi aburii
CACrina Albucine e mama lor
de multe ori mi-am zis că-mi voi urmări ușile am auzit că îmi pot zbura păsările în cuiburi străine să clocească ouă de viperă între zidurile policrome ale orașului și la întoarcere pe
CACrina Albuchip și asemănare
în gara intens circulată oamenii au pe fețele lor arbori și flori unii o bibliotecă sau grădiniță copiii pot vedea fluturi sau îngeri cei din umbră au colțuri mă torn în pahare pe o
CACrina Albudacă ești tăciune
de ziua înălțării Mele tu te scalzi în apele adâncului vino să ne judecăm dacă ești tăciune te pot face rouă pe crini nu căuta înțelepciunea și puterea pe înălțimile închinate
CACrina Albumoartea e un înger
fulgerele nopții sfâșie întunericul te temi de tunete fantome ce foșnesc frenetic pictate pe perdeaua străvezie e secunda în care va fi ora zero te întrebi dacă va veni mâine e la
CACrina Albu