Crețu Dan Andrei

Ca molia la becul cald Privesc în ochii tăi ce tac. Tac și eu... Aștept să prind din zbor O veste, un vers, un suspin. Împleticind un zambet fad, Ars de soarele mărunt, Privesc la ochii tăi ce

Aș vrea să mă fac mic și să strig, să urlu de-ncântare, dar, oricât de aproape, tot n-o simt, ce tristă întâmplare. În liniștea încleștată, c-o fundă să mă legi, ca Mobius, de poți, cuprinde-mi

Încă te simt, acolo sus, De când departe ai pătruns. Nu ai intrat, ca orice om, pe o ușă neagră de mahon, Ai intrat printr-un cerc de foc Să-ți ocupi cuvenitul loc. Cum te-am simțit, încă te

Știu să joc, sunt bun. Vorba mea taie aerul, Ținta ești tu. Lovit. Cazi, iar sângele învăluie foile. Pe cât de autentic, pe atât de neadevărat.

De ce sunt eu viu și încerc să văd viața din toate Din pomi, pietre și soare La fel cum văd și ele viețile din mine ca o umbră, o undă sau, O biată pată ce-ți știe chipul așa cum tu nu-l vei

Așa începe totul pe această lume: Un dans cu întunericul învolburat în care însuși visul s-a scăldat Din care ai ieșit spre a primi un nume. Dar încă nu exiști. N-ai să exiști pentru un timp, s-a

Frigul se lasă Ne adâncim în seară Încep să mă simt singur printre ei Uitând treptat de tot ce ne înconjoară Trecut, stafii, oceane de scântei Apari precum mirajul din fereastră Iar pentru două

Ai dat foc cerului meu Tu, suferință, Prometeu Răsăritul și Apusul unui soare fără vreun zeu Izbindu-mi somnul, lumina amiezii, Îmi cere argint și rubin De aceste vrăjitorii, mă-ntreb doar de unde

Acum exact 38 de minute ne aflam în același loc, doar că noi nu o știam Tu tocmai luai forma unui nou personaj Eu incercam să-l modelez să-ți fie pe plac De ce nu se topește... de ce nu te

Dacă aș fi așteptat în stație pentru ultimul metrou spre inima, mintea sau sufletul tău Indiferent de cum vrei tu să-i spui Uite că l-am prins Și ce dacă acum îmi doresc să nu fi urcat

Raiul există Ba are chiar și o adresă Porțile lui vestite sunt o simplă ușă de mahon Dar de cealaltă parte a ușii este exact ce te-ai aștepta Și astfel, urmându-mi pașii rătăciți, și ei pe mine,

Uneori mă gândesc la tine La toate clipele ce nu le-am împărțit La valsul pe care fiecare îl dansa în camera lui pe întuneric Fără să știe că celălalt există Cum visam că trecem unul pe lângă

Suntem ceea ce suntem Minciuni sau minuni Nici noi nu mai știm de-am fost ori o să fim Praf in vânt sau reci fiori Poate suntem doar o clipă O clipă? Sau un vis Tu sigur ești un vis Cum în a mea

M-am ars în iubirea ta ca într-o țigară pe care, fluturând din mână, ți-am stins-o Și m-am gândit toată ziua la fumul jumătate inspirat, jumătate nenăscut Dacă doar aș fi trecut pe lângă

Dacă îți recunoști problemele, nu ajută nimeni n-o să apară să te ajute Suntem cu toții pierduți Doar că unii nu realizează Sau Nu vor să realizeze Cât de pierduți suntem Dar eu

Astăzi pare că m-am trezit cu vată în urechi sau că cineva a apăsat pe butonul de mute al lumii mele Adormit cu gândul la o victorie răsunătoare Trezit la o realitate rece Ca-n filmele alb

Zile trec în șir, pierdute Precum vulturii din cer Și așteaptă să se-nfrupte din trecutul efemer Două stau însă deoparte, cea dintâi și cea de-acum Încercând să prindă tâlcul din povestea ce le

Bună seara Am mâinile pline de tăieturi și vaga impresie că nu te-ar interesa Ploaia cade paharele cad ploaia ramane jos, paharele se ridică M-am ridicat parcă înainte încă de a mă culca Și mă văzui

Vântul bate-n continuare Spuse ea amar privind la proiecțiile astrale dintre ea și ea Zâmbind, și-ntoarce privirea nu cumva ele să vadă să o simtă și să creadă c-a venit din infinit Spatele-i e

Te știu de când mă știu pe mine Ai o formă și un aspect clar, fix ca un înger Îți știu ovalul de argint și ploaia de pe umeri Și nuanța de pământ, fiorul de vioară Însă nu le-am văzut, să nu te

Este exact ca începutul unui cântec: stii toate notele si versurile Doar le-ai mai cântat de atâtea ori Începi să ciupești corzile ușor și aștepți momentul să scoți prima vorbă Vorbă care iese cel