Ca molia la becul cald
Privesc în ochii tăi ce tac.
Tac și eu...
Aștept să prind din zbor
O veste, un vers, un suspin.
Împleticind un zambet fad,
Ars de soarele mărunt,
Privesc la ochii tăi ce
Aș vrea să mă fac mic și să strig,
să urlu de-ncântare,
dar, oricât de aproape, tot n-o simt,
ce tristă întâmplare.
În liniștea încleștată, c-o fundă să mă legi,
ca Mobius, de poți, cuprinde-mi
Încă te simt, acolo sus,
De când departe ai pătruns.
Nu ai intrat, ca orice om,
pe o ușă neagră de mahon,
Ai intrat printr-un cerc de foc
Să-ți ocupi cuvenitul loc.
Cum te-am simțit, încă te
Uneori nu recunoști că ești om
de teamă ca nu cumva să mori,
sau poate,
să afli că ești deja pe moarte.
Vrei să stai cuminte,
viu, palid, tăcut, uitat,
ca praful de sub pat.
De ce sunt eu viu și
încerc să văd viața din toate
Din pomi, pietre și soare
La fel cum văd și ele viețile din mine
ca o umbră, o undă sau,
O biată pată
ce-ți știe chipul așa cum tu nu-l vei
Așa începe totul pe această lume:
Un dans cu întunericul învolburat
în care însuși visul s-a scăldat
Din care ai ieșit spre a primi un nume.
Dar încă nu exiști. N-ai să exiști pentru un timp, s-a
Frigul se lasă
Ne adâncim în seară
Încep să mă simt singur printre ei
Uitând treptat de tot ce ne înconjoară
Trecut, stafii, oceane de scântei
Apari precum mirajul din fereastră
Iar pentru două
Ai dat foc cerului meu
Tu, suferință, Prometeu
Răsăritul și Apusul unui soare fără vreun zeu
Izbindu-mi somnul,
lumina amiezii,
Îmi cere argint și rubin
De aceste vrăjitorii,
mă-ntreb doar de unde
Acum exact 38 de minute ne aflam
în același loc, doar că noi nu o știam
Tu tocmai luai forma unui nou personaj
Eu incercam să-l modelez să-ți fie pe plac
De ce nu se topește... de ce nu te
Dacă aș fi așteptat în stație pentru ultimul metrou spre inima, mintea sau sufletul tău
Indiferent de cum vrei tu să-i spui
Uite că l-am prins
Și ce dacă acum îmi doresc să nu fi urcat
Raiul există
Ba are chiar și o adresă
Porțile lui vestite sunt o simplă ușă de mahon
Dar de cealaltă parte a ușii
este exact ce te-ai aștepta
Și astfel, urmându-mi pașii rătăciți,
și ei pe mine,
Uneori mă gândesc la tine
La toate clipele ce nu le-am împărțit
La valsul pe care fiecare îl dansa în camera lui
pe întuneric
Fără să știe că celălalt există
Cum visam că trecem unul pe lângă
Suntem ceea ce suntem
Minciuni sau minuni
Nici noi nu mai știm
de-am fost ori o să fim
Praf in vânt sau reci fiori
Poate suntem doar o clipă
O clipă?
Sau un vis
Tu sigur ești un vis
Cum în a mea
M-am ars în iubirea ta ca într-o țigară
pe care, fluturând din mână, ți-am stins-o
Și m-am gândit toată ziua la fumul jumătate inspirat, jumătate nenăscut
Dacă doar aș fi trecut pe lângă
Dacă îți recunoști problemele, nu ajută
nimeni n-o să apară să te ajute
Suntem cu toții pierduți
Doar că unii nu realizează
Sau
Nu vor să realizeze
Cât de pierduți suntem
Dar eu
Astăzi pare că m-am trezit cu vată în urechi
sau
că cineva a apăsat pe butonul de mute al lumii mele
Adormit cu gândul la o victorie răsunătoare
Trezit la o realitate rece
Ca-n filmele alb
Zile trec în șir, pierdute
Precum vulturii din cer
Și așteaptă să se-nfrupte
din trecutul efemer
Două stau însă deoparte, cea dintâi și cea de-acum
Încercând să prindă tâlcul din povestea ce le
Bună seara
Am mâinile pline de tăieturi și vaga impresie
că nu te-ar interesa
Ploaia cade
paharele cad
ploaia ramane jos, paharele
se ridică
M-am ridicat parcă înainte încă de a mă culca
Și mă văzui
Vântul bate-n continuare
Spuse ea amar privind
la proiecțiile astrale
dintre ea și ea
Zâmbind, și-ntoarce privirea
nu cumva ele să vadă
să o simtă și să creadă
c-a venit din infinit
Spatele-i e
Te știu de când mă știu pe mine
Ai o formă și un aspect clar,
fix ca un înger
Îți știu ovalul de argint și ploaia de pe umeri
Și nuanța de pământ, fiorul de vioară
Însă nu le-am văzut, să nu te
Este exact ca începutul unui cântec:
stii toate notele si versurile
Doar le-ai mai cântat de atâtea ori
Începi să ciupești corzile ușor și
aștepți momentul să scoți prima vorbă
Vorbă care iese cel