Tot ce am în buzunare sunt apă și scame,
aşa că, oare,
ce te miră când îți cer de mâncare?
Eu am nevoi mai urgente
și tu nu ai nicio vină
cum ar fi să mă las de alcool, de nicotină,
de dorința
Stelele, un avion și luna...
Bărcile, îndragostiți, fântâna.
Mă lași puțin? De tot puțin,
S-admir cum se cuvine
Tu să nu știi ce am simțit,
Iar eu, s-azvârl cuvinte.
Cu mâna întinsă, te caut ca un orb:
Hai, plouă peste mine.
Aerul din pahar eu tot am să îl sorb,
iar tu să îmi fii pâine.
Cu ochii strânşi eu urlu, ca un mut.
Te caut, zi de mâine.
Va veni și
La un capăt al sărutului,
tu,
la celălalt, eu.
Deși n-am crezut c-așa va fi mereu.
N-am crezut mereu că așa va fi:
la un capăt, eu,
la celălalt, buza lumii.
Uneori nu recunoști că ești om
de teamă ca nu cumva să mori,
sau poate,
să afli că ești deja pe moarte.
Vrei să stai cuminte,
viu, palid, tăcut, uitat,
ca praful de sub pat.
De ce sunt eu viu și
încerc să văd viața din toate
Din pomi, pietre și soare
La fel cum văd și ele viețile din mine
ca o umbră, o undă sau,
O biată pată
ce-ți știe chipul așa cum tu nu-l vei
Uneori mă gândesc la tine
La toate clipele ce nu le-am împărțit
La valsul pe care fiecare îl dansa în camera lui
pe întuneric
Fără să știe că celălalt există
Cum visam că trecem unul pe lângă
Sper că moartea e ca reîntâlnirea
cu prietenul din clasa a patra,
Că pe drum spre orice mă așteaptă
vom mai apuca să vorbim o vreme.
Sper că atunci când mori
vine o bătrânică simpatică să-ți
Cândva, și noi ne vom fi dus,
După o vreme-n care am fost
Mai mult, ori mai puțin, cu rost
Sau chiar deloc; după noroc.
Trei degete, din loc în loc...
Cel mai albastru cer,
Cu tine l-am văzut,
Ai dat foc cerului meu
Tu, suferință, Prometeu
Răsăritul și Apusul unui soare fără vreun zeu
Izbindu-mi somnul,
lumina amiezii,
Îmi cere argint și rubin
De aceste vrăjitorii,
mă-ntreb doar de unde
Spune-mi,
ce te face demn de problemele tale?
Că le poți spune altuia
și le rezolvă ca pe ale sale?
Sau poate că intri-n hibernare...
Nici soarele nu mai răsare
că n-ai tu tupeu să pui
Cred c-am să mă resemnez,
Voi duce-o viață de nimic,
În mediocru mă botez
Și-o soartă anostă îmi ridic.
Tot ce am încercat... degeaba,
Nu vreau să văd prin lume ce-i,
Îmi văd de moarte și de
M-am ars în iubirea ta ca într-o țigară
pe care, fluturând din mână, ți-am stins-o
Și m-am gândit toată ziua la fumul jumătate inspirat, jumătate nenăscut
Dacă doar aș fi trecut pe lângă
Îmi e frig.
Mi-e frig fără pielea ta,
care, din ce în ce,
pare că vrea
să plece de pe tine;
Să îmi îmbrace inima.
M-am trezit din vis.
Caut un ochi,
un paradis.
În mine azi cerul s-a
Aș vrea să pot spune că nu,
dar da.
Și înțeleg, trebuia să ia totul,
altfel nu se putea.
Se ceartă naționaliști și drepturi
printre muguri și cepuri.
Tot mai mulți inculți învață
să pretindă
Duiosă obișnuință,
întâmplătoare,
neiertătoare,
ce doarme ca ursul
cu botul în palme.
Vioară,
care ieri îmi cântai,
azi stai,
amintire.
Întâi te-am văzut,
iar apoi,
într-o
Vorbele, care mi se scurg acum în fața ochilor,
Rămân de neînțeles; dar cu privirea te implor
Să rămâi, să lași, să mă-mpaci, să taci,
Să-i prinzi pe alții în blocaj:
Toți suntem lași.
Altfel ar fi
Te știu de când mă știu pe mine
Ai o formă și un aspect clar,
fix ca un înger
Îți știu ovalul de argint și ploaia de pe umeri
Și nuanța de pământ, fiorul de vioară
Însă nu le-am văzut, să nu te
Bună seara
Am mâinile pline de tăieturi și vaga impresie
că nu te-ar interesa
Ploaia cade
paharele cad
ploaia ramane jos, paharele
se ridică
M-am ridicat parcă înainte încă de a mă culca
Și mă văzui
Ce-ar fi dacă stelele nu s-ar naște
sau dacă ar refuza să moară?
N-ar mai exista oare inimi frânte
sau vise împlinite?
Ce-ar fi ca tot universul sa fie
numai heliu și hidrogen
sau să nu fie nori de
Dacă îți recunoști problemele, nu ajută
nimeni n-o să apară să te ajute
Suntem cu toții pierduți
Doar că unii nu realizează
Sau
Nu vor să realizeze
Cât de pierduți suntem
Dar eu
