Poezii

Nu ești o stea, nu, sau, mă rog, ești... dar astea-s cu totul alte povești. Te-ai născut dintr-o stea, cică, la fel și eu; deci noi am fost și-om fi mereu. Și-aș vrea să te mai văd pe

Noua rugăciune e like-ul, Noul pomelnic e share-ul, De-aș fi Dumnezeu, Și eu m-aş închide în ceruri. Nu aș mai da nicio bombă, Nu aș mai da niciun potop, Fiindcă noii zei ar spune Că nu a

N-am vrut niciodată nimic, N-am luat cu forța sau cu sila, Orice făceam, purtam profund Umilința și mila. Și de există sus vreun zeu, Să fac retur la viață, S-o țină ascunsă până când Îmi va

Cred c-am să mă resemnez, Voi duce-o viață de nimic, În mediocru mă botez Și-o soartă anostă îmi ridic. Tot ce am încercat... degeaba, Nu vreau să văd prin lume ce-i, Îmi văd de moarte și de

M-am pregătit douăzeci de ani să intru în mediocritate. Crezi că sunt pregătit? Unii ar spune că-i păcat, dar e ok, eu mi-am dorit-o. Să pot avea o viață simplă, să pot fi sincer fericit... Să

Am ajuns prizonierul proprie-mi minți, Am ajuns să mă mint Cu ce sunt și ce simt. Mă alin și mă sting, Mă închid. Peste mine tu treci, Drumul prin, interzis. În cuvinte mă-neci, Dar degeaba,

Sunt recunoscător că pot să iert, E așa ușor. Cu o inimă care nu e a mea, E a ta... sau a lor. Pot să îi iert cu ea pe toți Și-apoi să mor. Îngân ploaia, închid ochii, Râd, tresar, Ca un ecou.

Vorbele, care mi se scurg acum în fața ochilor, Rămân de neînțeles; dar cu privirea te implor Să rămâi, să lași, să mă-mpaci, să taci, Să-i prinzi pe alții în blocaj: Toți suntem lași. Altfel ar fi

De aș putea să te am, Toată, un pic sau mai deloc, Asta-mi doresc, atât cunosc. Te rog să îmi ierți rana De-n mână te-am ținut cândva, Fără să îmi dau seama, Și te-am scăpat, nătâng, în

Aș vrea să pot spune că nu, dar da. Și înțeleg, trebuia să ia totul, altfel nu se putea. Se ceartă naționaliști și drepturi printre muguri și cepuri. Tot mai mulți inculți învață să pretindă

Tu stai sclifosită, ca râmă-n cârlig. Pe stradă doar vântul îmi ține de frig. În ochi să-ți fiu zbor și-n păr anotimp, Pe stradă doar vântul nu spune nimic. Nu spune nimic, doar tace

Duiosă obișnuință, întâmplătoare, neiertătoare, ce doarme ca ursul cu botul în palme. Vioară, care ieri îmi cântai, azi stai, amintire. Întâi te-am văzut, iar apoi, într-o

Tu, Ai fost născută să porți acest nume, Atât de întreg Că nu-l pot spune. M-abțin cu greu Să nu mă-arunc în ale mării spume, Doar ca să înțeleg De ce împart cu tine o lume. Viața din

De mă vrei, ia-mă acum De nu, să rămâi dus. De soare, apus. De cuvânt spus, De mut, tăcut. De nu acum, rămâi nebun. Demult, să spun, de tot rămân.

Sper că moartea e ca reîntâlnirea cu prietenul din clasa a patra, Că pe drum spre orice mă așteaptă vom mai apuca să vorbim o vreme. Sper că atunci când mori vine o bătrânică simpatică să-ți

E frumoasă ca un gând pe care nu l-ai avut. E frumoasă ca vântul, e frumoasă și-atât. Te așteaptă s-o asculți ca pe un cântec mut, ca pe un cuvânt nerostit de aceleași buze demult. Ea este tot

poate că pur și simplu degeaba. poate pentru că așa sunt eu. poate pentru că așa ești tu. nu mai știu. oricum, te-am cunoscut. și încă o fac. te-am întâlnit. am fost și plouat, și uscat. poate că

La un capăt al sărutului, tu, la celălalt, eu. Deși n-am crezut c-așa va fi mereu. N-am crezut mereu că așa va fi: la un capăt, eu, la celălalt, buza lumii.

Stelele, un avion și luna... Bărcile, îndragostiți, fântâna. Mă lași puțin? De tot puțin, S-admir cum se cuvine Tu să nu știi ce am simțit, Iar eu, s-azvârl cuvinte.

Și mirosea a caise... Pe fața de pernă-ntinse, Serile verii stau ninse. Nepermis, nici interzise, Vorbe gândite, nu zise, Ce miroseau a caise.

E o fată și-o regină Ce conduce fără vină E-un răsărit pe Neptun E ghiuleaua unui tun Este o femeie-stea Topaz spart din piatră arsă Toate astea n-ar conta Dacă nu ar fi a ta

când mă dezbrac de cuvinte ce oare-mi mai rămâne? căci în tăcere e cald și imediat vine mâine tu, uneori, uiți să mai vii sau te grăbești prea tare mereu îți uiți cuvintele mereu m-asculți

Vreau victorie, dar nu-mi da înfrângerea ta, nu vreau s-o știu, poate că e mai bine așa. Arată-mi rana, arată-mi ce am lăsat în urmă, arată-mi sângele, arată-mi cenușa din urnă, arată-mi ce, sau

Cândva, și noi ne vom fi dus, După o vreme-n care am fost Mai mult, ori mai puțin, cu rost Sau chiar deloc; după noroc. Trei degete, din loc în loc... Cel mai albastru cer, Cu tine l-am văzut,