Am renunțat să mai alerg în stânga și în dreapta, în jos și în sus, să cobor și să urc și iar să cobor pentru a urca din nou, să caut un sens mărunt sau unul cât lumea de mare, căci mi-am dat seama
Mi-am zis de-atâtea ori
Că am să fiu mai bun
Și tot mă-mpletesc cu păcatul
În liniștea casei mele.
E-un anotimp prea trist
Pentru orice schimbare,
Iar eu sunt prea nemernic
Să vă dezleg de
Prin lume se mai întâmplă multe...
Americanii o pun de un nou război (cu sârbii se pare, că ăștia îs singurii care-s destul de dereglați, sau poate \"demni\" e cuvântul potrivit, încât să ceară
Ai zice că în lume dreptate
Nu este și n-are să fie,
Când din mulțimea de suflete
Niciunul nu-ți seamănă ție.
Nu te-a-ntrebat nimeni ce simți,
Nu ți-a spus nimeni pe nume...
De n-ai mai vedea
Îmi număr duminicile
Precum avarii-și numără nimicurile lor fără de preț -
Hârburi de tinichea pe jumătate ruginite,
Ce nu mai au de mult folos, dar parcă nici să le arunci…
Azi la o bere în
Goană după cadouri…
La megastore
Adevărate scene de omor -
Masacru pe bocanci, pe bluze în carouri…
Nu se flutură săbii, nici pistoale în aer,
Se flutură hârtie
Cu dungă argintie.
Ce faci,
Așa-i cu editurile astea de azi...
tre\' să scrii mult și prost și fără sens
ca să te-accepte.
Că... vorba ceea... domnu\' editor,
dacă nu-nțelege, tre\' să publice,
să nu cumva să pice
Din vălmășeala unei poeme fără rimă,
Pornești, te-nalți și singur te poticnești și cazi.
Pământul însuși parcă teribil se comprimă
Sub greutatea cruntă a vremurilor de-azi.
Ai vrea să n-ai în
Naiv în îndrăzneala-i și dornic să înfrunte
Blestemul ce-l oprimă de mii și mii de ani,
Pornește-n marș agale, cu pași liliputani,
Pe calea veșniciei, nici el nu știe unde…
Dar când din ceruri
