Poezii

Mi-am zis de-atâtea ori Că am să fiu mai bun Și tot mă-mpletesc cu păcatul În liniștea casei mele. E-un anotimp prea trist Pentru orice schimbare, Iar eu sunt prea nemernic Să vă dezleg de

Ai zice că în lume dreptate Nu este și n-are să fie, Când din mulțimea de suflete Niciunul nu-ți seamănă ție. Nu te-a-ntrebat nimeni ce simți, Nu ți-a spus nimeni pe nume... De n-ai mai vedea

Ni-i amăgire timpul. Îmbătrânim păzindu-l. Visuri pier în ceață - Care timp?... Care viață?...

Îmi număr duminicile Precum avarii-și numără nimicurile lor fără de preț - Hârburi de tinichea pe jumătate ruginite, Ce nu mai au de mult folos, dar parcă nici să le arunci… Azi la o bere în

Goană după cadouri… La megastore Adevărate scene de omor - Masacru pe bocanci, pe bluze în carouri… Nu se flutură săbii, nici pistoale în aer, Se flutură hârtie Cu dungă argintie. Ce faci,

Din vălmășeala unei poeme fără rimă, Pornești, te-nalți și singur te poticnești și cazi. Pământul însuși parcă teribil se comprimă Sub greutatea cruntă a vremurilor de-azi. Ai vrea să n-ai în

Naiv în îndrăzneala-i și dornic să înfrunte Blestemul ce-l oprimă de mii și mii de ani, Pornește-n marș agale, cu pași liliputani, Pe calea veșniciei, nici el nu știe unde… Dar când din ceruri

Floare de gheață pe fereastră - Asta-i inocența noastră. Se topește-ncet și trece, Frumusețe-n anotimpul rece...