Corneliu Traian Atanasiu

ești singurul care a priceput. Despre povestea vieții vorbesc, spusă la urechea unui om. De faptul că dorim să o spunem cuiva, măcar unora dintre noi. N-am spus nimic despre povestea literară. Bibliografia am notat-o.

nu comit eseuri teribilist-erudite. Mă interesează să prind un pic din experiența mea folosindu-mă și de ceea ce am citit. E vorba, Bogdane, de faptul că noi și ceilalți avem nevoie să povestim. De ce și cum, fiecare poate să mai adauge cîte ceva din ce știe că a făcut el sau alții.

Nu am citit Vasile Lovinescu, Dane, regret. Am rămas fără stea. Poate cu altă ocazie.

Dorine, și eu sînt de obicei Toma Necredinciosul. Sau măcar fac pe.

Mă bucur că mă întrebi așa. N-am răspunsuri savante. Nu știu neapărat dacă există un „agent” altul decît propria sa lipsă de interes pentru a-și înțelege înstrăinarea și a-i răspunde, a o conștientiza, a o depăși. Înstrăinatul e de cele mai multe ori un colaoraționist, el validează monstruoasa coaliție dintre victimă și călău.

Dacă vrea și nu poate este tot o variantă a lui „nu știe să”, n-are tehnologia, nu deține acel „know how” pentru a-i reuși tentativa, e un monstru al inadecvării, un idiosincratic, nu pricepe că trebuie să se apropie de ceilalți în atitudini mitice potrivite, renunțînd la sinele unicității inadmisibile. Aș zice că trebuie să fie un monstru penitent, trebuie „să plîngă” și va fi înțeles.

Eu cred că se umanizează amîndoi, căci tentativa povestirii este una a regăsirii în ceva care-i unește pe cei doi într-un fel de mitologie consensuală. Dacă povestitorul știe să povestească și celălalt știe să asculte. Altfel nu poate fi vorba decît de neînțelegeri. Todeauna, în astfel de situații e un sîmbure de iubire. Care încolțește sau ba.

Dorine, tu mereu teoretizezi excesiv. Realitatea invizibilă de care vorbești este chiar aceea în care oamenii se întîlnesc ca oameni, un fel de cadre mitologice ale oricărei povestiri. Numai așa pot povesti, altfel mi se va spune că fabulez, aberez, mint etc.

Elena, mă bucur că mă înțelegi cînd recuperez și reabilitez cuvinte rătăcite de abilități ideologice. Mulțumesc pentru fidelitate.

Monica, ai dreptate, cursele cu handicap sînt curse în care este avantajat cel mai slab ca totuși întrecerea să se poată desfășura cu interes. Handicapul este astfel o diferență din start pe care cel bun trebuie să o recupereze. Orice cuvînt poate ajunge de neînțeles cînd intră în vrie. Gîndește-te la „nenorocitule” cu care am fi putut compătimi la fel de bine ca și cu „nefericitule”. Nu conține nimic blamabil și totuși îl proferăm ca o insultă supremă.

Bogdan, am băgat la glavă. Mi s-a părut mie că doreai chiar să-mi bagi în cap cu o anume iritare? Nu sîntem toți inițiați în tainele astea și dorim doar să aflăm de la cei ce știu.

Adrian, mulțumesc pentru aprecieri. Sigur că e greu să încerci să formezi și diversifici gustul, dar aici sînt foarte mulți tineri care n-au prea citit altceva decît poezie (și poate, de multe ori, nici poezia marilor autori, ci doar aceea de ultimă oră) și, într-un fel, nu știu cum, ar putea fi făcuți atenți să mai bage în seamă și alte producții.

Monica, ai foarte multă dreptate, eseul este un mod de a pune în discuție și, eventual, de a pleda pentru o idee cu mijloace de calitate și de a risca o confruntare decentă și cu părerile altora. De a-ți cultiva mijloacele cu care să o poți face.

Maria, nu am înțeles să contest poezia, vreau doar, ca și tine, să atrag atenția că există texte de calitate (pe care autorii le lucrează cu efort și cu talent) și în genurile mai puțin vizibile și că un anume efort editorial le-ar putea pune în lumină mai bine.

mai mult prima, dar și a doua are partea ei de adevăr, mulțumesc pentru participare. A doua doar anunță, cealaltă e puțin cam pătimașă.

fixat nu ficat.

îl iau ca \"nu obișnuiește să\", nu are nevoie de celălalt și n-are abilitățile de a se apropia de el ca să își povestească viața. Își suportă poate cu stoicism sau cu nesimțire viața. Este oarecum ficat într-o monstruoasă înstrăinare. Nu mă refer la literatură, ci la povestirea ca mod de a exista suplimentar, ceva mai mult, nu doar în sine și pentru sine. Ci pentru celălalt. Și, implicit, pentru a te cunoaște mai bine și a te umaniza.

Valentin? Dacă povestea nu e de florile mărului, chiar dacă o fi doar o întîmplare, ea pare a avea un tîlc. Domnul \"Pătlascu\" o ști? Ce o zice, fermecătoareo?

Plăcerea e de partea mea. Am pus subtitlu. Trebuie specificat anotimpul?

Un editor inteligent - care se oferă? - ar trimite acest text în pagina de autor alături de regulamentul jocurilor de leapșa și șotron. Văd că jucători se găsesc. Și chiar înfierbîntați.

prea bine, dar impresia mea este că lista fierbinți ține doar de un algoritm automat care combină numărul de afișări cu numărul de comentarii stabilind și intrarea, și ierarhia. Se vede după faptul că uneori același text ba intră, ba iese în coda listei. Iar cele din frunte se instalează durabil.

Maria, tu ești totdeauna bine pusă la punct. Le voi citi pentru că am revista Haiku.

cititorul recreează textul ca să-l merite. Mulțumesc.

mi se pare de luat în seamă. Un autor poate posta zilnic cîte un text și asta îi asigură o frecvență mai bună decît 5 într-o zi la intervale mai mari. Cred că problema este a celor ce n-au acces permanent și de acasă la internet. Pentru ei e mai greu să te pronunți. Postează și ei cînd ajung la net.

Mai ciudat decît faptul că producătorii de poezie au randamente excesive mi se pare acela că nu încearcă și alte genuri literare. Și asta poate și din cauză că ele nu sînt promovate la fel ca poezia.

Pagina (nu știu dacă zic bine) \"proză românească, eseuri, literatură și cultură\" nu face decît să izoleze producțiile curente fără nici o altă distincție.

vi se echilibrează. E bine.

schimba. Nici eu nu știu prea bine, aștept sugestia. Dana se va bucura, pune mult suflet în tot ce face.

pentru spunere. E, cum ți-ai dat seama o analogie. Nu vorbesc de \"handicapații\" cu acte-n regulă. Vorbesc de mine, de tine, de noi. Care putem să ne recunoaștem handicapul, să ne rușinăm de el, uneori să-l remontăm. Deși prea rar. Conștiința unui om lucid are enorm de mult cinism, citește cîinoșenie, în ea. Totul e să nu-și piardă cu totul și candoarea.

Nu cred că e o analogie bună cea pe care o faci vorbind de raporturile cu alții. Eu încerc să vorbesc de raportul pe care orice om îl poate avea cu sine dacă vrea să se cunoască, recunoască, poate chiar să se mai amelioreze.

că și poeții gustă proza lirică. La urma urmei, și tu ai dezlegat nodul ăsta, știi bine. Experiența femeii e cu atît mai tristă (și totuși exaltantă), cu cît nu-și poate nici măcar mărturisi sfidător adulterul. Cui s-o facă?

sensibil la derapajele bunelor intenții atunci cînd o iau razna. Cel mai trist lucru este faptul că cei ce trăiesc acum acuză doar foste mentalități comuniste, fără să-și dea seama că ele sînt aidoma celor îmbrățișate fără rețineri pentru că vin de dincolo de ocean.