My blue child

simplitate si naturalete. poemul curge lin, fara incregaturi obositoare.este frumoasa intoarcerea de la sotia albastra la titlul blue child, abia la final mi-am dat seama. imi place:ca și cum nu i-ar păsa/ desenează în continuare/o casă/doi copaci/pe mama/pe tata/și cel mai frumos soare/într-un colț. apoi:
nelinistile metafizice intr-un dosar de plastic,apoi:aruncă soldații de parcă toate războaiele/ ar fi ținute în mână de un copil.
mcm

după o zi grea, obositoare, petrecută printre străini și printre tot felul de ființe (mai mult sau mai puțin) malformate, nimic nu se compară cu acasă. aici îmi găsesc adevăratul (meu) albastru: copilu meu și soția mea.

dacă aș fi avut posibilitatea - măcar pentru acest text - să \"postez\" și căteva fotografii, cred că ar fi fost o vizuală drăguță.
rămân totuși cu bucuria de vă împărtăși din micile noastre bucurii de familie albastră, prin câteva versuri simple.

îți mulțumesc pentru trecere, citire, susținere și comm.

cu respect, blueboy

liber de orice constringeri. Parca as trai acelasi sentiment. Si chiar il traiesc. Ai atins o stare comuna, in care multi se regasesc.
LIM.

știi că ador poveștile cu copii. de fapt nici eu nu sunt departe.m-am oprit în acest flash, lîngă secvența asta casnică și mi-am adus aminte de ce spunea paleologu: despre lucrurile cu adevărat importante.pe care le neglijăm de multe ori.
m-am odihnit și eu, linga linistea poemului tău, după o zi mai plină decât a ta.
cu sfială,
rara

mă bucur dacă te-ai regăsit într-acest poem. dacă am atins o stare comună, înseamnă că (încă) mai există mult albastru în noi și prin lume.
tre\' doar să încercăm să-l scoatem la lumină, să-l punem între noi de fiecare dată, măcar seara, înainte de culcare.

îți mulțumesc pentru trecere, citire și comm.

cu respect, blueboy

știu că ți-s dragi copiii.
zâmbesc, gândindu-mă că (și tu) te vei regăsi într-această mică poveste (casnică). mă bucur că ți-o plăcut și te-o liniștit.
sper să nu dau în patetism: zilele sunt prea pline și grele / viața (însă) e doar o clipă.
scuze dacă nu mai pot fi \"lizibil\". (chiar) sunt tare obosit. o să revin mâine, dacă e nevoie.

îți mulțumesc pentru trecere, citire și comm.

cu respect, blueboy

e un poem delicat

...și tocmai de aceea \"mușcă dintr-un codru de pâine\" e prea frust & rural (pt o realitate solară, cu cartoon network & jucării).

...iar \"dintr-un măr albastru\" e, pe de altă parte, prea suprarealist - dar un suprarealism cam facil.

(sper să nu vă supărați pe mine pt părere - știu că atunci când vine vorba despre orice legat de copiii lor, oamenii sunt mai sensibili decât de obicei etc. ;) )

nu am/avem de ce să mă/ne supăr/ăm, dar nu văd unde-i \"măru\' albastru\" (??). unde l-ai vătuz (tu)?.
pe viitor, fii mai atent când citești/scri.
de obicei, nu sunt chiar atât de sensibil.

îți mulțumesc pentru trecere.

cu stimă, Cornel Ghica

văzut

ah, scuze... :) era trecut de miezul nopții... am confundat soția cu mărul. :)

recitind, acum, știu ce anume mă zgârâia pe retină ieri noapte: 2 culori puternice, la doar un vers distanță, din care
- una e ireală (a soției)
- cealaltă reală (a mărului).

de ce așa și nu invers? de ce culori și nu mirosuri? etc. etc.

deci toată construcția asta din final nu prea mă prinde, mi se pare un pic forțată.

dar, again, e un poem frumos overall.

e bun anul ăsta. așa pare.
toată lumea scrie despre copii.
al meu e acum mărișor, însă mi-a spus alaltăieri că sunt cool: băi tată ești cool!

... avea cam patru ani; ținea mortiș să scrie. toate desenele lui conțineau și o parte \"scrisă\" cu litere de tipar.
de exemplu: UN DON O DOANA EU SI UN CIINE

mănâncă în continuare mere. sper să-l țină mult și bine.

me_high,

înțeleg. ai dreptate. citind azi, mai odihnit fiind, mi-am dat seama de putenicu\' contrast din ultima strofă. când o să am timp și inspirație, o să schimb ceva în strofa cu pricina.
cât despre culori: soția mea are ochii albaștri, iar măru\' era roșu. să vedem cum o s-o \"dau\" din condei și la ce m-o lăsa inima să renunț în text.

adrian,

da, am dat în \"tandrețuri\" paterne.
măcar acu\', cât sunt mici, să ne bucurăm de și alături de ei.
cât despre \"UN DON O DOANA EU SI UN CIINE\" - e dumenzeu, părerea mea. mi-o plăcut. îmi imaginez cum arată desenu\'.
un astfel de desen valorează cât-o viață; e fericire în stare pură.

vă mulțumesc pentru trecere, citire și comm.

cu respect, Cornel Ghica