Transcredință

cornel stefan,
am lecturat un poem plăcut și bine conturat în jurul unui discurs poetic din care credința în puterea cuvântului este mai mult decât transcredința, este o împlinire care ia nota tragi-comicului în finalul poemului! remarc subtilitatea și inversul unor imagini, motiv pentru care remarc o înfiorare in crescendo a discursului poetic!
petru sebastian hamat

transcredința, chiar și poetică, se rezumă, în toate fazele sale, la nici-nici, o \"lipsă\" în detrimentul unui \"în plus\", o trecere, până la urmă, spre un posibil \"nou\" ca renunțare la \"cel vechi\".
în permanență, ne legăm de piciaorele unei credințe, suntem gata, oricând, să spălăm cu lacimi orice formă spirituală care (credem noi) ne poate \"scoate\" din originarul nostru (încă) neînțeles.
căutând să ne legăm de paradigme, credințe și istorii, nu înseamnă că înțelegem ceea ce se întâmplă.

îți mulțumesc pentru trecere, citire și comm.

cu stimă, Cornel Ștefan Ghica

E posibilposibilă și imaginea ta finală, e așa un amestec de simboluri încât nu știu la ce mai sunt clasificări. Mi-a plăcut. Cu stimă!

nu am vrut să amestec simboluri. am încercat, pur și simplu, să dau o transsexplicație \"posibilposibilă\".

mulțam de trecere, citire și comm, prietene drag.

cu stimă, Cornel Ștefan Ghica