Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

forever. femeia grasă

1 min lectură·
Mediu
privesc
femeia grasă
cum vine de la piață
încărcată
de carne & legume & borș
șlapii ei hârjâie
drumul între două obsesii
nedespărțitul ei batic galben
in siaj
ca o aripă de fluture-elefant
mă anunță
de galben mă anunță
că dragostea
nu-i chiar atât de liberă
și de ușoară
între gândul meu și ecoul său
nu mă găsesc
ca și cum
dacă m-aș descoperi
aș înțelege ce-i cu mine
da,
nu mă înțeleg
n-am șanse să descopăr
vreodată
echilibrul sau virtutea
starea care să nu mă înlăture
să nu mă apropie
să nu mă înalțe
să nu mă coboare
să fiu tot
aici
&
sunt aici
pentru că
numai așa nu pot fi
în altă parte
în alt context
o altă istorie
la fel de îndepărtată de ceea ce
mereu
aș vrea să fiu
&
privesc
umbra
femeii grase
neterminându-se parcă
în urma ei
054.037
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
144
Citire
1 min
Versuri
47
Actualizat

Cum sa citezi

Cornel Ghica. “forever. femeia grasă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cornel-ghica/poezie/1785126/forever-femeia-grasa

Comentarii (5)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@nica-madalinaNMnica mădălina
și varianta rezumată, slim, ar suna cum?
ce spun e că dacă textul stârnește nevoia de variantă rezumată înseamnă că e lălăit și incert.
tras de cartilagii.
ca aici. la fel și forma lui.
0
@rugescu-ioana-adinaRARugescu Ioana Adina
Eu il percep un pic rautacios!Pe principiul: De ce au elefantii coada? Ca sa nu se termine brusc!
Dar poate pentru ca sunt femeie si nu-mi face placere ideea....de grasa si galbena!
Brrrrrr!
0
@cornel-ghicaCGCornel Ghica
mădălina,

n-am auzit, nu știu, n-am aflat cum ar arăta o femeie grasă, acest forever-nothing, îngrămădit într-o cutie-rezumat.
am văzut doar o băltire.

ioana,

da, este un poem (încercat) răutăcios. uneori e bine să-ți manifești ideea ca pe-o coadă.

vă mulțumesc pentru trecere, citire și comm.

cu stimă, Cornel Ștefan Ghica
0
EREugenia Rulazu
Am vazut o luna in urma o pictura de Leonardo da Vinci in Galeria Nationala in Londra... poate femeia aceasa tot a fost grasa si galbena, sau cu barba, dar un genius a vazut frumusetea si in EA.
0
@cornel-ghicaCGCornel Ghica
în general, femeia-i frumoasă, pe oriunde ai lua-o.
probabil... într-o altă viață o să fiu prea-frumusețea din Ea.


mulțam de trecere, citire și comm.

cu stimă, Cornel Ștefan Ghica
0