singurătăți într-o tarantulă

A doua secvență mi pe pare mai bine realizată decât prima, dezvoltând, de fapt, o frază axiomatică. Filmul vieții văzut ca o eternă trăire/ murire de fiecare zi, sub zodia unei tarantule ce ne înveninează secundele rămase până la \"cea mai dulce perfecțiune\", are un resort intim în răspunsurile care nu vin niciodată la timp. Dar tot timpul va hotărî, deși, \"ne târâm spre noi/ mai aproape de pământ mereu\".

frumos
mi-a placut cel mai mult:interorul e mult mai vast decat exteriorul,ne taram spre noi,aceleasi gesturi care ne imping sa mai traim inca o zi.
numai bine,
mcm

ca un raspuns as rasturna dimensiunile: intrebarile / sunt mult mai intinse / si mai grele / decat raspunsurile // interioarele sunt / urmele lasate intru re-cunoastere... iar timpu\' hotareste cat de repede mai putem trai inca o zi...

multam de trecere si de citire, prieteni

cu stima, blueboy

interiorul
e mult mai vast
și mai greu
decât plânsul

întrebările sunt
urmele lăsate întru re-cunoașterea diferențelor

plângând / murind
resortul vieții într-o tarantulă perfectă
din plastelină

oriunde putem gasi alt interior din care sa nu mai iesim, coplesiti de vastitatea si greutatea reperelor intru re-cunoastere... aici au fost doar zgomotele noastre auzindu-se ultimele...

multam de trecere si de citire

cu stima, blueboy

citind poezia asta mi s-a facut pielea de gaina pentru ca m-am regasit in ea ca om muritor,vremelnic,cu nelinistile mele si cu nesfarsitul drum spre mine insami.\"om muri si om vedea\"

nu exista poezie frumoasa... ci doar \"tarantule\" (mai mult) colorate (sau reliefate cu ajutoru\' luminii artificiale).
in rest... cand ne-am nascut am inceput sa vedem cum e sa mori...

multam de trecere si de citire

cu stima, Cornel Stefan Ghica