Cornel C. Costea

În oglindă când privesc Încercând să-mi amintesc Întâmplări de mult trecute În tărâmuri adormite Văd fugind doi ochi de ceară Vălurind lumini ce-n seară Văzduhu-l prefac în fum Văduve

Nu privi înainte, nu te uita în urmă Trăiește în acum, chiar dacă ți se curmă O-ntreagă lume falsă ce până azi ți-a fost Un preaiubit prieten și-un sigur adăpost În care te-ascundeai pentru-a

De unde-atâta sânge să-ți satur lăcomia De-a mă plimba în tine cu-al meu pumnal secret Ce te-a făcut să umbli la fel ca nebunia Prin patu-n care doarme un om prea înțelept ? Ce nu mai vrea să

Sub pleoapele căzute, pe cerul de eter Se joacă în tăcere noi gânduri ce îmi cer Să merg pe urma lor, spre zări de vis și dor În care mai respiră acvile care-n zbor Se pierd în înălțimi, se duc

Un munte de lumină trudește să se nască Din pântecul de humă al liniștii terestre Ce arde neștiută în vechile ferestre În care un păianjen a început să pască Din iarba veșniciei cu patimi

Nepăsarea îmbătrânește pietrele pe care calci crezând că astfel vei reuși să le stăpânești. Lipsa de frumusețe te face să gândești că nu poți ajunge decât în așternutul unui

Sunt armonii secrete Ce-apar în al meu glas Când mi-este, încă, sete Și-aș vrea să sorb un ceas Cu tine petrecut Frumoasă-ntruchipare Din sânge și din lut Din Dumnezeu și boare Din boarea

Aprinde o lumină în negura-nserării Și fă-o să vegheze al nopților hotar Dezvăluind în cuget misterul fericirii Pe care o tot cauți, și nu e în zadar. Nu te-ntreba acuma ce e această lume Și

Te joci cu secundele în palmele tale de rouă și vrei să prinzi timpul ce-aleargă nebunește printre stele... Te prinzi în hora minutelor aduse de ceasurile nopții în odaia ta să-ți vegheze

Nici urmă de vibrații în cutele gândirii Nici zgomote, nici șoapte în sânul ne-nceput Nici dragostea, nici ura nu se-ntâlneau cu mirii Nici jale, nici extazuri nu ar fi încăput În bobul de

Am obosit. Am obosit să lupt. Simt că nu mai am nici măcar puterea de a plânge. Sunt ca o stâncă insensibilă. Știu că merit să primesc ceea ce primesc. Tocmai de aceea, nu are rost să mă vaiet. Vreau