Cont șters

Să ne fi-ți alături cu poezie și gânduri tot din ăstea care se repetă,
se repetă peste ape, peste secole ... versuri care rup din suflet ...

”Și ce mult mi-aș fi dorit ca și tata să-mi spună: La mulți ani!”
Și ce mult mi-aș fi dorit ca și mama să-mi spună: La mulți ani!

... că deja e publicat fragmnetul într-o carte,

o carte publicată nu înseamnă absolut nimic, e încă o încercare, similar cum ai încerca marea cu dejetul, :)
e un început de drum,
cartea iese în lume să-și găsească cititorii, indiferent de gradul de noutate, stil, și multe altele ... - drept dovadă este com și stea Domnului MG, ... o mie de oameni pot citi cartea și vor fi o mie de răspunsuri, ...

primele trei rânduri nu atrag cu nimic citittorul, lipsește acel ”vino încoace și stai cu mine până la final” .... parcă zici că e copiat de undeva și scris din nou ... ai folosit ” Zile întregi ... frământat ... Se trezea pe la două-trei noaptea ... se întâmpla să bea mai mult. ” aparent cuvinte care sutn menite să adauge alertă, intensitate dar care duc la plictiseală, lipsește suflu naratorului, lipsește acea energie care te face să nu lași cartea din mână, cuvintele sunt cuvinte, scriitorul le potență, le încarcă cu suflul adâncului ... .... aș mai scrie odată când vine starea ... pentru că am citi câteva poezii și ai ce da ...

mi-a atras atenția ” O completă scârbă pentru tot ce însemna Bucureștiul cu oamenii lui răi și cu locurile blestemate îl stăpânea.” - e un statement f . mare și care adaugă intrigă, dar nu e dezvoltat mai de loc, ... lipsește adâncimea ... gheața este, dar pe parcurs ce scrii nu se sparge ... dar parcă patinezi și patineză ... și scriitorul așteaptă un miracol, să se spargă de la sine dar nu se sparge ... și apoi mai patinează ...

”Cine sunt eu? Ce caut eu în acest oraș făcut din beton și linii de tramvai ..” sună atât de clișe, ... eu aș renunța ...

Din tot fragmentul ce merită atenție este ” ... țigăncile te iau de mânecă și te jignesc dacă nu le cumperi buruienile scumpe, furate de pe mormintele de la Bellu sau Izvorul Nou” ...
... În cocluzie, ai putea scrie, dar trebuie să faci efortul să ieși dintr-un șablon, din cum ai învățat că se scrie ... ieși, tai poala și fugi, de parcă ți-ai părăsit țara, ai ajuns în Antarctica iar acolo în Antarctica e alb totul și te descoperi pe tine ...

nu doar între animale există canibalism, dar și între galaxii,
iar știința este joaca cu mașinuțele,
până ne plictisim și facem altele noi care ne vor ghida mai bine spre Haus,
sau cum zice LIla, spre Dansul Creației,
Haus - Tatăl Creației .... și noi, copii lui ...

se spune ( pentru că nu a fost nimeni la fața locului să vadă)
că
miliarde de ani în urmă
galaxia noastră s-a ciocnit cu o galaxie vecină mult mai mică, care a fost
înghițită de galaxia noastră,

astăzi se obs. cum galaxiile mari se hrănesc cu cele mici, -
va veni o vreme când Sputnicii vor exista tot mai puțini și mai puțini ...

Pomeniți de Cooperarea ( un concept anti - darvinist)
e bazată pe reciprocitate, care are la bază rudenia.
Te gândești cu adevărat la binele celui din fața ta.
Cel din fața ta e pus mai presus decât tine.
Ca să riști ceva, trebuie să fii destul de apropiat, asemănător cu celălalt pentru care îți oferi altruismul…
Începe în familie.
Nu degeaba se spune ca nație, popor porți același sânge.
Pe vremuri, tinerii erau gata să meargă la război să-și dee viața pentru țară pentru că acolo locuiau cei cu care te asemănai. iar cei cu care te asemănai erau mai resus ca orice, erau un ideal, un fel de Dumnezeu.

La începutul practicării comportamentului de cooperare, omul se gândea ”dacă cooperez cu familia, prietenii, satul, am o familie mai unită, mai mare, mai sănătoasă, Mai puternică.”
Cooperarea era putere. Satul e mai puternic, țara.

Și nu e doar la oameni, e la fel și la animale, păsări; rațele sunt păsările care populează cel mai mult planeta pentru că au un simț de cooperare foarte ridicat. ( Kropotkin, om de știință rus, în lucrările sale subliniază, că nu lupta în cadrul speciei ne ajutat să supraviețuim ci a fost și e cooperarea în cadrul speciei care duce la supraviețuirea speciei)

Evoluționar și la oameni s-a observat acolo unde exista cooperare viața crește, oamenii sunt mai rezilienți și sănătoși.
Unul din factorii că noi oamenii în ziua de azi suferim de depresii, și alte condiții este că a scăzut cooperarea și a crescut Individualismul (adică darwinismul)

Da, vulturii zboară sus sus, dar ei sunt foarte puțini ca număr în comparație cu rațele. :)


Prin Cooperare se elimină diferențele și căutăm asemănările, ne apropiem prin ce ne asemănăm.
E, în trecut oamenii într-un grup, trib, erau educați, crescuți mai mult să vadă asemănările, astăzi, după cum la baza societăților predomină competiția (iar darwinismul) indivizi sunt educați să vadă diferențele, și să interacționeze prin diferențe, - să vadă la cel din față ce e diferit, care e punctul slab, și atunci, compari și ataci. Ca rezultat Egoismul crește, pentru că Asemănările pot fi văzute ca o amenințare, cine cooperează când se simte amenințat, …:)

Să nu uităm că și egoismul e cultivat tot în familie.

Ee este îmbucurător sunt studiile care ne arată că e posibil ca altruismul/ cooperarea să crească și printre Egoiști, dar depinde cu cine au ocazia să interacționeze, dacă cel din fața sa e altruist, și face gestul, atunci Egoistul repetă gestul mecanic până învață.
Cooperarea se poate de învățat, și undeva mereu se păstrează o proporție, niciodată nu s-a întâmplat să fim doar cooperanți sau doar egoiști … balanța înclină în funcție de timpuri și influențe ….

o Tachi ai aici, nu poem, - fiecare strofă are inima ei, e un poem aparte,
iar prima strofă este ceva cum rar găsești în poezie,
un singur lucru mi se pare de prisos acolo e ”în așteptarea judecății lui solomon” simt că rupe conecția dintre primele două versuri și versul 4 care e forte, și care are efect mai mare dacă începe direct după versul 2, am simțit o legătură mai strânsă, pentru că ”bărbăția” e legată direct de bondingul băiatului cu ”mama” ( ce e mai greu de imagiant, pe când se crede că e legată de tata)

mi-e doamne sufletul mursecat
ca un prunc de care trag două mame,
m-am pregătit toată viața pentru clipa aceea
în care te trezești dintr-o dată bărbat
și faci din instinct lucruri ferme
durabile
iar clipa aia a venit suplă și sigură
ca o escortă de lux
m-am trezit dintr-o dată bătrân
în orașul acesta care miroase-a năut
și a cânepă
pe toate panourile publicitare am scris
nu există iertare pentru că nu sunt rugi atât de fierbinți să dea înapoi timpul

nu zic că asta e poezie aici, dar este un joc, o țânțăreală de idei, o stare de reflecție mai degrabă, o nevoie de a filosofa,
iar
țînțarii și ideile, da, cumva fac parte din aceiași lume a superlativului, a grandorii, gonflării (pentru că tot ce este micuț, minuscul visează la a fi mare cât un elefant) și da, și ideile bâzâie toată ziua de-asupra unei mlaștine ca și țânșarii - dmlaștina le unește ... deci cumva acolo se vroia poate să se ajungă când ai scris ”marile idei nu se nasc așa, ... din cuvinte”

și totuși ultimele două rânduri le văd de prisos: ” asemenea țânțarilor,

au nevoie de sângele tău” - este destul de evident, dacă e vorba de țânțari țânțari :), că ce altceva mai pot face niște țânțari decât să sugă sângele

”iubirea e un vierme de mătase
din care ies ai inimilor fluturi
de morbul nepăsării azi te scuturi
și-amorul tău o urmă-n veci să lase” - mi-a plăcut poemul,

Mi-a atras atenția titlul biopoemului, am început să citesc din curiozitate, rima, fluiditatea, cântecul poemului m-au molipsit c-o dispoziție de orchestră. O idee bună!
Am citit cu deosebită plăcere!

di la sud, di la sud,
pi la poalili dealului Baimaclia, Șel Mai Mari Deal di la Sudul Moldovei ar zîși oamenii di pi la noi din sat ...

(acuma) am tras o țîră cu coada ochiului pi la tini prin zăstri, șî văd că scrii, Chișinău, adivărat șî șii scris ?... eeeeeeee, dacă îîi drept, atunșea îi ghini tari, ... îmi râdi inimioara, ... parcă m-am înfiripat puțîntel, ... nu dijeaba am sîmțit și am sîmțît, cî niroasî a bun ... așa căăăă, am sî scotoșesc puțîntel pi la tini prin ladă ...
cu mult drag, Silvia,
mă bucur să te descopăr aici pe agonia :)

Genial textul, am început a citi la semnul stelei, apoi nu m-am mai dezlipit, aproape că l-am mirosit mai mult decât citit,
găsesc ceva foarte foarte familiar aici,
:)

dacă e vorba de studiou, atunci apare un ”must”
e nevoie de consimțământul subiecților,
altfel spațiul și subiecții sunt doar folosiți

adevărat,
se simte o adiere de stare
sau mai bine zis o scăpare de final
„ ....
râzând
posomorât”

ca un ac scăpat din întâmplare în căpița cu fân
:)

poezia

vine din tine

nu din auzite
nu din învățate

(dacă vrei cu adevărat să scrii, evită competenții,
fugi de ei ca de foc)

când scrii
lasă-te ca lutul
să te plouă
să te bată vântul
să te sape apa

aveți dreptate, IA, are destulă informație la îndemână în a reuși cu success să bată câmpii
:)

Domnul Manolescu Gorun, am citit de 4 ori ce ați scris, am citit coppoziția, nu-i spun poem pentru că nu este, și vă spun de ce, nu transmite nimic, decât filosofie, decât ce transmite și analiza IA,

Dar,
simt că puteți scrie un poem,
dsigur dacă vă puneți emoțiile, sufletul la bătaie ...

Poezia, așa cum simt eu, este
spațiul dintre cel care scrie poezia și emoțiile sale,
acolo, în acel spațiu se produce intimitatea poetică,
care apoi se transmite cititorului, nu doar prin cuvinte,

Cât de îngust este acest spațiu?
cu cât mai îngust cu atât mai bine,

unde se produce intimitatea poetică?
în cap? sau inimă?

Singura diferență în poezie (dintre absolut tot ce s-a scris de când lumea și până acuma) nu este stilul, tehnica, ideea, ci acest Spațiu Intim dintre Poet și Intimitatea sa cu sufletul, cât de larg, cât de îngust?

citit dintr-o răsuflare poemul, primele versuri mi-au prins atenția ca un clește, ai creat un tablou complet în plină acțiune de la bun început, ...

”tu ești un coyote care vine să mă adulmece seara
dar carnea mea e prea uscată / vii și pleci / vii și pleci” - ce mai mi-a plăcut mult ce transmite poemul și cum se desfășoară, bravo, scris cu dăruire

context

La noi se folosește ”Nemurește” de când lumea și hăul, în contecstul că aparții unui neam, familii:
Ex: Se nemurește cu neamul Mocanilor.
Este de-aldi Butuc dar se mai nemurește și cu aldi Caragea.
Se nemurește de pe mamă, dar se mai nemurește șî di pi tată ...
and so on ...

Acuma că este folosit pe post de metaforă în relație cu nemurirea la fel nu e nou e vechi: Să te Nemurești cu tot satul e să cunoști Nemurirea.
:)

este un sonet bun, transmite, ” Iar tu, măicuță, fă-mă iarăși verde,
Că ochii amintirii lăcrimară, ..” - plânsul oricum va găsi o cale să se rupă de tine, lacrimile își cer dreptul la lumină …
mi-a plăcut,
cu mult drag!

- e o stare în tot poemul, ai prins-o în cuvinte,

aici ai excelat:
”dincolo de fereastră
foşnesc aripile lor
lăsând în urmă
aerul apăsat”

și aici:

imitaţia aceasta
a mai trecut un somn
a mai visat o nouă zi
şi altădată
păstrează chipul şi asemănarea mea
şi gustul şi mirosul
doar sângele-i mai vâscos
sub pielea cea nouă
mă strânge
şi fluturi tot mai puţini
tot mai puţini,

ce mai, pozitiv geloasă, mi-ar fi plăcut să scriu ce ai scris tu aici,
:)

- e o stare în tot poemul, ai prins-o în cuvinte,

aici ai excelat:
”dincolo de fereastră
foşnesc aripile lor
lăsând în urmă
aerul apăsat”

și aici:

imitaţia aceasta
a mai trecut un somn
a mai visat o nouă zi
şi altădată
păstrează chipul şi asemănarea mea
şi gustul şi mirosul
doar sângele-i mai vâscos
sub pielea cea nouă
mă strânge
şi fluturi tot mai puţini
tot mai puţini,

ce mai, pozitiv geloasă, mi-ar fi plăcut să scriu ce ai scris tu aici,
:)

și eu un fel de ”pasager” pe aici, ” năuc. nălucă.
un gând năuc a luat-o năucă prin țeastă.” - ca de obicei oferi cititorului o scriere ”antimaterie” născută din ”Incarnare” fără umbra imitației, - pur și simplu scrierile tale sunt scrierile lui Emilian Valeriu Pal, nu le poți confunda nici să-ți fărîmi ”țeasta” :) așa cum nu puteai confunda scrierile lui Rilke,
sau scrierile lui Thoreau,
Emilian, La Mulți Ani!