HAUSUL

Cat va dura Haosul? Rig Veda, in alt context, dar similar, spune: Dumnezeu stie!. Si adauga: Dar poate nci el.... Sa ne pastram simtul umorului si detasarea.

E mică eroare sau înseamnă și altceva? Și mă întreb acum: oare când nu a fost lumea în haos. Spun asta în sensul de nedreptate. S-a întâmplat să citesc zilele trecute despre scenariul Matrix. Chiar nu avusesem curiozitatea să văd următoarele părți ale seriei. Și aflu că inițial lumea Matrix era utopie în care oamenii erau fericiți. Dar nu a funcționat fiindcă era ceva plictisitor. Pentru cine? Se pot plictisi personajele atâta vreme cât nu știu că sunt personaje? Cine știe? Doar cei din spatele scenei pot ști. Și după cum ați spus, poate nici măcar ei. Ultima parte mi-a amintit și de ce mi-a zis un chatbot când l-am rugat să joace rolul robotului Ion. A zis că singura șansă pentru omenire este călătoria în timp sau chiar în alte dimensiuni. Bineînțeles că poate să nu insemne nimic asta. Atâta timp cât sunt doar un personaj nu am de unde să știu.

Iată câteva interpretări ale „Jocului Cosmic”.
(A) Chatbot
Cred că te referi la conceptul de "Lila" din tradiția filozofică hindusă!
În hinduism, Lila (लीला) înseamnă „joc” sau „diversiune divină” și descrie modul în care universul este văzut ca un joc cosmic al lui Dumnezeu (Brahman). În special, în tradiția Vedantică și în Bhakti Yoga, Lila este folosit pentru a explica modul în care realitatea nu este doar un mecanism rigid, ci un joc liber și spontan al divinității.
Două perspective majore asupra Lila:
1. Lila ca manifestare cosmică – În Advaita Vedanta, lumea este Maya (iluzie), iar Lila este doar expresia liberă a conștiinței supreme (Brahman). Universul nu are un scop ultim, ci doar „se joacă” prin creație și distrugere.
2. Lila ca interacțiune divină – În tradițiile devotate lui Krishna (Vishnuism), Lila este modul în care Dumnezeu interacționează cu lumea, mai ales prin avataruri precum Krishna și Rama. Celebrele povești din Bhagavata Purana despre copilăria lui Krishna sunt considerate exemple ale „Lilei divine”.
Este un concept fascinant, care sugerează că viața nu trebuie văzută ca un lanț de suferințe, ci ca un joc
(B) Wiki
Lila (sanscrită: लीला Līlā [ˈliːlɑː] - „joc, amuzament”) este un termen din hinduism care descrie un concept teologic. Lila denumește jocul divin, în care Divinitatea vede Creația drept joc și prin aceasta arată o radicală libertate și spontaneitate. Termenul provine din Brahmasutra (2.1.33). Mai târziu, nu numai creativitatea divină a fost privită drept Lila, dar de asemenea și alte manifestări, cum ar fi dansul cosmic al lui Shiva și sălbăticia lui Kali. În Vishnuism, jocul divin al lui Vishnu este transpus asupra avatarurilor sale, cum ar fi Rama și Krishna, care apar în lume, jocul urmând totuși Dharma. Bhagavata Purana descrie, de exemplu, că jocul fericit și intențiile și scopurile morale apar și în comportamentul răsfățat al lui Krishna.
În formele populare de teatru ras Lila și Ram Lila este prezentat jocul divin al lui Krishna și al lui Rama.
În religia hindusă există forme de meditație în care meditatorul se concentrează continuu pe jocul divin, nu numai pentru a apercepe Lila, dar de asemenea și pentru a se alătura discipolilor Zeității.
Lila este văzut în sens religios și ca joc comun al Divinității și al oamenilor, în care se revelează fericirea și grația divină, pentru un moment, sau până în eternitate.
(C) Robert M. Pirsing – Zen şi arta reparării motocicletei
După ce am citit excelenta carte a lui Pirsing, care, ca si alt scriitor, Herigel (cartea „Zen ȋn arta de a trage cu arcul”), ambii occidentali, au petrecut un timp considerabil ȋn Japonia pentru a se iniţia ȋn Zen. Ȋn ambele cazuri concluzia este că trebuie să intuieşti anumite tendinţe ale Naturii şi să te integrezi ȋn ele, acţionânt ȋn consecinţă ca şi când nu ai mai fi tu, ci tocmai o asemenea tendinţă. Urmatoarea carte a lui Pirsing a fost „Lila”. Pe care nu am citit-o. Interpretarea mea este că ȋn „Jocul Cosmic” (vezi şi Stanislav Grof, „Jocul cosmic”) Problema este că dacă vrei să acţionezi eficient, trebuie să respecţi Tendinţele Naturii impuse de Divinitate. Altfel vei fi anehilat. Ceea ce se ȋntâmpla acum ȋn Lumea noastră de toate zilele.
(D) Mihai Drăgănescu „Societatea Conştiinţei”
La sfârşit ne spune ȋn 2007:
„Astăzi se pune nu numai problema posibilităţii de a realiza societatea conştiinţei, dar şi problema supravieţuirii până la sfârşitul acestui secol…omenirea nu a fost capabilă să asigure gestionarea planetei noastre. Este un eşec istoric grav la care s-a contribuit din multe direcţii, din nefericire şi al bisericilor. Istoria noastră a devenit un eşec.”
Interpretarea mea există ȋn articol. Dar o să mai dau una ȋn eseul care o să urmeze imediat

Corectie: in titlul com-ului anterior se va citi "Amanda" in loc de "Smaranda"

Nu știam de Lila, dar am auzit de Maya. Deși termenul a fost tradus prin iluzie, sunt voci care spun că nu înseamnă iluzie în sensul că se referă la ceva ce nu există, ci în sensul că se referă la ceva trecător și parțial care ascunde întregul permanent (sau cel puțin mult mai durabil).

Poate se potrivește cu a nu vedea pădurea din cauza copacilor. Care este sau ce este pădurea nu știu. Sunt reguli, tipare pe care le observăm. Cei se adapteză au succes. Dar succesul lor e până la urmă Maya.

Ce știm cu certitudine (sau cel puțin așa am înțeles) e că oamenii reușesc împreună. Există o teorie că Homo sapiens l-a înlăturat pe Homo Neanderthalensis tocmai pentru faptul că știa cum să colaboreze. Nu a fost singurul factor, totuși. Nu cred că s-au epuizat ipotezele pe această temă. Din ce am citit, nu e foarte clar nici când a apărut limbajul.

E complicat, dar poate se va ajunge să se vadă dincolo Maya. Suntem cu toții chiriași, nu proprietari, nu e nimeni mai îndreptățit decât altul să se afle aici.

nu doar între animale există canibalism, dar și între galaxii,
iar știința este joaca cu mașinuțele,
până ne plictisim și facem altele noi care ne vor ghida mai bine spre Haus,
sau cum zice LIla, spre Dansul Creației,
Haus - Tatăl Creației .... și noi, copii lui ...

se spune ( pentru că nu a fost nimeni la fața locului să vadă)
că
miliarde de ani în urmă
galaxia noastră s-a ciocnit cu o galaxie vecină mult mai mică, care a fost
înghițită de galaxia noastră,

astăzi se obs. cum galaxiile mari se hrănesc cu cele mici, -
va veni o vreme când Sputnicii vor exista tot mai puțini și mai puțini ...

Pomeniți de Cooperarea ( un concept anti - darvinist)
e bazată pe reciprocitate, care are la bază rudenia.
Te gândești cu adevărat la binele celui din fața ta.
Cel din fața ta e pus mai presus decât tine.
Ca să riști ceva, trebuie să fii destul de apropiat, asemănător cu celălalt pentru care îți oferi altruismul…
Începe în familie.
Nu degeaba se spune ca nație, popor porți același sânge.
Pe vremuri, tinerii erau gata să meargă la război să-și dee viața pentru țară pentru că acolo locuiau cei cu care te asemănai. iar cei cu care te asemănai erau mai resus ca orice, erau un ideal, un fel de Dumnezeu.

La începutul practicării comportamentului de cooperare, omul se gândea ”dacă cooperez cu familia, prietenii, satul, am o familie mai unită, mai mare, mai sănătoasă, Mai puternică.”
Cooperarea era putere. Satul e mai puternic, țara.

Și nu e doar la oameni, e la fel și la animale, păsări; rațele sunt păsările care populează cel mai mult planeta pentru că au un simț de cooperare foarte ridicat. ( Kropotkin, om de știință rus, în lucrările sale subliniază, că nu lupta în cadrul speciei ne ajutat să supraviețuim ci a fost și e cooperarea în cadrul speciei care duce la supraviețuirea speciei)

Evoluționar și la oameni s-a observat acolo unde exista cooperare viața crește, oamenii sunt mai rezilienți și sănătoși.
Unul din factorii că noi oamenii în ziua de azi suferim de depresii, și alte condiții este că a scăzut cooperarea și a crescut Individualismul (adică darwinismul)

Da, vulturii zboară sus sus, dar ei sunt foarte puțini ca număr în comparație cu rațele. :)


Prin Cooperare se elimină diferențele și căutăm asemănările, ne apropiem prin ce ne asemănăm.
E, în trecut oamenii într-un grup, trib, erau educați, crescuți mai mult să vadă asemănările, astăzi, după cum la baza societăților predomină competiția (iar darwinismul) indivizi sunt educați să vadă diferențele, și să interacționeze prin diferențe, - să vadă la cel din față ce e diferit, care e punctul slab, și atunci, compari și ataci. Ca rezultat Egoismul crește, pentru că Asemănările pot fi văzute ca o amenințare, cine cooperează când se simte amenințat, …:)

Să nu uităm că și egoismul e cultivat tot în familie.

Ee este îmbucurător sunt studiile care ne arată că e posibil ca altruismul/ cooperarea să crească și printre Egoiști, dar depinde cu cine au ocazia să interacționeze, dacă cel din fața sa e altruist, și face gestul, atunci Egoistul repetă gestul mecanic până învață.
Cooperarea se poate de învățat, și undeva mereu se păstrează o proporție, niciodată nu s-a întâmplat să fim doar cooperanți sau doar egoiști … balanța înclină în funcție de timpuri și influențe ….

Va prezint un citat din Alan Watts, occidentalul care a inteles cel mai bine Extremul Orient. Citat peste care am dat acum din intamplare.

*
„Pericolul studiului academic este întotdeauna că, prin specializarea extremă, poate să nu vadă pădurea din cauza copacilor. Dar problema de a obține o idee despre gândirea Indiei din timpul lui Buddha, cu șase secole înainte de Hristos, nu poate fi rezolvată doar prin lucrul minuțios – deși acest lucru este necesar. Există însă suficientă informație de încredere pentru a sugera forma grandioasă și frumos ordonată a hinduismului Upanishadic dacă nu o citim cu nasul lipit de pagină.
Fundamental pentru viața și gândirea Indiei încă din cele mai vechi timpuri este marea temă mitologică a atma-yajna – actul de „auto-sacrificiu” prin care Dumnezeu dă naștere lumii și prin care oamenii, urmând modelul divin, se reintegrează cu Dumnezeu. Actul prin care lumea este creată este același act prin care este desăvârșită – renunțarea la propria viață – ca și cum întregul proces al universului ar fi de tipul de joc în care este necesar să dai mai departe mingea imediat ce ai primit-o. Astfel, mitul de bază al hinduismului este că lumea este Dumnezeu jucându-se de-a v-ați ascunselea cu el însuși. Ca Prajapati, Vishnu sau Brahma, Domnul sub multe nume creează lumea printr-un act de auto-desmembrare sau auto-uitare, prin care Unul devine Mulți, iar unicul Actor joacă nenumărate roluri. În final, el revine din nou la sine doar pentru a începe jocul încă o dată – Unul murind în Mulți și Mulții murind în Unul.
Cele o mie de capete, ochi și picioare ale lui Purusha sunt membrii ai oamenilor și ai altor ființe, căci ideea este că ceea ce cunoaște în și prin fiecare individ este însuși Dumnezeu, atman sau Sinele lumii. Fiecare viață este o parte sau un rol în care mintea lui Dumnezeu este absorbită, oarecum așa cum un actor se lasă absorbit în fiinţa lui Hamlet și uită că în viața reală este dl. Smith. Prin actul de auto-abandonare, Dumnezeu devine toate ființele, dar în același timp nu încetează să fie Dumnezeu. «Toate creaturile sunt un sfert din el, trei sferturi viață eternă în cer.» Căci Dumnezeu este divizat în joacă, în prefăcătorie, dar rămâne nedivizat în realitate. Astfel încât, când jocul se termină, conștiința individualizată se trezește pentru a se descoperi divină.
Este important să ne amintim că această imagine a lumii ca jocul (lila) al lui Dumnezeu este de formă mitologică. Dacă, în acest stadiu, am traduce-o direct într-o descriere filosofică de-a noastră, am obţine un tip grosolan de panteism, cu care filosofia hindusă este în general și eronat confundată. Astfel, ideea fiecărui om, a fiecărui lucru, ca o parte pe care Purusha o joacă în starea de auto-uitare nu trebuie confundată cu o descriere occidentală logică sau științifică a faptului. Forma expunerii în filosofia hindusă este poetică, nu logic-univocă, ci sugestivă.”