Cont șters

că dacă veți fi convinsă sa trimiteți poemul, le voi trimite si eu pe amândouă:))

Cu mult mai mult meșteșug decât ce-am încercat eu — dar tocmai de-asta, mă simt cu atât mai onorat. :)

care v-ar amenda masiv pentru modul în care vă compuneți titlurile. Mi-am adus aminte asta citind îndemnul de a fi bivarici. În altă ordine de idei, care n-am dat cu sete șuturi cu mingea de 35 în câte-un perete exterior cu satisfacția de a vedea sărind bucăți din tencuială?

că observația mea nu a fost făcută cu spirit critic sau din dorința de a cârcoti, ci ca o simplă reflecție – un fel de a arăta cum poate fi perceput textul și dintr-o altă perspectivă. Nu am spus că ceva nu e în regulă, ci doar că mie mi-ar fi sunat puțin diferit. Am trimis textul exact așa cum a ajuns la mine, cu gândul că poate fi util să se vadă și cum rezonează la un cititor obișnuit. Atât, nimic mai mult.

Un clopot MĂ leagănă...

de ce ati incadrat poezia la vulgaritati?
Am citi-o ieri, dupa somnul de la amiaza si m-a enervat ca ceva nu prea se vanjea in ritm; m-a urmarit si azi va rescriu cateva imagini pe care le aveti frumoase, dar asa cum mi s-a asezat mie pe cerebel. Evident, nu spre corectura ci ca o unda de reflexie.

un clopot leagănă-n lung și de-an dungă,
revarsându-şi coliva de grâu asfințit,
căci lăsat-am prin cârciumi pomana din pungă
și ruga din pălmi pe genunchi de curvit.

Veni-mi-aș `napoi la dumnezeire,
să-mi toarne iertarea în sufletul spart,
pierdut, drumeag aplecat în neștire;
de iarba ce-aş paşte, de n-aş fi-nţărcat.


În seara când bufnițe scruta-vor pădurea,
`nainte de poarta din brazi țepoși,
ți-oi da înapoi, pe scurt nemurirea,
cu tot ce-au văzutără, ai mei doi ochi scoși.

Mie imi plac mult exercițiile tale de sinceritate - titlu e plin de umor subtil si autoironie. Ai și țâțe... (ca săvezi ce atent am citit)
Evident, domnul Caragea afișează în mod deliberat o stângăcie în oferirea complimentelor, cât despre partea interlopă a îndemnului domniei sale, mă dezic cu hotărâre. Nu fura nimic, ba din contră. Adu cu tine ce ai tu mai bun.

necesotatea de a face o precizare - mi-am permis să mă joc puțin nu din lipsă de respect pentru autor (ba din contră) ci din respect pentru un gen care așa se scrie - nu privind la stele ci spontan și nu ca să lingușească nu ca să piște. Și dacă s-au putut strofe cu pelin de mai pentru Iorga Nicolai, de ce să nu se poată si un vers mai cu pingea pentru Nelu Caragea?

Dacă-i respirație, da, avem clemență însa la Caragea - clar e flatulență.

După un text lung, cât o zi de post, iata că se poate si-un text scurt.
Și-atât.

îți mulțumesc pentru minunata plimbare pe la Mediterană! Te invidiez sincer pentru cât de fidel ai reprodus cântecul păsării de noapte si îți spun doar atât an to mathis, min tis pis oti ferni grusuzia!

care m-a trimis la manualul de logică. Pentru că da; poate fi:
Vidă de lipsa
ta, doar atunci cu-adevăr
plină de tine.

desigur, să spun că, la urma urmei, relativismul nu distruge reperele cu toporul, ci le roade ca moliile: încet, chicotind mefistofelic, până când te trezești că și adevărul, și binele, și frumosul ajung să pară cam... relative. Ce vreau să spun — nu sunt totuși cam prea multe poteci pe care ne invitați? Mi-e să nu ne rătăcim. Zic.

poem-expertiză a unei alunecări de teren domestic, unde tot ce apucă se prăbușește (lacrimile se-nghit, geamurile se sparg), iar memoria, în final, cu o cârpă din microfibră, vine și face menajul fin. Fără puncte, fără pauze — că și iubirea, când crapă, apăi, dom’le, crapă!

Evident, domnule Gorun, mă simt intimidat să vorbesc pe locul doi, după distinsul domn Tosa (respectele mele, domnule), care a transformat o amorțeală de miercuri 30 ante 1 mai într-un concept cu bilet dus-întors spre eternitate.
Și totuși - nu mă rabdă inima să nu adaug și eu un gând (mai puțin înalt), poate, dar cu pantofii bine lustruiți și cu selfi gata pentru prima înregistrare pe agonia fm. Descrieți -ca să revin- o stare între lumi, ceva între pernă perenă și metafizic. Admirabil, mai ales ca personal trec printr-una asemănătoare aproape în fiecare duminică (între a doua și a treia sarmală). Evident, nu vă interesează, ce pot să spun însă e că de fiecare dată simt că plutesc. Soția zice că dorm. Eu prefer să cred că sunt într-o zonă ortofizică, cu miros vag de foi de dafin. Poate că astfel de experiențe nu trebuie trăite, ci degustate — ca un vin rar, ușor tulbure, dar cu pretenții. Și dacă nu simțiți nimic, domnule Gorun, poate că tocmai asta e trăirea. Sau, la nevoie, o ciorbă prea sărată cu o seară înainte.
Vă mulțumesc pentru curajul de a fi între lumi. Eu rămân deocamdată aici, cu paharul în mână, între pat și canapea — toposul meu preferat.
Cu prețuire și un zâmbet sub mustață,
Un domn care preferă să nu gândească prea tare între mese.
Caragea

că s-a deschis la Argentin! Am baut cu poftă 4 beri. Ca și când...

Sau mai bine nu - îi las deschisă calea domnului Caragea în a ma corecta acordurile între tați si fii.

M-a deprimat exact cât trebuie. Dar cel mai mult îmi place cum respiră. Și, evident, un omagiu adânc taților care știu cât de important e să-și facă timp ca să-și învețe fiul chestiile esențiale. Al meu (de exemplu) m-a învățat să fluier cu tril.

Nu știu at all ce poate fi la 14, dar cel mai tare cred că ne-ați surprinde dacă ați aduce un anumit DJ, cu o anumită experiență, căpătată într-o anumită perioadă și descrisă destul de lax în anumite poeme – pentru a crea o anumită atmosferă și a genera anumite dezbateri. Sigur, ar putea fi și varianta de contrast: o surpriză cu adevărat plăcută.

ceea ce e dincolo de cuvinte, o sa-mi permit sa fac cel mai nesuferit si de nefacut lucru posibil! O sa-ti scriu aceasta poezie asa cum imi place mie, evident fara sa adaug absolut nimic! (o dezbrac doar de niste dantele)

mi-e frig
în această noapte înceată
ce mă respinge
la sânul ei

tu, înger obosit
mărește-mi doza de iubire
adaugă și niscaiva iertare
în sufletu-mi plăpând
ce-a devenit o ladă
cuprinsă-n mucegai

iar tu, oglindă, în tine
unghiile
să mi le-nfig primește
schimonosește-mi chipul
ce-i numai o minciună
un voal cârpit s-acopere
adâncul