șters

această prezentare a ceea ce ești! Ajunge direct la suflet. Amesteci foarte armonios duritatea, ciocnirile, spargerile cu delicatețea și sensibilitatea feminină! Un poem de nota 10. Felicitări!

dar Arghezi spunea că în poezie se poate folosi orice cuvânt şi în orice formă sau declinare, arta nepresupunând compromisuri. Pe de-o parte, în anumite situaţii, verbul la gerunziu se sustrage scurgerii timpului liniar (Gerunziul nu are valoare temporală prin el însuși), imortalizând o acţiune, încremenind-o, accentuînd caracterul ireversibil. Pe de altă parte, anumite verbe la gerunziu descriu acţiunea necontenită, curgerea continuă, pe principiul panta rei. Deci gerunziul are un grad sporit de flexibitate, motiv pentru care, dacă vei citi antologia lui Eliot de la Humanitas, Tărâmul pustiit, vei observa că Șerban Foarță, Mircea Ivănescu, Sorin Mărculescu, poeţi şi traducători de mare meserie, folosesc foarte mult gerunziul. Consider că gerunziul este un timp verbal minunat, de mare flexibitate, dar, cu toate acestea, ar fi de evitat în poeziile în vers clasic, la rima finală, fiindcă rima pe aceleaşi părţi de vorbire denotă stângăcie sitlistică, mai ales când se face pe verb-verb. De remarcat că poezia modernă şi postmodernă a revitalizat gerunziul, oferindu-i un loc privilegiat. Doi mari berbeci ai literaturii noastre, Mircea Ivănescu şi Nichita Stănescu l-au folosit cu mare succes. Succes!

şi frumos exprimat, fără preţiozităţi, din care nu lipsesc două metafore imagistice reuşite, încălecarea ceţii şi liniştea ploii, ca o pânză, aceasta din urmă având tentă paradoxistă. Ba chiar şi metafora timpului, aflat în balans, este interesantă, fiindcă ne oferă posibilitatea să ne întrebăm al cui este acest balans, ori căutarea sensurilor suplimentare este un atu în poezie. Repetiţia lui Dumnezeu de la sfârşit presupune un risc, se putea găsi acolo ceva care să sugereze că este vorba de el, dar ştiu că dv. aveţi această preocupare spirituală, de aflare a lui Dumnezeu, de căutare a lui, aşa dpdv spiritual, nu are cum să deranjeze. Poemul este bun!

Dv. spuneţi că "O perspectivă ratată, o oportunitate neabordată, nefolosită reprezintă un compromis." Cumva, se confundă eşecul cu compromisul. În compromis, există o înţelegere reciprocă între două sau mai multe persoane, unele lăsând mai mult sau mai puţin de la ele. Genial este acela care, aşa după cum spunea Paul Gaugain, foloseşte compromisul ca pe o artă în care atunci când împarte o prăjitură, fiecare dintre cei care primeşte o felie, crede că a luat bucata cea mai mare. Ce-i drept, dumenavoastră mergeţi mai mult pe linia lui Freud, care spunea că actele ratate rezultă dintr-un compromis, că fiecare dintre tedinţe este pe jumătate ratată. Cred că în viaţa reală suntem nevoiţi să facem mereu compromisuri, pe când în artă nu ar trebui acceptat niciunul. Excepţie de la compromisuri în viaţă poate că le pot face ori cei foarte săraci, orice cei foarte bogaţi, după cum spunea Camus. Ca o concluzie, abordarea radicală, unilaterală, a acestui subiect extrem de pretenţios, compromisul, fără a face conexiuni cu cei care s-au mai exprimat pe marginea acestui subiect, pare, cumva, riscantă. Aţi folosit doar la sfârşit o referire la Yung, ca o trimitere la iluminare, dar mi se pare puţin pentru a argumenta tot ce aţi scris.

ca în sonetul tău precedent comentat de mine. Strofa 1 foarte bună. La strofa a doua, deranjează primul vers, e ciudat construit, lipsit de naturalețe. Se poate repara. Strofa a treia, versul 2, la fel, ciudat,forțat. Ultima strofă, tot versul al doilea, exprimare stângace. Cred că ar ieși un sonet foarte bun dacă ai renunța la construcțiile alambicate, să fie scrierea clară și naturală. Te-ai obișnuit cu ghidușiile și nu mai poți scăpa de ele?

Vezi că ai o cacofonie urâtă: barcă care. Cât despre poem, când am văzut barba aceea am crezut că o fi vorba de marele bărbos și tu ești un suflet care se întrupează, dar continuând lectura mi-am dat seama despre ce este vorba și am realizat precocitatea conștiinței, dar și lipsa acută de lame de ras. Dar poate că așa era moda pe atunci... Crea ce remarc este strofa a doua, foarte bine scrisă și declanșatoare de emoție. În rest, cred că se mai pot face mici ajustări, chiar și la nivel tematic, textul să capete o nuanță mai spirituală.

un poem bun, cu imagini foarte reuşite. Remarc, în special, zborul care se loveşte de carnea ierbii, harpa cu o singură coardă, pulsul prins între crengile căzute. Pentru astea, notă maximă. Mă deranjează doar timpul verbal din strofa a doua, fiindcă vorbeşti la perfectul compus, pe când în celelalte strofe foloseşti prezentul şi se creează astfel o notă discordantă, un mic anacronism. Dar se poate repara foarte uşor, prin schimbarea timpului la prezent sau prin folosirea unui imperativ simplu, fără folosiera verbului a zice. Aş scoate şi conjuncţia dar din strofa a patra, fiindcă nu e neapărat necesară. Primele două versuri din ultima strofă sunt riscante, fiindcă ne trimit cu gàndul şi la alte lucruri. De fapt, tot finalul merge simplificat, ceva de genul:

dar eu mă îmbrac
în frunze
cu iubirea vieții mele
și-mi imaginez
că s-a inventat a doua toamnă
numai pentru mine

și plâng, dar cerul
îmi pune struguri în păr
șoptindu-mi
că picturile au învățat să învie.

remarc atenţia pentru detaliu, întoarcerea la origini, la geneză, pe traiectul fiinţei şi al materiei. Poemul trebuie citit cu atenţie, pentru a-i desluşi sensurile ascunse. Interesantă şi trecerea de la planul terestru la planul astral, folosindu-se direcţia inversă a ascensiunii. Filosofezi bine în acest poem şi ai şi versuri sensibile, totul într-o armonie perfectă.

prin tabloul ei limpede, prin cursivitate, prin expresivitate. După prima strofă, se pierde şi ideea, se pierde şi claritatea, totul pare forţat, exagerat, stufos şi, pe deasupra, şi morbid.

Un poem trist, o lecţie despre viaţă şi maturizare forţaţă. Dar nu dispare speranţa, optimisul, fiindcă, aşa cum spune autoarea, nimic nu se pierde cu adevărat. Poemul, chiar dacă este o dedicaţie, îi atinge pe foarte mulţi. Nu am cum să nu empatizez. Ca structură, este alcătuit din versuri aforistice împletite cu versuri încărcate de sensibilitate, declanşând emoţii puternice. Mâna este sigură, limbajul este armonios.

şi transmite un sentiment plăcut. Aş revedea pasajul de la sfârşit în care se repetă substantivul femei de trei ori. Per total, am citit cu plăcere un text în care se folosesc comparaţii reuşite, în care jocul de lumini şi flash-uri al ferestrelor scoate în evidenţă prezenţa unor femei frumoase, despletindu-şi părul cu eleganţă în încăperi pregătite de ani întregi...

în acest poem care este mult mai valoros decât acela în care te rugam să vii cu ceva pe măsura talentului tău. Îți mulțumesc că ai ridicat nivelul, pentru a ne oferi ceva de calitate. Remarc, în special, metafora devoratoare a nervilor și noaptea care toarce ca o pisică la picioare. Observ că preferi comparațiile "așa cum" și "de parcă" de mai multe ori, acolo parcă aș prefera să existe și alte tehnici pentru a elimina repetițiile. Ceea ce mai evidențiez este faptul că ai centrat textul în jurul dragostei, figurile de stil venind ca un ambalaj plăcut. Felicitări!

hoț de suflet cuvântul

miracol

stă cuminte pe raft

pe un fir de memorie


În aceste versuri am găsit poezie mai profundă, cu iz aforistic. Și mai cred că și finalul, caisa zemoasă cu pistrui, transmite ceva. În rest, câteva lucruri firești, dar nu le simt că fac parte din același tablou.

Acolo imaginea este puternică. Și suprarealism, și paradoxism. În rest, mi se pare o simplă enumerare de lucruri cam banale. Ceva cam fad, care nu emoționează. Felicitările mele sunt pt ultimele 3 versuri.

la care dacă se umbla, ieșea un sonet cu rime perfecte. Deja mă gândeam la... Cum de-ai intrat în visul meu, domoală...,dar am renunțat. Sonetul a ieșit imperfect, dar trec peste asta, de dragul jocului și al ideilor folosite. Ludicul și erotismul bine strunit îmi amintesc de Brumaru. Am citit cu plăcere.

Cunosc oameni care fac muzică pentru versuri, unii apelând la propria inspirație și pricepere, alții apelând la sistemul AI și platforme precum Udio sau Suno. Din orice categorie ai face parte, mult succes! Sunt unii care își fac chiar și versurile tot cu ajutorul AI-ului, dar la tine nu se simte lucrul ăsta, cu toate că i se poate cere și AI-ului să scrie după un anumit tipar, oferindu-i o anumită tematică și mai multe cuvinte cheie, chiar și dintr-un registru mai vulgar. Dată fiind cochetarea ta cu AI-ul, nu m-ar mira acest lucru. Poate că îți place să te joci, apoi să verifici cât de priceput e publicul. Nici asta nu poate fi condamnat. Faci ce vrei. Nouă ne rămâne, pe acest atelier, să ne spunem părerea despre textele postate, căci aici se face analiză pe text, nu analiză muzicală. Iar din punctul de vedere al calității poetice, textele tale au făcut un pas înapoi. Iar asta au observat mai mulți.

Cumva, s-a întors roata. Ceea ce criticai, dpdv manelistic, la alţii, ai început să scrii tu. Scrisul devine comercial, profunzimea ideatică scade, dar ritmul este mult mai melodios. Ai trecut la "meseria" de textier, făuritor de versuri cu rimă, şi abia se mai găsesc câteva metafore reuşite: "pisica își atingea coada de lună, lumea era nebună", "să mîngîi fiecare vis de iarbă fir cu fir." Câteva, dar insuficiente pentru a transforma un şlagăr într-o capodoperă poetică. Probabil că unora le place, Nichita şi Andriţoiu fiind prea profunzi pentru nivelul lor. Ce să zic, este nevoie şi de aşa ceva. Şi cred că te şi bucuri, să vezi că unora le place, că aduce bucurie, chiar dacă astfel de texte nu stimulează cu nimic cititorul dpdv al gândirii, reducându-i reacţiile la nivelul instinctelor primare şi atât.

doar atâta că, după mărime relativă, aţi apelat la o construcţie fragmentată de eliminarea conjuncţiei completive. Dar se putea jongla acolo, ca de exemplu: "de fericirea noastră, / urcatul muntelui / atingerea cerului / şi scrierea unei poveşti". Ce părere aveţi?

modificarea. Aţi venit cu ceva inedit. Cu plăcere!

Există câteva adevăruri în acest text, cu care rezonez. Empatia şi toleranţa sunt calităţi pe care puţini le au. Aşa că nu o să insist pe aceste adevăruri, destul de bine descrise. O să insist pe text, pe calitatea lui literară, pe punctuaţie şi pe alte câteva aspecte. Cred că este bine să vă verificaţi cu mai mare atenţie textele înainte de postare, fiindcă lipsesc foarte multe virgule, în special înaintea conjuncţiilor adversative. Această verificare o privesc ca pe un semn de respect pentru limba română şi pentru cititori. În alte locuri lipseşte conjuncţia "şi", un exemplu fiind această frază: "La polul opus empatiei și toleranței se află indiferența și ignoranța, situație în care unele relații devin tensionate - şi - de cele mai multe ori se strică." Plus că, logic vorbind, pot asocia empatia, la polul opus, ca antonim, cu indiferenţa, dar nu pot face acelaşi lucru în ceea ce priveşte ignoranţa, fiindcă ignoranţa nu este antonimul toleranţei, fiind vorba despre prostie, lipsă de cultură. Acum, ce mi se pare mie, este că acest text vine ca o reacţie la unele comentarii de sub unele texte. Dacă mă înşel, mea culpa. Un comentariu, dacă reprezintă o analiză bună pe text, chiar şi atunci când scoate în evidenţă minusuri, nu ar trebui să deranjeze. Autorul textului ar trebui să fie la fel de cooperant şi bucuros în faţa acestor comenatrii, fiindcă vin să ajute. Contează, evident, limbajul, tonul, comentariului, care nu trebuie să denote agresivitate, frustrare, atac la persoană. Una peste alta, am perceput acest text ca pe un bun îndemn.