șters

prin tabloul ei limpede, prin cursivitate, prin expresivitate. După prima strofă, se pierde şi ideea, se pierde şi claritatea, totul pare forţat, exagerat, stufos şi, pe deasupra, şi morbid.

Un poem trist, o lecţie despre viaţă şi maturizare forţaţă. Dar nu dispare speranţa, optimisul, fiindcă, aşa cum spune autoarea, nimic nu se pierde cu adevărat. Poemul, chiar dacă este o dedicaţie, îi atinge pe foarte mulţi. Nu am cum să nu empatizez. Ca structură, este alcătuit din versuri aforistice împletite cu versuri încărcate de sensibilitate, declanşând emoţii puternice. Mâna este sigură, limbajul este armonios.

şi transmite un sentiment plăcut. Aş revedea pasajul de la sfârşit în care se repetă substantivul femei de trei ori. Per total, am citit cu plăcere un text în care se folosesc comparaţii reuşite, în care jocul de lumini şi flash-uri al ferestrelor scoate în evidenţă prezenţa unor femei frumoase, despletindu-şi părul cu eleganţă în încăperi pregătite de ani întregi...

în acest poem care este mult mai valoros decât acela în care te rugam să vii cu ceva pe măsura talentului tău. Îți mulțumesc că ai ridicat nivelul, pentru a ne oferi ceva de calitate. Remarc, în special, metafora devoratoare a nervilor și noaptea care toarce ca o pisică la picioare. Observ că preferi comparațiile "așa cum" și "de parcă" de mai multe ori, acolo parcă aș prefera să existe și alte tehnici pentru a elimina repetițiile. Ceea ce mai evidențiez este faptul că ai centrat textul în jurul dragostei, figurile de stil venind ca un ambalaj plăcut. Felicitări!

hoț de suflet cuvântul

miracol

stă cuminte pe raft

pe un fir de memorie


În aceste versuri am găsit poezie mai profundă, cu iz aforistic. Și mai cred că și finalul, caisa zemoasă cu pistrui, transmite ceva. În rest, câteva lucruri firești, dar nu le simt că fac parte din același tablou.

Acolo imaginea este puternică. Și suprarealism, și paradoxism. În rest, mi se pare o simplă enumerare de lucruri cam banale. Ceva cam fad, care nu emoționează. Felicitările mele sunt pt ultimele 3 versuri.

la care dacă se umbla, ieșea un sonet cu rime perfecte. Deja mă gândeam la... Cum de-ai intrat în visul meu, domoală...,dar am renunțat. Sonetul a ieșit imperfect, dar trec peste asta, de dragul jocului și al ideilor folosite. Ludicul și erotismul bine strunit îmi amintesc de Brumaru. Am citit cu plăcere.

Cunosc oameni care fac muzică pentru versuri, unii apelând la propria inspirație și pricepere, alții apelând la sistemul AI și platforme precum Udio sau Suno. Din orice categorie ai face parte, mult succes! Sunt unii care își fac chiar și versurile tot cu ajutorul AI-ului, dar la tine nu se simte lucrul ăsta, cu toate că i se poate cere și AI-ului să scrie după un anumit tipar, oferindu-i o anumită tematică și mai multe cuvinte cheie, chiar și dintr-un registru mai vulgar. Dată fiind cochetarea ta cu AI-ul, nu m-ar mira acest lucru. Poate că îți place să te joci, apoi să verifici cât de priceput e publicul. Nici asta nu poate fi condamnat. Faci ce vrei. Nouă ne rămâne, pe acest atelier, să ne spunem părerea despre textele postate, căci aici se face analiză pe text, nu analiză muzicală. Iar din punctul de vedere al calității poetice, textele tale au făcut un pas înapoi. Iar asta au observat mai mulți.

Cumva, s-a întors roata. Ceea ce criticai, dpdv manelistic, la alţii, ai început să scrii tu. Scrisul devine comercial, profunzimea ideatică scade, dar ritmul este mult mai melodios. Ai trecut la "meseria" de textier, făuritor de versuri cu rimă, şi abia se mai găsesc câteva metafore reuşite: "pisica își atingea coada de lună, lumea era nebună", "să mîngîi fiecare vis de iarbă fir cu fir." Câteva, dar insuficiente pentru a transforma un şlagăr într-o capodoperă poetică. Probabil că unora le place, Nichita şi Andriţoiu fiind prea profunzi pentru nivelul lor. Ce să zic, este nevoie şi de aşa ceva. Şi cred că te şi bucuri, să vezi că unora le place, că aduce bucurie, chiar dacă astfel de texte nu stimulează cu nimic cititorul dpdv al gândirii, reducându-i reacţiile la nivelul instinctelor primare şi atât.

doar atâta că, după mărime relativă, aţi apelat la o construcţie fragmentată de eliminarea conjuncţiei completive. Dar se putea jongla acolo, ca de exemplu: "de fericirea noastră, / urcatul muntelui / atingerea cerului / şi scrierea unei poveşti". Ce părere aveţi?

modificarea. Aţi venit cu ceva inedit. Cu plăcere!

Există câteva adevăruri în acest text, cu care rezonez. Empatia şi toleranţa sunt calităţi pe care puţini le au. Aşa că nu o să insist pe aceste adevăruri, destul de bine descrise. O să insist pe text, pe calitatea lui literară, pe punctuaţie şi pe alte câteva aspecte. Cred că este bine să vă verificaţi cu mai mare atenţie textele înainte de postare, fiindcă lipsesc foarte multe virgule, în special înaintea conjuncţiilor adversative. Această verificare o privesc ca pe un semn de respect pentru limba română şi pentru cititori. În alte locuri lipseşte conjuncţia "şi", un exemplu fiind această frază: "La polul opus empatiei și toleranței se află indiferența și ignoranța, situație în care unele relații devin tensionate - şi - de cele mai multe ori se strică." Plus că, logic vorbind, pot asocia empatia, la polul opus, ca antonim, cu indiferenţa, dar nu pot face acelaşi lucru în ceea ce priveşte ignoranţa, fiindcă ignoranţa nu este antonimul toleranţei, fiind vorba despre prostie, lipsă de cultură. Acum, ce mi se pare mie, este că acest text vine ca o reacţie la unele comentarii de sub unele texte. Dacă mă înşel, mea culpa. Un comentariu, dacă reprezintă o analiză bună pe text, chiar şi atunci când scoate în evidenţă minusuri, nu ar trebui să deranjeze. Autorul textului ar trebui să fie la fel de cooperant şi bucuros în faţa acestor comenatrii, fiindcă vin să ajute. Contează, evident, limbajul, tonul, comentariului, care nu trebuie să denote agresivitate, frustrare, atac la persoană. Una peste alta, am perceput acest text ca pe un bun îndemn.

Recunosc că am vrut şi să te provoc, ocolind sensul prezentat de tine. Dat fiind faptul că poemul are un tipar distopic şi ficţional (toamna ca o revărsare a râului ce separă lumea viilor de lumea morţilor), cu elemente care îl pot încadra şi la categoria palimpsestului mitologic (Styxul, iadul), noaptea de sub linia orizontului capată sens. De fapt, după despărţire, nu mai rămâne decât să vină bătrânul luntraş..., pentru a-l transporta dincolo pe cel căruia visele-i flămânde, nu mai mor pe front. Într-un fina, totul se reduce la muţenie. Iată că, prin a mea provocare, am reuşit să te scot de sub carapace, să atrag cititorii spre un dialog interesant, şi ca să nu rămân dator acestui frumos poem, i-am devoalat sensurile. Felicitări încă o dată!

Domnul Teodor Dume scrie un pic, în acest poem, în tentă deprimistă. Dacă ar fi să-l încadrez undeva, aş spune că merge pe linia lui Gelu Vlaşin, iniţiatorul curentului deprimist în literatura română. Cu toate aceste, trăirile domnului Dume nu îmbie la lamentaţie, ele reprezentând, fidel, o realitate de care nu poate fugi. Şi chiar dacă durerea şi deznădejdea pot fi asasini ai frumuseţii, găsesc imagini pline de graţie şi sensibilitate precum "inima mea arată ca un fulg cazut / peste o piatră în plină zi / bătăile ei au devenit / niște cotoare de mere / roase până la capăt / și aruncate la întâmplare. Sau "pe drumul pe care doar se pleacă \ respirând în ritmul păsării \ cu o singură aripă". Este demn de admirat că durerea şi chinurile vieţii se transformă în ceva frumos, în ceva care transcende realitatea, în ceva care ajunge până la Dumnezeu, omniprezent în scrierea dumiană. Felicitări!

de pe Agonia, dar în acest poem ai abordat o altă tehnică şi o altă temă, cu care nu prea rezonez. Nu aş vrea să-i supăr pe autori cu părerile mele sincere, dar poeme în care descrii cum mergi la toaletă sunt mult sub nivelul poemelor tale cele mai bune! Îl voi privi ca pe un experiment, ca pe un moment în care ai renunţat la măiestria ta şi ai vrut să vorbeşti un pic despre tine, despre experienţele tale cotidiene, despre atingerea banală a zilei. Aştept texte pe măsura talentului tău!

acest text! Nici nu prea am ce să-i reproşez, cu excepţia ruperii polenului, unde ar fi mers mai bine o scuturare. Şi aici, "ce refuză să ardă altfel decât
cu făclia dreaptă". Aş păstra doar "ce refuză să ardă". E suficient. Începutul poemului e fantastic: "ca aburul unui ceai / căldura lunii respira prin mine." Nu numai că ai un efect vizual puternic, dar foloseşti şi tehnica paradoxului şi a metempsihozei. Atribui căldură lunii, transformând-o în fiinţă. Deci, după cum spuneam, atunci când dau de un text bun, îmi scot pălăria! Felicitări!

Acest poem îmi oferă o stare de graţie. Un cumul al esenţelor cele mai rafinate care vibrează în suflet. Dansul nu este lăsat pradă efemerităţii, unei frumuseţi trecătoare, descrisă foarte bine prin florile de gheaţă şi prin fragilitatea acelor respiraţii ale brumelor care cad de pe ramuri. El este imortalizat, într-un dans pe acorduri de Strauss. Un fel de perpetuum mobile al iubirii, un fel de joc al seducţiei şi al atracţiei, într-un cadru imagistic natural, din care nu lipsesc elemente de profunzime ideatică, pe fondul unui contrast dintre viaţa efemeră şi eternitate. Impecabil poem!

Îmi plac poemele tale, au ritm și idei faine. Vezi acolo, la de sub orizont, că nu merge. Mai degrabă fără orizont, fiindcă orizontul e o linie în care se intersectează suprafața pământului cu bolta cerească.

Mă bucur că ați ținut cont de unele sugestii și v-ați perfecționat poemul care se vede în comentariu. Vă mulțumesc pentru cooperare și vă felicit!

ar fi, dacă tot ai venit sun textul lui Leo, să îţi laşi o părere sinceră pe text. Un atelier literar creşte prin interacţiune. Primeşti păreri, oferi păreri. Că nu dă nimeni cu parul dacă greşeşti.